$$$

 Farmece cu sânge menstrual – 1994–1995, București (Sectorul 4)

Povestea o știu de la părinții mei. Erau amândoi tineri, aveau 24 sau 25 de ani. Pe atunci era doar fratele meu, care avea vreo 4 anișori.

Tatăl meu lucra la Fabrica de Ulei Muntenia din București. Era un om elegant, atrăgător și foarte comunicativ. Avea șarmul lui și le făcea mereu pe femei să râdă, iar prin asta le atrăgea fără să vrea. Totuși, el era însurat și avea copil. Și, până într-o zi, nu a călcat niciodată strâmb în căsnicia cu mama mea.

La muncă avea o colegă (ea avea deja doi copii mari) care a început să-l simpatizeze puțin mai mult decât ar fi fost normal. Nu știu dacă i-a făcut ceva până atunci, dar, la un moment dat, l-a invitat la o cafea la ea acasă. Tata a acceptat. Ciudat a fost că el, de obicei, oriunde pleca la prieteni sau la colegi de muncă, se ducea împreună cu mama.

Din câte am înțeles, în ziua în care tatăl meu s-a dus la ea acasă, femeia i-a pus o ață descântată la pragul ușii, ca să pășească peste ea. Apoi, în cafeaua pe care i-a dat-o să o bea, i-a pus sânge menstrual. Se spune că ritualul ăsta îl face pe bărbat să ajungă „înnebunit” după femeia care i-a făcut asta.

De atunci, tatăl meu s-a schimbat total. Pe mama și pe fratele meu nu îi mai suporta. Se certau mereu. Pleca noaptea, atunci când „îl chema ea”. Se ridica din pat așa cum era îmbrăcat — în maieu sau pijamale — nu conta ora, și se ducea la ea acasă. Se întorcea a doua zi cu chef de ceartă, nervos, de nerecunoscut.

Mamei mele îi era frică să mai îl lase pe fratele meu acasă singur cu tata. De aceea, când ea era la muncă, prefera să îl ducă la o mătușă de-a mea (sora tatălui). Tot calvarul ăsta a durat un an de zile.

În anul acela, tata lipsea mult de acasă, iar majoritatea banilor îi cheltuia cu femeia aceea. Ea îl umpluse de aur (se spune că se fac descântece multe pe aur — și mie mi s-a întâmplat, dar o să povestesc în altă postare), îi dăduse și un DVD player, cum era pe atunci. Și îi spunea mereu mamei că o să plece și nu o să se mai întoarcă.

Nu știu cum a suportat mama tot calvarul ăsta timp de un an, dar îl iubea foarte mult. Și, pe vremea aia, era și „rușine” să faci un copil și să te desparți de soț, fiindcă exista vorba: „Ce o să spună lumea?”

Într-o zi, tatăl meu i-a dat o palmă mamei mele (fratele era la mătușa mea atunci). Ea s-a apărat cum a putut, iar el i-a spus ceva care a înghețat-o:

„O să pleci din casa asta doar cu picioarele înainte.”

Auzind asta, mamei i s-a făcut frică pe bune. A doua zi, când a luat salariul, i-a spus tatălui că se duce la piață să cumpere câte ceva pentru casă. Dusă a fost. S-a dus direct la părinții ei, în comuna Vidra, județul Ilfov (la vreo 30 de minute de București).

După 2–3 zile, el a venit împreună cu neamul lui la părinții mamei, ca să se împace cu ea. Și, sincer, mama a simțit că el încă o iubea… doar că nu știa ce se întâmplă cu el, de parcă nu era în control.

Mama nu mai voia să se întoarcă, pentru că se întâmplaseră prea multe. Bunicul meu a simțit că e ceva necurat la mijloc și le-a propus să meargă la o vrăjitoare pe care o cunoștea.

Mama nu prea credea în farmece și a pus o condiție clară: dacă se dovedește că sunt farmece, rămâne cu el. Dacă nu sunt, vrea divorț.

Vrăjitoarea locuia undeva prin Rahova, o chema Coca și era româncă. Când au ajuns la ușa ei, Coca a simțit imediat că tatăl meu fusese „legat”. A început să îi descânte. El era neliniștit, se mișca fără să aibă stare, parcă îl mânca pielea.

Coca a turnat apă descântată într-o pâlnie. În timp ce turna apa, tatăl meu tremura foarte tare și nu putea să se stăpânească. Și atunci s-a întâmplat ceva care i-a speriat pe toți: apa a înghețat în pâlnie. Fix în momentul ăla, tata s-a potolit din tremurat, ca și cum i-ar fi luat cineva un cârlig din trup.

Coca le-a spus despre ața pusă la prag, despre cafeaua în care erau picături de sânge menstrual, despre plecările din miezul nopții și despre cadourile primite. A zis că acea chemare se numește, în vorba bătrânească, „te cheamă diavolul pe horn” — pleci bezmetic și nici nu mai știi de tine.

Le-a spus și că femeia aceea încercase farmece de despărțire și chiar să o omoare pe mama mea, dar planul nu i-a ieșit, pentru că iubirea dintre ei era prea mare și erau „făcuți unul pentru altul”.

Ai mei s-au dus înapoi la Coca și au dus aurul, DVD player-ul și tot ce mai avea tata de la acea femeie, ca să fie distruse farmecele.

Femeia îl tot suna pe tata pe telefonul fix (pe atunci nu existau telefoane mobile), dar el nu mai răspundea. Când tatăl meu a luat salariul, femeia i-a luat banii de la muncă, ca să i-i dea personal.

Coca le-a spus părinților mei să nu mai atingă nimic din ce le dă femeia și să nu pună mâna pe salariul acela, ci să trimită pe altcineva, un străin, să îl ia și să schimbe fiecare bănuț, undeva la un magazin.

Tata a mers împreună cu niște vecini din bloc (prieteni buni de familie) să ia salariul și să îl schimbe. Zis și făcut. După asta, femeia a mai sunat o singură dată pe telefonul fix și l-a certat că a venit însoțit, că nu a venit singur.

De atunci, lucrurile au revenit la normal, iar tata și-a revenit complet. Am auzit că femeia aceea a dispărut și nu a mai venit la muncă după o vreme.

Dumnezeu nu doarme și fiecare a primit ce a meritat.

Ai mei au fost căsătoriți timp de 35 de ani. În 1996 m-am născut și eu, povestitoarea. Întâmplarea asta a fost 100% adevărată. Mi-au povestit mereu amândoi cum s-a întâmplat. Tata nu își mai aducea aminte chiar tot, pentru că el fusese cel „vrăjit”.

Mama mi-a povestit din nou totul, dar de data asta fără el, pentru că tata e la cele veșnice.

Sursa: s-a pastrat anonima, București (Sectorul 4) – culeasă în ianuarie 2026.