S-a întâmplat în 6 august1881: În această zi, s-a născut Sir Alexander Fleming, bacteriolog englez, descoperitorul penicilinei (1929); Premiul Nobel pentru Medicină pe 1945, împreună cu conaţionalii săi Ernst B. Chain şi Sir Howard W. Florey.
Sir Alexander Fleming (d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoţian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain şi Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimişti englezi - Ernest Boris Chain şi Norman George Heatley - şi un medic australian - Howard Walter Florey - au izolat şi preparat în stare purificată şi concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în ţesuturi şi secreţii. Observând modul în care rănile soldaţilor din Primul Război Mondial sunt pansate, Fleming constată că mijloacele folosite atunci pentru dezinfectarea şi curăţirea rănilor provoacă adesea urmări mult mai grave.Analizând problema împreună cu profesorul Wright, cei doi specialişti ajung la concluzia că aceste mijloace reduc capacitatea naturală de apărare a organismului. Trebuia să găsească un dezinfectant care să nu slăbească sistemul imunitar al pacientului. Fleming a început din nou să studieze bacteriile şi a continuat lucrările începute anterior.
Soarta a vrut ca, în anul 1928, omul de ştiinţă să plece în vacanţă, lăsând în laboratorul său o cutie Petri cu o tulpină de bacterie cultivată pe ea, care provoca, printre altele, abcese. Când s-a întors, cutia era acoperită de mucegai iar toate bacteriile dispăruseră. Acest mucegai este Penicillium notatum - de unde şi numele penicilinei.Trebuie precizat faptul că Fleming a fost bucuros de publicarea lucrării cu privire la descoperirea făcută. Ştia că penicilina este mai eficientă decât fenolul, dar abia ulterior savanţii britanici Florey şi Chain au folosit-o pentru tratarea infecţiilor. Întâmplător, au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming şi la mostra lui de mucegai, care, din fericire, s-a păstrat în stare bună. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ei au folosit medicamentul pe scară mică, deoarece obţinerea substanţei era foarte costisitoare.În timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey şi Chain au cultivat penicilina în toate vasele accesibile şi i-au informat pe americani despre studiile efectuate şi despre efectele pelicilinei. Producţia propriu-zisă, pe scară largă a penicilinei, a fost începută de către Statele Unite ale Americii. Florey, Chain şi Fleming au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru descoperirea penicilinei, în anul 1945.
Surse:
https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1945/fleming/biographical/
https://www.britannica.com/biography/Alexander-Fleming
https://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/landmarks/flemingpenicillin.html
https://www.sciencehistory.org/historical-profile/alexander-fleming
https://delphipages.live/ro/sanatate-%C8%99i-medicina/medicament/medici/alexander-fleming
https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-fost-descoperita-penicilina-antibioticul-revolutionat-medicina-natura-inventat-o-mii-ani-1_59ad30fb5ab6550cb89fb3e5/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu