$$$

 Jeannette Rankin – femeia care a intrat în Congres cu un „nu” mai puternic decât toate „da”-urile lumii

În anul 1916, când ideea ca o femeie să pășească în clădirea Capitoliului părea nu doar improbabilă, ci de-a dreptul de neconceput, într-o Americă în care dreptul femeilor de a vota era încă un vis îndepărtat și contestat, într-un colț al țării se întâmpla ceva ce avea să zguduie liniștea convențiilor, pentru că în Montana, acolo unde femeilor li se recunoscuse dreptul la vot mai devreme decât în restul națiunii, se deschidea o fisură în zidul istoriei, o fisură suficient de largă pentru ca o singură femeie să îndrăznească să treacă prin ea.

Acea femeie era Jeannette Rankin, o suffragetă înflăcărată, care nu s-a mulțumit doar să ceară un vot, ci a decis că ea însăși trebuie să devină votul, vocea, ruptura, exemplul, iar candidatura ei la Camera Reprezentanților pe listele Partidului Republican a fost întâmpinată cu condescendență, zâmbete ironice și previziuni sigure ale unui eșec inevitabil; numai că oamenii din Montana au văzut, acolo unde politicienii vedeau doar un capriciu, forță, viziune și un curaj pe care nimeni nu îl putea nega.

Astfel, pe 7 noiembrie 1916, s-a petrecut imposibilul: o femeie a fost aleasă în Congresul Statelor Unite înainte ca Amendamentul al 19-lea să existe măcar în lege; iar când Jeannette Rankin a sosit la Washington în aprilie 1917, presa s-a repezit să-i studieze rochia, pălăria, vocea, orice, mai puțin ideile, în timp ce colegii ei, bărbați obișnuiți să nu fie contraziși, nu știau dacă să își scoată pălăria în semn de politețe sau să-și plece privirea, temându-se că această femeie putea reprezenta începutul sfârșitului ordinii cu care erau obișnuiți.

Dar timpul pentru amabilități a dispărut în doar patru zile, atunci când președintele Woodrow Wilson a cerut Congresului să declare război Germaniei; iar presiunea care s-a abătut asupra noii congresmene a fost imensă, pentru că într-o țară înfierbântată de patriotism, toți se așteptau ca votul să fie unanim, fără ezitare, fără îndoială, fără voce discordantă — însă Jeannette Rankin nu a fost trimisă acolo pentru a aparține majorității, ci pentru a-și asculta conștiința.

În momentul apelului nominal, ea a rupt protocolul, și-a ridicat vocea într-o liniște densă și a rostit cuvinte pe care America nu era pregătită să le audă: „Vreau să fiu de partea țării mele, dar nu pot vota pentru război.”

Presa a numit-o slabă, sentimentală, incapabilă; criticii au spus că femeile nu aparțin politicii fiindcă sunt „prea sensibile”, iar adversarii i-au cerut demisia, dar Rankin nu a cedat niciun pas, pentru că votul ei nu fusese un act de frică, ci de fidelitate față de principiile în care credea cu o forță rar întâlnită chiar și printre bărbații vremii.

Decenii mai târziu, când s-a întors în Congres, istoria i-a pus din nou în față o alegere imposibilă: votul pentru intrarea în al Doilea Război Mondial, imediat după atacul de la Pearl Harbor, și atunci, în timp ce întreaga națiune striga într-un singur glas „război”, Jeannette Rankin a rostit din nou „nu”, singurul vot împotrivă din întreaga Cameră, vot care a transformat-o nu într-o figură controversată, ci într-un simbol al consecvenței absolute.

Poți fi de acord sau nu cu poziția ei, dar nu poți nega curajul unei femei care a intrat în cele mai puternice instituții ale lumii atunci când era considerată indezirabilă și care a ales să nu renunțe la propriile valori niciodată, nici măcar când întreaga lume îi striga să tacă.

Morală:

Există momente în istorie în care cea mai mare forță nu stă în mulțime, ci în singurătatea unui om care are curajul să spună „nu”, chiar atunci când toți ceilalți spun „da”; iar uneori, vocile care schimbă lumea sunt cele care refuză să se piardă în corul unanim al celor care nu îndrăznesc să gândească altfel.

#JeannetteRankin #IstorieUitata #CurajFaraEchivoc #FemeiCareAuSchimbatLumea #PovestiAdevarate #InspireHistory #WomenInHistory #StandAlone #ConscienceBeforeCrowd