$$$

 În Milano, aproape ascunsă între Via Torino și Via Speronari, Santa Maria presso San Satiro este una dintre cele mai fascinante clădiri religioase din Milano, deoarece exemplifica stratificările istorice și contaminările artistice ale orașului. 

 Actuala clădire a fost construită în jurul unei capele din secolul al IX-lea, dedicată lui San Satiro, fratele lui Sant'Ambrogio, comandată de Arhiepiscopul Ansperto de Biassono: pe lângă arhitectură, în capelă rămân vizibile câteva piese de fresce rare din perioada carolingiană.

 Clădirea a suferit o transformare radicală la sfârșitul secolului al XV-lea, când a fost construită biserica alăturată Santa Maria pentru a adăposti o icoană considerată miraculoasă, care există și astăzi

  Lucrările au fost încredințate arhitectului din Urbino Donato Bramante, care a structurat nava și transeptul, dar din lipsă de spațiu în prezbiteriu a găsit soluția pentru care San Satiro este acum celebru chiar și dincolo de limitele orașului: o falsă arhitectură iluzionistă din stuc care dă impresia optică de adâncime în ciuda faptului că măsoară puțin sub un metru.

Trebuie să treci pragul pentru a putea admira, în spatele altarului, spațiul mare format dintr-o absidă regulată completată cu coloane și decorațiuni: de fapt, mergând spre altar, aproape atingându-l, îți dai seama că nu poți trece, întrucât există puțin sub un metru de spațiu.

 Este de fapt o iluzie optică, o perspectivă iluzorie pentru că absida nu există. Această înșelăciune de perspectivă este opera lui Donato Bramante, unul dintre cei mai mari arhitecți italieni, care a făcut față spațiului redus al bisericii pentru a crea absida falsă care măsoară 97 de centimetri în loc de cei 9,70 de metri prevăzuți în proiectul inițial. Ceea ce a început ca un impediment în calea eparhiei care nu avea autorizațiile pentru a construi o biserică mai mare a evoluat ulterior într-un rezultat neașteptat, o adevărată capodoperă artistică. Bramante, sfidând limitările, a creat de fapt iluzia perfectă, iar evadarea în perspectivă falsă din San Satiro este considerată precursorul tuturor exemplelor de trompe l'oeil care au venit mai târziu: în perfecţiunea sa lucrarea evidenţiază şi influenţa cercetărilor lui Piero della Francesca şi Donatello în domeniul reprezentării iluzionistice. Dacă te gândești că întreaga clădire a fost decorată inițial în alb, albastru și auriu, îți dai seama că impresia optică, la acea vreme, era cu adevărat foarte bogată.