$__

 Folosim expresia „Sindromul Stockholm” pentru a descrie situația în care o victimă ajunge să țină la agresorul ei. Originea acestui termen nu este o teorie dintr-un manual, ci un eveniment real și confuz care a avut loc în Suedia, în anul 1973. Totul a început în dimineața zilei de 23 august, când Jan-Erik Olsson, un deținut evadat, a intrat în Kreditbanken din centrul orașului Stockholm, înarmat cu o mitralieră, și a luat ostatici patru angajați, trei femei și un bărbat.

Ceea ce trebuia să fie un jaf clasic sau o criză de ostatici s-a transformat într-un experiment psihologic neintenționat care a durat șase zile. Olsson a cerut bani, o mașină și ca prietenul său, Clark Olofsson, un alt infractor celebru, să fie adus în bancă. Poliția a acceptat să-l aducă pe Clark. Cei doi infractori și cei patru ostatici s-au baricadat în seiful băncii.

În interiorul acelui spațiu mic, dinamica s-a schimbat radical. Răpitorul, Olsson, deși înarmat, a început să facă gesturi mici de bunătate care au debusolat victimele. Când una dintre ostatice, Kristin Enmark, a spus că îi este frig, el i-a pus pe umeri haina lui de lână. Când alta a spus că este claustrofobă, a lăsat-o să se plimbe puțin legată cu o funie lungă. Le-a permis să sune acasă la familii. În mintea victimelor terifiate, aceste gesturi mici au fost interpretate ca dovezi de umanitate și grijă.

Pe de altă parte, poliția de afară părea agresivă și incompetentă în ochii ostaticilor. Polițiștii dădeau găuri în tavan, făceau zgomot și amenințau că vor pompa gaz lacrimogen, ceea ce i-ar fi putut ucide pe toți în spațiul închis. Ostaticii au început să creadă că poliția este adevăratul inamic care le pune viața în pericol, în timp ce răpitorii erau cei care îi „protejau”.

Punctul culminant a fost o convorbire telefonică șocantă. Kristin Enmark a sunat din seif direct la premierul Suediei, Olof Palme. Ea i-a spus furioasă: „Sunt foarte dezamăgită de tine. Nu mi-e frică de acești doi bărbați, ei ne protejează. Mi-e frică de poliție, că ne va omorî pe toți. Vreau să ne lăsați să plecăm cu ei”.

După șase zile, când poliția a dat cu gaz și a intrat peste ei, ostaticii au refuzat să iasă primii (pentru a nu fi împușcați răpitorii) și i-au îmbrățișat pe infractori înainte de arestare. Ulterior, au refuzat să depună mărturie împotriva lor în instanță, ba chiar au strâns bani pentru apărarea lor.

Psihiatrul și criminologul Nils Bejerot, care a asistat poliția, a analizat comportamentul și a inventat termenul „Sindromul Norrmalmstorg” (după numele pieței), care a devenit apoi „Sindromul Stockholm”. El a explicat că nu este vorba de dragoste, ci de un mecanism extrem de supraviețuire: într-o situație de viață și de moarte, victima se atașează de singura persoană care are puterea să nu o ucidă.