$$$

 La data de 13 august 1961 a început construirea Zidului Berlinului, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Războiului Rece. La acest lucru s-a ajuns după ce la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație, iar Berlinul a fost împărțit și el într-o manieră similară. Totuși, în anul 1949, zonele controlate de americani, francezi și britanici se vor uni și se va forma Republica Federală Germania cu capitala la Bonn, iar ca o ripostă, în zona de ocupație sovietică avea să fie proclamată în același an, Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul Răsăritean. Circulația persoanelor între Berlinul de Est și Berlinul de Vest le-a permis locuitorilor din Republica Democrată Germană să vadă cum se trăiește în zona occidentală și atrași de nivelul de trai de aici, mulți vor părăsi Germania comunistă, instalându-se în Germania de Vest. De aceea, conducerea Germaniei răsăritene a decis că trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt migrației către vest. Astfel, Consiliul de Miniștri al Germaniei răsăritene a declarat că „pentru a pune capăt activităților ostile ale forțelor militariste din Germania de Vest, vor fi instituite controale la granițele RDG, inclusiv la granița cu sectorul de vest al capitalei”. De fapt, măsura nu avea ca scop protejarea populației Germaniei de Est în fața unor activități ostile, ci ea era îndreptată împotriva cetățenilor est-germani, cărora nu li s-a mai permis trecerea frontierei. Construcția zidului a început în dimineața zilei de 13 august, iar berlinezii au fost șocați să vadă că ceea ce fusese până cu o zi înainte, o graniță fluidă, se transformase într-o frontieră rigidă cu un zid foarte strict păzit. Astfel, circa 60.000 de oameni din RDG care lucrau în Berlinul de Vest s-au trezit că nu mai pot trece în Berlinul Occidental, iar mii de familii au fost despărțite de ridicarea acestui zid care a divizat orașul. În timpul construcției, soldații est-german au păzit zona, având ordine clare pentru împușcarea oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Zidul va avea în final, peste 155 km lungime totală, iar în iunie 1962, au început lucrările la un al doilea zid paralel, la o distanță de 20 metri de primul zid. A fost creat astfel un „teritoriu al nimănui” între cele două bariere, cunoscut în scurtă vreme ca „fâșia morții”, fâșie ce era minată și împânzită cu numeroase capcane. În timpul existenței Zidului, au avut loc numeroase tentative de evadare din Berlinul răsăritean, ce au inclus evadarea prin tunele săpate pe sub zid, traversarea acestuia agățați de cablurile aeriene sau zborul cu avioane ultra-ușoare. Aceste tentative de evadare au dus la moartea a numeroși est-germani, ce au fost împușcați de grăniceri sau uciși de minele amplasate lângă zid, estimându-se că în perioada 1961-1989 peste 500 de est-germani au fost uciși în timp ce încercau să evadeze din lagărul comunist. Zidul Berlinului avea să fie demolat în luna noiembrie a anului 1990, iar căderea acestui zid a fost primul pas către reunificarea Germaniei din cursul aceluiași an.