£££

 Marilyn Monroe a fost o intelectuală pasionată care deținea o bibliotecă de 400 de volume. 

Deși juca rolul „blondei naive”, în realitate, Marilyn avea o inteligență sclipitoare. Era o cititoare avidă de literatură grea (James Joyce, Dostoievski, Freud). Fotografiile cu ea citind nu erau regizate. Când a murit, biblioteca ei personală conținea cărți de psihologie, artă și romane clasice, multe dintre ele având notițe scrise de mâna ei pe margine.

Interesul ei pentru literatură nu a fost o strategie de marketing, ci o căutare autentică a cunoașterii și a înțelegerii condiției umane. Marilyn frecventa adesea librăriile de antichități și anticariatele, căutând ediții rare ale clasicilor. Această pasiune pentru studiu a fost mecanismul ei de a compensa lipsa unei educații formale solide în copilărie, perioadă marcată de instabilitate și de trecerea prin numeroase centre de plasament.

Printre autorii preferați ai actriței se număra și Albert Camus, ale cărui lucrări existențialiste rezonau cu trăirile ei interioare. Marilyn nu se limita la a citi textele; ea analiza structura narativă și temele filosofice, purtând discuții profunde cu prietenii săi intelectuali, precum poetul Norman Rosten. Acesta din urmă a confirmat ulterior că Marilyn poseda o sensibilitate literară rară și o capacitate de a sesiza nuanțe pe care mulți alții le treceau cu vederea.

Dragostea ei pentru poezie a fost la fel de intensă ca cea pentru proză. Marilyn scria propriile versuri, multe dintre ele fiind descoperite și publicate postum, dezvăluind o lume interioară melancolică și complexă. Aceste scrieri personale, adesea notate pe foi de hotel sau în jurnale simple, reflectă o luptă constantă cu identitatea sa publică și o dorință profundă de a fi recunoscută pentru mintea sa, nu doar pentru imaginea sa.

Relația ei cu dramaturgul Arthur Miller a fost bazată în mare măsură pe această compatibilitate intelectuală. În timpul căsniciei lor, Marilyn s-a implicat activ în cercurile literare din New York și a urmat cursuri de actorie la faimosul Actors Studio, sub îndrumarea lui Lee Strasberg. Acolo, ea a studiat metoda lui Stanislavski, care presupune o analiză psihologică profundă a personajului, abordând actoria ca pe o formă de artă cerebrală, nu doar ca pe un spectacol vizual.

În biblioteca sa, psihanaliza ocupa un loc de cinste, cu numeroase volume semnate de Sigmund Freud. Marilyn a urmat ședințe de psihanaliză timp de mulți ani și era fascinată de modul în care subconștientul modelează comportamentul uman. Notele sale de subsol din aceste cărți arată că ea încerca să aplice teoriile psihanalitice atât în viața personală, cât și în dezvoltarea personajelor sale de pe ecran, dorind să le ofere o profunzime autentică.

Marilyn avea o curiozitate intelectuală care se extindea și către istoria artei și politică. Biblioteca sa includea biografii ale unor figuri istorice proeminente, cum ar fi Abraham Lincoln, și lucrări despre Renașterea italiană. Această diversitate de interese demonstrează că era o persoană polivalentă, capabilă să poarte conversații pe teme variate, de la tehnica picturală a lui Goya până la complexitatea politicii americane din timpul Războiului Rece.

Unul dintre cele mai celebre momente care subliniază natura ei de cititoare a fost surprins de fotografa Eve Arnold, care a fotografiat-o pe Marilyn citind romanul „Ulise” de James Joyce. Deși mulți au crezut că este o fotografie aranjată, Arnold a clarificat că Marilyn citea de fapt cartea de ceva timp, fiind la capitolul final. Actrița a declarat că îi plăcea sonoritatea cuvintelor lui Joyce, chiar dacă textul era recunoscut drept unul dintre cele mai dificile din literatura universală.

Moștenirea intelectuală a lui Marilyn Monroe a fost mult timp umbrită de succesul său comercial și de statutul de simbol. Totuși, licitațiile recente ale obiectelor sale personale au scos la lumină volumele adnotate, care au fost adjudecate pentru sume record. Aceste cărți servesc acum drept dovezi materiale ale efortului său constant de auto-perfecționare și ale rezistenței sale împotriva stereotipurilor impuse de industria cinematografică de la Hollywood.

În concluzie, imaginea lui Marilyn Monroe ca o femeie superficială a fost doar un rol magistral interpretat, în spatele căruia se ascundea un spirit erudit și o minte în permanentă căutare de răspunsuri. Biblioteca ei de 400 de volume rămâne un simbol al demnității sale intelectuale. Ea a reușit să demonstreze că frumusețea și inteligența profundă pot coexista, lăsând în urmă o imagine mult mai bogată și mai nuanțată decât cea oferită de afișele de cinema ale epocii.