$$$

 La 24 aprilie 1942, în cartierul Brooklyn, într-o familie evreiască, s-a născut Barbra Streisand – „cea mai urâtă frumusețe”, cântăreață și actriță desăvârșită, care a cunoscut succesul și ca compozitoare și regizoare.

Streisand este considerată una dintre cele mai de succes femei din show-biz-ul contemporan, cu peste 145 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.

Nu și-a schimbat nimic la ea însăși, în afară de o singură literă din nume. Mulți au încercat să o convingă că este lipsită de frumusețe, însă ea a ajuns să fie partenera celor mai chipeși bărbați de la Hollywood.

Deține două premii Oscar, un Glob de Aur și unsprezece trofee Grammy, deși nu a urmat niciodată cursuri de actorie. „A juca este atât de simplu, încât e aproape rușinos să înveți asta”, obișnuiește ea să spună.

Bunicul patern, cel care i-a lăsat numele „Streisand” (pronunțat cu insistență așa cum dorește artista), provenea dintr-o zonă de margine a fostei Austro-Ungarii, astăzi parte a Ucrainei.

Părinții – emigranți de a doua generație – trăiau decent: tatăl era învățător, mama secretară la o școală. Barbra s-a născut când tatăl avea treizeci și patru de ani, însă la vârsta de un an și-a pierdut părintele.

Mama ei muncea până la epuizare pentru a-și întreține fiica, iar o bună parte din venit mergea pe plata dădacelor. Trăiau auster, aproape spartan: Barbra nu avea jucării, iar copiii o batjocoreau pentru ciorapii rupți, pentru sărăcia în care trăia, pentru picioarele subțiri cu genunchi osoși, pentru nasul și gura mari, și, mai ales, pentru originea sa evreiască.

După șapte ani de văduvie, mama s-a recăsătorit. Însă viața cu tatăl vitreg a fost un coșmar: acesta nu îi vorbea aproape niciodată, iar atunci când o făcea, era pentru a o lovi – uneori atât de tare încât fata nu putea merge la școală. Nici mama nu îi oferea alinare: o învinovățea pentru furia bărbatului și nu o lăuda niciodată, de teamă „să nu o răsfețe”. La zece ani, i-a spus direct că este urâtă, când Barbra i-a mărturisit că visează să devină artistă.

În adolescență, după ce și-a vopsit părul verde și a mers așa la școală, mama a reacționat ras, tundând-o complet. Barbra a început să își deseneze zilnic pe scalp imagini batjocoritoare, iar apoi a fugit de acasă, pentru totdeauna.

Și-a scurtat numele eliminând o literă – devenind „Barbra” – și a început să cânte pentru sume modeste, dar într-un loc cald și sigur: un club gay dintr-un subsol. Participa la concursuri pentru a fi remarcată, încercând să captiveze publicul și să atragă atenția muzicienilor.

La nici douăzeci de ani, a fost distribuită într-un musical de pe Broadway, cu o singură arie de interpretat. A cântat-o cu atâta forță, încât sala a aplaudat cinci minute în picioare. Studioul Columbia Records a semnat imediat cu ea.

Invitată la două emisiuni TV de mare audiență – una dintre ele fiind show-ul lui Judy Garland – a cântat în duet cu legenda hollywoodiană. După acel moment, întreaga Americă o cunoștea.

Odată cu faima au venit și ironiile: era numită „urâtă” și i se amintea mereu originea. La primul casting important, pentru „Funny Girl”, i s-a spus că ar putea juca doar roluri amuzante, de compoziție. Partenerul ei, Omar Sharif, a folosit chiar cuvinte mai grele, iar Barbra, la scena sărutului, l-a mușcat până la sânge. A obținut rolul oricum – și, mai târziu, primul Oscar. La decernare, numele ei nici măcar nu a fost pronunțat corect, însă ea a urcat pe scenă fericită, în timp ce presa comenta ținuta ei.

A strălucit în filme precum „Yentl”, „Nuts” sau „The Prince of Tides”, însă a rămas, în esență, cântăreață. În 2004, revăzând toate înregistrările sale pentru un album retrospectiv, a realizat că nu avea nicio piesă veselă – „Funny Girl” nu cântase niciodată ceva cu adevărat amuzant.

Cum ar fi putut, după o copilărie marcată de cruzime și hărțuire? Chiar și primul ei mariaj a fost umbrit de violență. „Spuneți că nu sunt frumoasă? Priviți bărbații pe care i-am iubit!”, răspundea ironic jurnaliștilor.

Relațiile sale se încheiau repede și aproape întotdeauna din inițiativa ei – motiv pentru care a fost supranumită „Casanova în fustă”. Poate pentru a nu fi ea cea părăsită, poate din plictis.

În 1996, prietenii i l-au prezentat pe actorul și regizorul James Brolin. Între ei a început o intensă idilă telefonică, iar în 1998 s-au căsătorit. De atunci, trăiesc liniștit, împărțindu-și zilele între călătorii, seri în fața televizorului, o dietă proteică și partide de baschet pe domeniul lor din Florida.

Povestea de viață a Barbrei Streisand este dovada vie că a visa nu este niciodată inutil. Tot ceea ce a obținut este rodul unui drum lung și neclintit către propriul vis, susținut de o credință nestrămutată în sine și în destinul său.

Cântăreață, compozitoare, actriță, regizoare, producătoare, femeie împlinită în viața personală – a învins în toate „competițiile” pe care i le-a aruncat viața, ea, fata evreică dintr-o familie săracă, cu o frumusețe provocatoare prin neconvenționalul ei.