13 AUGUST - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A STANGACILOR -
Pe 13 august e Ziua Internaţională a Stângacilor, care îi sărbătoreşte pe milioanele de stângaci din lumea întreagă. Ziua Internaţională a Stângacilor a fost pentru prima dată organizată de Lefthanders International, în anul 1976, cu scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la dificultăţile şi frustrările cu care se confruntă stângacii în viaţa de zi cu zi. De atunci este sărbătorită anual de cei aproximativ 10-15% dintre stângacii planetei.
Stângacii erau priviţi ca fiind diferiţi încă din Roma Antică, când Julius Caesar a decretat ca bărbaţii să scrie numai cu mâna dreaptă, stângacii fiind numiţi “ghinionişti” sau “neîndemânatici”. Astăzi, cei mai mulţi oameni sunt dreptaci, iar toate obiectele sunt făcute pentru ei. Însă, de câţiova ani au apărut şi obiecte speciale pentru stângaci.
15 lucruri curioase pe care nu le știai despre aceste persoane
Ziua internațională a stângacilor se celebrează anual la 13 august. Această zi este marcată cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la dificultățile și frustrările cu care stângacii se confruntă în viața de zi cu zi.
În anul 1990 s-a constituit Clubul Stângacilor cu scopul de a menține o legătură între stângacii din întreaga lume și de a face cunoscute nevoile și cerințele acestora.
Până în prezent nu s-a descoperit o explicație științifică pentru folosirea prioritară a mâinii stângi în locul celei drepte, unele teorii susținând că este o problemă genetică, altele că ar fi determinată de factori externi și nu de genele moștenite de la părinți.
Experții au descoperit că activitățile creierului sunt diferite între oamenii stângaci și cei dreptaci. Din moment ce stângacii încearcă toată viața să se adapteze unei lumi pline de dreptaci, ei au tendința de a deveni persoane independente.
Iată cele mai interesante lucruri pe care nu le știai despre stângaci:
1. În cele mai multe dintre cazuri, oamenii care scriu cu mâna stângă folosesc mai mult partea dreaptă a creierului.
2. 10% din populația lumii este stângace.
3. Stângacii sunt foarte buni sportivi şi artişti.â
4. Se pot adapta și pot vedea mai bine sub apă decât dreptacii.
5. Mai mult de 40% din tenismenii de top ai lumii sunt stângaci.
6. De obicei ajung la pubertate mai târziu, chiar și cu 5 luni mai târziu decât dreptacii.
7. Potrivit statisticilor, absolvenții de facultate care sunt stângaci devin cu 26% mai bogați decât colegii lor dreptaci.
8. În cazul stângacilor, posibilitatea de a deveni alcoolici este cu 3% mai crescută.
9. Stângacii asimilează emoțiile diferit de dreptaci și se enervează mult mai repede.
10. Studiile arată că stângacii sunt mai talentați la matematică, arhitectură și științe exacte, în timp ce dreptacii au abilități de comunicare mai dezvoltate.
11. 13 august este ziua mondială a stângacilor.
12. În trecut, se spunea că a fi stângaci este un lucru rău și deseori era asociat cu rebeliunea, homosexualitatea, criminalitatea sau obiceiurile „murdare”.
13. Riscul de a avea insomnii este mai ridicat la stângaci.
14. Unii dintre cei mai căutați criminali din istorie au fost stângaci: Jack Spintecătorul, Boston Strangler și Osama Bin Laden.
15. În cazul în care mâna pe care o folosesc în mod obișnuit este rănită, stângacii învață să folosească cealaltă mână mai repede decât ar face-o dreptacii.
În România, nu se cunoaşte numărul stângacilor. însă printre stângacii celebrii sunt Mihai Viteazu, Majestatea Sa Regele Mihai I, Gheorghe Hagi sau Lucian Bute.
La nivel mondial, istoria a dat stângaci celebri precum, Napoleon, Alexandru Macedon, Da Vinci, Michelangelo, Ioana D’Arc, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Bill Gates, Prinţul Charles, Angelina Jolie, Jim Carrey, Barack Obama, Nicole Kidman, Robert de Niro, Sylverster Stallone, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Morgan Freeman, Brad Pitt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu