duminică, 16 octombrie 2022

Podcast la puterea Tehnocultura

 Am auzit de multe ori, în ultimul timp, despre noțiunea de podcast. Termenul ”podcast” este o combinație între iPod, lectorul portabil de muzică portabilă de la Apple Computer, și casting, transmisie. În principiu sunt fișiere audio ce se pot asculta cu ajutorul unor programe specifice.

Conținutul unui podcast poate fi extrem de divers: interviuri, prezentări de documentare de orice tip, ca de pildă într-un podcast tehnologie, și multe altele.

Sincer vorbind, de curând am devenit amatoare de podcasturi. Cel mai recent de podcasturi tehnologie așa cum sunt pe Tehnocultura. Dacă cu vreo două decenii în urmă nu eram amatoare de tehnică, neavând preocupări de acest gen în familie, viața m-a obligat să vin în contact cu tehnologia. Recunosc, pe undeva îmi este mult mai ușor, deși a trebuit să învăț extrem de mult în domeniu. Dacă la început vedeam documentarea citind, în ultimul timp ritmul de viață a devenit atât de alert încât adesea și pe termen destul de lung nu prea am nici timp și nici energie să mai citesc prea mult. Așa că îmi este cu mult mai la îndemână să citească altcineva în locul meu și pentru mine în timp ce eu îmi desfășor activitatea la locul de muncă. Aici un rol important îl au audiobook-urile și podcasturile. Ultimele au un avantaj: interactivitatea prin comunicarea de tip întrebări și răspunsuri.

Nu este neapărat nevoie ca sursa de informație să fie prea ”savantă”. Important este să fie pe înțelesul meu, să mă atragă și să pot aplica informațiile obținute în viața de zi cu zi. Și să fie destul de multe și să le pot asculta iar și iar pe o durată de timp suficientă pentru a mă lămuri în orice problemă ce apare în viața mea.

Articol scris pentru SuperBlog 2022

2 comentarii:

  1. Mersi fain de articol. Sper ca, din când in când, podcastul să aibă suficient de bine explicate anumite noțiuni încât să atragă tot mai multi oameni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru articol. Așa cum ai zis în articol, informația trebuie să fie digerabilă și să ajute. Nu avem intenția de a ne da rotunzi că știm noi tehnologie, așa că primim sfaturi de peste tot și le aplicăm pe cum putem.

    RăspundețiȘtergere

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...