$$$

 Trăim un paradox dureros.

Copiii nu au încă un loc de muncă, nu au responsabilități, nu au griji reale.

Și totuși, au în buzunar un telefon cât salariul unui om care muncește din greu, zi de zi, ca să întrețină o familie.

E greu să recunoaștem, dar adevărul nu doare… doar ne trezește:

copilul nu cere întotdeauna, dar părintele oferă fără măsură.

Din dragoste.

Din dorința de a nu-l „frustra”.

Din teama că îl va pierde.

Din vina pe care o simte când nu are timp pentru el.

Din competiția bolnavă cu alți părinți.

Dar în această alergare după „a-i da copilului ce n-am avut noi”, am uitat ceva esențial:

să-i dăm ce AM AVUT noi: educație, răbdare, limite, recunoștință, respect.

Am ajuns să creștem copii care știu să folosească un telefon de 8.000 lei,

dar nu știu să dea „bună ziua”.

Copii care știu toate aplicațiile, dar nu știu să pună masa.

Copii care vor branduri, dar nu știu cât costă o pâine.

Copii care cer, dar nu știu să mulțumească.

Copii care se plictisesc repede, pentru că au primit totul prea devreme.

Și asta nu pentru că sunt răi.

Nu pentru că sunt nerecunoscători.

Ci pentru că NOI le-am răpit bucuria descoperirii. Noi le-am scurtat drumul. Noi le-am dat totul, fără să le cerem nimic în schimb.

Ce va învăța un copil care primește de la 10 ani un telefon cât un salariu?

Că viața e ușoară.

Că lucrurile vin singure.

Că dorințele se împlinesc peste noapte.

Că nu există efort, doar pretenție.

Că nu există recunoștință, doar obișnuință.

Și atunci, nu e vina lui că la 18 ani nu mai simte bucurie pentru nimic.

Pentru că bucuria vine din a dori ceva, a munci pentru acel ceva și apoi a-l primi.

Când sari peste „a dori” și „a munci”, nu rămâne decât un obiect.

Iar obiectele nu țin loc de fericire.

Dragi părinți,

nu telefonul scump îl va face fericit pe copilul vostru.

Nu consola de jocuri îl va maturiza.

Nu hainele de firmă îl vor învăța să respecte.

Nu vacanțele exotice îl vor crește.

Îl va crește un „nu” spus la timp.

Îl va crește o limită.

Îl va crește o responsabilitate mică, dar constantă.

Îl va crește răbdarea.

Îl va crește faptul că trebuie să aștepte.

Îl va crește faptul că trebuie să contribuie.

Îl va crește faptul că ceea ce primește are valoare — nu preț!

Când copilul tău va înțelege că banii se câștigă greu, dar se cheltuie ușor,

atunci va respecta și ce are… și pe tine.

Când va înțelege că viața nu e un magazin,

ci o școală în care înveți pas cu pas,

atunci vei vedea în ochii lui recunoștința pe care o cauți acum în telefon.

Adevărata dragoste de părinte

nu este să-i cumperi tot ce vrea,

ci să-l înveți să prețuiască tot ce primește.

Nu îl creșteți bogați în obiecte și săraci în valori.

Căci mai târziu, lumea nu-i va întreba ce telefon au,

ci ce fel de OAMENI sunt.

       ~~~Preot Danu Florin ~~~