$¢$

 În 1827, chimistul englez John Walker a inventat bățul de chibrit, o creație bizară în acel moment. Amestecând diverse substanțe chimice, el a observat că un bețișor pe care îl folosea pentru a amesteca s-a aprins brusc prin frecare. 

Substanțele implicate erau sulful, sulfatul de potasiu și cloratul de potasiu — un amestec care, atunci când era zgâriat de o suprafață aspră, producea o flacără instantanee.

• Primele chibrite

Invenția lui Walker era formată din bețe de lemn acoperite cu amestecul inflamabil la un capăt. Pentru a le aprinde, trebuiau frecate de o hârtie specială abrazivă. Le-a numit „friction lights” (lumini prin frecare) și a început să le vândă în cutii mici, dar fără să breveteze ideea.

• De la invenție la răspândire

Lipsa brevetului a permis altor inventatori să îmbunătățească rețeta și designul, ceea ce a dus la răspândirea rapidă a chibritelor în toată Europa. În timp, formula a fost adaptată pentru a fi mai sigură, eliminând substanțe toxice precum fosforul alb.

• Un obiect banal, dar revoluționar

Deși azi ni se par banale, chibritele au reprezentat o revoluție în viața de zi cu zi. Ele au oferit oamenilor o sursă rapidă și portabilă de foc, schimbând modul în care se aprindeau lumânările, lămpile și focurile de gătit.