$$$

 GÂNDUL ZILEI...NICHITA STĂNESCU...

DRAG DE OM ...LA REVEDERE.....

Au trecut 42 de ani ,fără genialul poet Nichita.....

" Viața asta trece prea repede ,

   îngrozitor de repede....n- apuci să te naști ...c- ai îmbătrânit "! 

Ziua de 13 decembrie 1983 i- a pus "Nod13' ..vieții poetului! 

  "N- am să știu niciodată, 

   când am trăit...

   de ce am trăit, am să uit ...

    Cum uita ochiul spart,lumină"..

"Nu trăim decât o singură dată şi numai o singură viaţă. A avea un ideal înseamnă a avea oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când accepţi să fii. Dacă nu eşti în stare să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine."Nichita Stănescu

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, NICHITA STĂNESCU ajungea la Spitalul de Urgenţă Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. ...

NICHITA se lupta de ani întregi cu alcoolul și cu boala. ....

Viața boemă pe care o ducea poetul nu era un secret pentru nimeni. Așa cum nu era un secret faptul că în ultimii ani alcoolul i-a ros viața încet, încet și că niciuna dintre încercările celor din jur de a-l face să se oprească nu a dat rezultate.

DORA, ultima lui mare iubire, care i-a fost și soție , s-a luptat să-i convingă pe toți prietenii lui să-l ajute să lupte cu alcoolul.

 Ar fi existat, se pare, un fel de conjurație semnată de ei toți. Însă NICHITA avea deja ciroză la acel moment. Iar toți cei care intrau în casa lui erau percheziționați de Dora să nu-i aducă vreo sticlă de băutură. 

„Nichita nu era un tip pretențios. Umbla cu o cămașă și cu un pantalon de stofă, nu făcea paradă.

Cum era, de fapt, acasă la NICHITA STĂNESCU, în acel mic univers boem, în care viața lui a ars intens, până la 50 de ani?

 „Totul era magic la el”, își amintește pictorul Mircea Dumitrescu ,un bun prieten al poetului. „De când intrai. Te întâmpina normal un om total sărac care, până să se însoare cu Dora, avea o saltea aşezată pe jos şi o masă cu şase scaune bonanza, pe care şi alea cred că i le dăduse cineva, şi un dulăpior bonanza, dar bătălia, vorbele, ideile… 

Era un loc unde te informai şi puteai să ştii tot. Din afară. Brusc. Erai în plin cancan. Mi-aduc aminte… Veneau şi generali de Securitate şi oameni foarte mari, erau şi mediocri mulţi care se vânturau pe acolo. Vă daţi seama că, dacă era un om care n-avea clanţă la uşă…

Ţin minte o imagine când cineva a venit şi i-a zis: «Fii atent, că ăsta e general de Securitate»”.

La care NICHITA a zis: «Păi, mai bine să audă un general de Securitate decât să audă vreun mic căţel care cine ştie cum îmi răstălmăceşte vorbele… ».”

Așa a trăit NICHITA până la sfârșit. Cu un fel de libertate pe care și-a creat-o singur și la care n-a vrut să renunțe. Iar alcoolul care l-a ucis a făcut, de fapt, parte din ea. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniu.

Dar efervescența și geniul l-au costat viața. NICHITA reuşea întotdeauna să înşele vigilenţa Dorei şi îşi găsea tot felul de ascunzători .

Pe 9 decembrie 1983, sfârșitul era aproape. Se afla la Drobeta Turnu-Severin, martor la căsătoria prietenilor Ofelia Rotaru și Alexandru Condeescu. S-a bucurat de călătorie, dar le-a spus că se simte cam obosit din cauza unor nopți nedormite. La cină, urmându-și obiceiul, îi scrie un poem gazdei, apoi se retrage în cameră, mai devreme decât obișnuia. Ficatul lui era măcinat de ciroză....

Duminica, pe 11 decembrie, NICHITA se trezește târziu, pe la prânz. Mai avea de trăit doar o zi.... Și totuși, împreună cu cei doi tineri căsătoriți și cu DORA face planuri de viitor. Deși inițial stabiliseră să stea mai mult, poetul hotărăște să se întoarcă cu toții, a doua zi la București.

Luni de dimineață nu se trezește însă la timp ca să prindă trenul. Doarme din nou până spre prânz și refuză să mănânce. Spune că nu se simte bine. Nu se ridică deloc din pat până când vor pleca, a doua zi, cu un alt tren. 

 În tren, într-un compartiment unde călătoresc singuri, se întinde pe canapea și doarme agitat până la Bucureşti. 

 Trenul intre în Gara de Nord după ora 10 noaptea. Când ajunge acasă, NICHITA se culcă…

Noaptea, însă, durerile devin tot mai puternice. ...

Același Mircia Dumitrescu își amintește o întâmplare despre care spune că l-a bântuit de-atunci în fiecare zi: 

„Mi-a dat telefon şi a zis «Vino repede!». 

Avea salteaua pe jos şi îi ţâşnea sânge din buze şi din limbă şi murdărise deja peretele. Şi mi-a zis: «MIRCIA, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe DORA ». El neştiind că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat. Atunci aşa s-a întâmplat. Că din atâta lume care avea maşină nu s-a găsit nimeni şi am chemat eu un prieten cu o maşină şi l-am dus la spital. I-am spus că e vorba de NICHITA, dar nu ştia cine e NICHITA. Şi atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e aia pe care o ştie lumea…”

Până la mașină și apoi pe coridoarele spitalului, NICHITA a mers pe picioatele lui, tot timpul conștient, dar criza s-a repetat, din ce în ce mai violentă. La câteva minute după ora 2 noapte, lupta s-a sfârșit și NICHITA si- a luat zborul spre Luceafăr! 

„Care din poeme îţi place mai mult?”, l- a întrebat amicul Aurelian T. Dumitrescu, pe Nichita ...

„Odă în metru antic”, pentru că începe cu cel mai frumos vers ,care s-a scris vreodată în limba română: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, ..și totuși a învățat sa moară tânăr inveșmantat în haina poeziei! 

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit.” Și punct. 

Pasărea cu clonț de rubin l- a răpit la doar 50 de ani pe Îngerul blond al liricii românești!

   Nichita avea propria sa viziune asupra morții: o trata cu ironie, cu curiozitate, cu curtoazie. În această a treisprezecea noapte din decembrie, poetul o întâlnește. Spunea mereu: „când o să mor, o să fiu curios să văd ce simt și vreau să spun asta!”.

     Nichita Stănescu a fost poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române, laureat al Premiului Herder pentru poezie!

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

  Autoportret...

   " Eu nu sunt altceva..

     decât o pată de sânge 

     care vorbește..!" 

"Poeții...nu mor!

Se cuibăresc în cuvinte, o vreme,

spre a-și odihni necuvintele...

Intr- adevăr, Nichita" s- a cuibărit " in "Necuvintele " volumelor:" Sensul iubirii", "Dreptul la timp," Alfa","11 elegii,Oul și sfera,Necuvintele ", Un pământ numit România ", În dulcele stil clasic", Noduri și semne" .Eseuri " etc.traduse in multe limbi! 

Cine ești tu, cel care ești,

și ești, când nimic nu este?

Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul

într-o pustietate divină".....

" Cine sunt Eu? Al tău sunt,patrie, dintotdeauna ".....

DRAG DE OM, LA REVEDERE!

“Din afara ființei umane am venit

în făptura ființei umane.

Abia m-am obișnuit cu felul ei

și am fost chemat deodată înapoi .

Drag de om, la revedere!

Pureci de plantă si ierburi,

voi câini , regi ai mirosului,

voi păsări ale aerului regine,

nu cred să mai mi se dea voie

să vin înapoi.....

Dar, - oriunde voi fi,

mă va mistui dorul....

de neîmplinirea de om, de arbore,

de pește , de pasăre 

de stâncă, de glob.”

DRAG DE POET.....LA REVEDERE! 

  O floare înlăcrimată pe- al sau trist mormânt !

Pioasa aducere aminte poetului Nichita Stănescu, O Stea strălucitoare în Constelația Eminescu!

  Prof Janeta Hulea