£££

 S-a întâmplat în 16 august1940: În această zi, începeau tratativele româno-ungare la Turnu Severin, care au avut loc în perioada 16-24 august; delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, în timp ce delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii; tratativele au eşuat. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940. 

Delegația română la aceste tratativeera condusă de Valer Pop (1892-1958), fost ministru al Justiției în guvernul Iorga și fost ministru al Industriei și Comerțului în guvernele Tătărescu, ardelean de origine, considerat un specialist în problemele Transilvaniei. Delegația maghiară era condusă de către András Hory (1883-1971), ardelean și el, născut la Cluj, diplomat de carieră și fost coleg cu Valer Pop la Facultatea de drept din Cluj. 

Prima propunere a delegației ungare de rezolvare a diferendului dintre cele două țări a provocat stupoarea și indignarea reprezentanților români. Ungurii cereau, nici mai mult, nici mai puțin, decât un teritoriu de 69.000 de km², cu o populație de 3,9 milioane de locuitori, dintre care 2,2 milioane erau români și doar 1,2 milioane maghiari. Practic, din întreaga Transilvanie, României îi mai rămâneau județele Făgăraș, Sibiu, o parte din Târnava, un colț din județul Alba, dar fără Alba Iulia, județul Hunedoara și Banatul. În plus, generalul Corneliu Dragalina, expertul militar al delegației noastre, atrăgea atenția într-un memoriu că frontiera propusă de Ungaria ar fi fost foarte avantajoasă pentru aceasta din punct de vedere militar, forțele maghiare având posibilitatea să cucerească rapid Banatul și Țara Făgărașului în cazul unui conflict direct. 

Desigur, dlegația română a respins propunerile maghiare, propunând efectuarea unui schimb de populație între românii din Ungaria și maghiarii din România, însoțit eventual de unele rectificări de frontieră în favoarea Ungariei, care să asigure spațiul necesar populației maghiare strămutate. Conform guvernului român, problemele teritoriale în discuție trebuiau să se pună numai în funcție de schimbul de populație, deplasările de frontieră nefiind oportune decât în măsura în care puteau contribui la crearea de spațiu necesar statului care avea de adus în cadrul său teritorial conaționali care se găseau în cadrul teritorial al celuilalt stat.

Nemulțumit de contrapropunerea României, șeful delegației maghiare i-a cerut insistent lui Valer Pop să facă o propunere cu caracter teritorial, urmând ca ulterior, prin „concesii reciproce succesive”, să se ajungă la un acord. Refuzul diplomatului român de a continua negocierile pe baza unor cedări teritoriale a făcut ca delegația maghiară să ceară vizele de la căpitănia portului Drobeta-Turnu Severin pentru a se întoarce la Budapesta. Alertate, conducerile de la Berlin și Roma au intervenit pe lângă guvernul maghiar să nu întrerupă tratativele. Chiar dacă oficial convorbirile au continuat, până la urmă, Valer Pop și András Hory au convenit, de comun acord, ca fiecare să se reîntoarcă acasă pentru noi instrucțiuni.

Drept urmare, la 23 august a avut loc la București un Consiliu de Coroană care a analizat mersul tratativelor cu Ungaria și cu Bulgaria (cele din urmă începute pe 19 august la Craiova) și pașii care ar fi trebuit făcuți. În privința negocierilor cu Bulgaria prevalează punctul de vedere al lui Nicolae Iorga, care afirmă că el este naționalist, nu expansionist, și că „anexarea Cadrilaterului a fost o greșeală”, deci „e justificată retrocedarea lui către Bulgaria”. Uluitor pentru cei de astăzi e faptul că marele istoric Nicolae Iorga, atât de vehement în ceea ce privește cedarea Basarabiei, acum se arată gata să cedeze Ungariei Sătmarul, Oradea și Aradul, afirmând dramatic că el n-ar face niciodată război pentru ele...Există „scăpări” și la marii istorici și savanți!  În schimb, se arată preocupat de soarta românilor de la Vidin, pentru care propune aducerea lor în țară, altfel „în 50 de ani nu se va mai auzi vorbindu-se de ei”.

Mitropolitul Nicolae Bălan nu înțelege de ce doar României i se cerea să-și rezolve diferendele cu vecinii („suntem considerați prea slabi?”) și crede că, în raport cu propaganda făcută, clasa conducătoare maghiară nu mai are decât alternativa războiului, deci: „să ne ascuțim armele. Organizarea armatei și ridicarea moralului nației înainte de toate, în vederea răfuielii. Sufletul nu poate fi zdrobit cu armele niciodată”. Decizia Consiliului de Coroană care își însușește propunerea suveranului e aceea de a încerca să se obțină adeziunea Ungariei la principiul etnic și la schimbul de populații, de-abia după aceea urmând să se stabilească consecințele teritoriale ce decurg din aplicarea schimbului de populații.

De fapt, situația era într-un blocaj evident. Ungaria nu renunța la cerința de a i se ceda teritorii, dar, în cazul neacceptării de către România a acestor cereri, nu putea să facă război din cauza veto-ului lui Hitler. România, evident, nu voia să cedeze nicio palmă de pământ, dar îi era teamă de o agresiune din partea Ungariei, sprijinită de Germania. Din nefericire, ne-a lipsit atunci omul politic care să aibă abilitatea sau inteligența să înțeleagă ce carte importantă în jocul diplomatic și geostrategic îl reprezintă petrolul românesc și faptul că Reichul nu era interesat în dezmembrarea României, tocmai de aceea Hitler intervenind la Budapesta și la Sofia pentru a tempera ardoarea războinică a vecinilor noștri.

Ce a urmat? Lucrările tratativelor de la Turnu Severin au fost reluate la 24 august doar ca să se constate completul dezacord existent între cele două părți: ,,ungurii vroiau teritorii, românii, schimb de populații”. Informați despre ruperea tratativelor, regele Carol al II-lea, Gigurtu și Manoilescu, de comun acord, i-au cerut lui Valer Pop să-i propună lui András Hory reluarea discuțiilor pe 28 august, atunci când partea română avea să vină și cu o hartă care să ilustreze concepția etnică a guvernului român. Aceste noi instrucțiuni echivalau practic cu acceptarea punctului de vedere hortyhist, fapt inacceptabil pentru Valer Pop, care cere ministrului de Externe Manoilescu să-l înlocuiască din fruntea delegației. La rândul său, generalul Dragalina, considerând că cedările de teritoriu sunt „absolut incompatibile” cu punctul său de vedere, cere să fie și el înlocuit din delegație.

În același timp, guvernul maghiar pregătise ordinul de atac împotriva României pentru data de 28 august, măsură menită să pună presiune pe Germania și pe Italia ca să intervină direct pentru a satisface pretențiile Ungariei. S-au înmulțit actele provocatoare la adresa României, avioanele ungurești violând spațiul aerian al țării noastre și bombardând aerodromul civil de la Satu Mare. Știind interesul Germaniei pentru menținerea liniștii (temporară) în această parte a Europei, Teleki și Csaky își dădeau seama că pretențiile teritoriale ale guvernului maghiar nu se puteau realiza decât printr-un nou dictat germano-italian, similar celui din 2 noiembrie 1938, referitor la Slovacia, pentru că, într-o confruntare militară directă, nu aveau sorți de izbândă! Ce a urmat? Dictatul de la Viena din 30 august, prin care Hitler a ținut în șah ambele țări!

Surse:

https://angvstia.mncr.ro/wp-content/uploads/2024/03/Angustia-16_25_Ioan-BOJAN.pdf

https://asociatia-tempora.ro/2019/08/22/diktatul-de-la-viena-sau-a-doua-ciopartire-a-romaniei-in-vara-anului-1940/

https://alesandrudutu.wordpress.com/2025/08/28/24-august-1940-tratative-romano-ungare-de-la-turnu-severin/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/08/16/16-august-1940-au-inceput-la-turnu-severin-tratativele-romano-ungare-privitoare-la-cedarea-unei-parti-din-transilvania-ungariei/

https://historia.ro/sectiune/general/impasul-tratativelor-romano-maghiare-de-la-turnu-567482.html

https://agerpres.ro/documentare/2025/08/30/documentar-85-de-ani-de-la-semnarea-dictatului-de-la-viena-30-august--1479856