$$$

 

Știați că... Patrula prizonierilor a fost pictată când Van Gogh era prizonier în azilul Saint-Rémy. Nu este la fel de faimoasă ca Noaptea înstelată sau Floarea-soarelui, dar această pictură îți dă fiori, dacă înțelegi povestea din spatele ei.

Scena se petrece în închisoare, în așa-numita groapă cu șerpi, când prizonierii au dreptul la o oră de timp liber. Mărșăluiesc în cerc, un marș obsesiv, fără ieșire. Unul dintre prizonieri, însă, cel din prim-plan cu părul roșu, iese în evidență din masa anonimă a celorlalți prizonieri. Observați-l; pare să vă privească direct în ochi.

Priviți-l, priviți-l cu atenție: există conștientizare în privirea lui. Spre deosebire de toți ceilalți, care nu par a fi oameni, ci mașini, automate care se învârt în cerc, acest prizonier are un fel de rebeliune. Refuză. Potrivit unor critici, acest prizonier este însuși Van Gogh. Disprețuit și exclus de o societate care îl vedea doar ca pe un ratat, un nebun, Van Gogh își spune povestea prin intermediul acestei picturi: povestea unui om înțeles greșit de o societate de automate.

Dar dacă te uiți mai atent, vei observa un detaliu pe care mulți îl trec cu vederea: sus pe peretele închisorii sunt doi FLUTURI mici. Aripile lor sunt întinse și par să fugă departe de toată urâțenia lumii. Pentru Van Gogh, acești fluturi reprezentau speranța. Libertatea. „Refuzul a fost întotdeauna un gest esențial. Cei puțini care au făcut istorie sunt cei care au spus nu!” Asta îți spune Van Gogh: singurul prizonier capabil să vadă fluturi, simbol al speranței și libertății, este cel care nu își ține capul plecat, ci își ridică ochii spre cer.

(Guendalina Middei)