£££

 👑 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și copilul care l-a „dojenit”

În primii ani de după Unirea Principatelor Române de la 1859, Alexandru Ioan Cuza obișnuia să călătorească frecvent prin zonele rurale, uneori fără escortă și fără însemnele funcției. Era o practică rară printre conducătorii vremii, dar una care îi permitea să observe direct realitățile sociale ale unui stat aflat încă în formare.

Într-o zi de primăvară, potrivit mai multor relatări de epocă, Cuza ar fi ajuns pe câmpurile din apropierea râului Milcov, într-o zonă agricolă lucrată de țărani dependenți de marii proprietari de pământ. Acolo, un bărbat și fiul său, un copil de aproximativ 10 ani, arau pământul desculți, cu un plug tras de boi. Era o scenă obișnuită pentru Moldova acelor ani.

La amiază, cei doi s-au oprit pentru masă. Hrana era simplă: mămăligă și ceapă, scoase dintr-o traistă. Un străin, îmbrăcat ca un țăran înstărit, cu suman negru și opinci, s-a apropiat și i-a salutat. Nimic din înfățișarea lui nu trăda faptul că era șeful statului.

Conversația care a urmat, așa cum este ea reconstituită în tradiția orală și în literatura istorică populară, a fost una directă. Străinul a întrebat cui aparține pământul. Răspunsul a fost clar: boierului. 

Nu doar pământul, ci și vitele, uneltele și munca oamenilor erau toate sub autoritatea acestuia:

„Al cui e pământul?”, a întrebat străinul. „Al boierului. Dar de ce întrebi? Nu eşti de pe aici? Nu ştii că şi pământul, şi vitele, şi uneltele, şi chiar noi, ţăranii, suntem ai boierului?”

„Ba ştiu, omule, dar am vrut să mă încredinţez dacă ştiinţa mea-i adevărată.”

„Adevărată”, a dat din cap plugarul.

Întrebat despre școală, țăranul a explicat că în sat nu exista una, iar alfabetizarea era limitată la preot și dascăl. Copilul, întrebat dacă și-ar dori să învețe carte, a răspuns afirmativ, dar fără să știe unde sau cum:

„Câţi ani ai, băieţaş?” „Zece, merg pe unş’pe”, a răspuns cu sfială acesta.

„Dar la şcoală mergi?”, a mai iscodit străinul. „Noi n-avem şcoală în sat, gospodarule, a zis omul mare. În tot satul ista nu sunt decât doi ştiutori de carte: popa şi dascălul. Până şi primarul iscăleşte cu pecetea.”

„Şi asta-i bine?”, a mai adăugat necunoscutul.

„Cum să fie bine? Că se uită săracu-n hrisoave ca mâţa-n calendar. Şi-l cam duc de nas boierii.”

„Dar tu, băieţaş, ai vrea să înveţi carte?”, a insistat străinul.

„Păi… aş vrea. Am mare dorinţă. Dar unde?”, a spus băiatul.

Discuția a ajuns inevitabil la reforme. Tatăl copilului a vorbit deschis despre promisiunile făcute la alegerea lui Cuza: pământ pentru țărani, eliberare de clacă, o viață mai dreaptă. După patru ani, spunea el, nimic nu se schimbase. Boierii, credea țăranul, blocau reformele.

„Ei, gospodarule, s-a amestecat în vorbă tatăl copilandrului, toate ar fi cum ar fi, dacă am avea pământ şi n-am fi siliţi să robim la boieri. Când l-am ales pe Cuza Vodă domn şi am făcut Unirea, ne-a făgăduit şi nouă, ţăranilor, câte un ogoraş, s-avem din ce trăi. Da, iaca, au trecut patru ani şi nimic. Nimic! S-aude că el, Cuza, ar vrea să ne dea ceva pământ, dar nu-l lasă boierii cei mari. Ce zici? Aşa să fie?”

„Ştiu şi eu? Aşa o fi…”, a spus străinul.

Străinul nu l-a contrazis. A ascultat. A pus întrebări. A plecat fără să-și dezvăluie identitatea.

Abia seara, potrivit aceleiași tradiții, sătenii ar fi aflat că omul cu care vorbiseră fusese chiar domnitorul. La marginea satului, acesta ar fi fost întâmpinat de un slujitor, și-ar fi schimbat hainele și ar fi pornit spre conacul boierului local. Relatările vorbesc despre o confruntare dură între cei doi.

▪️ Reforma agrară

Un fapt este însă documentat fără echivoc: în anul următor, 1864, Alexandru Ioan Cuza a impus reforma agrară, în ciuda opoziției unei părți a elitei statului. Sute de mii de familii țărănești au primit pământ. În același an, au fost accelerate și reformele în educație, inclusiv extinderea rețelei de școli rurale.

Dacă întâlnirea de pe câmpul Milcovului a avut loc exact așa cum este povestită nu poate fi demonstrat. Dar efectele reformelor adoptate ulterior sunt incontestabile. Ele au schimbat definitiv structura societății românești și au consolidat imaginea lui Cuza ca lider care a încercat, uneori brutal, să forțeze modernizarea unei țări profund inegale.

În istorie, unele scene nu pot fi verificate în detaliu. Dar direcția pe care o indică este, uneori, suficient de clară.