10 lucruri pe care nu le ştiai despre Ernest Hemingway
De-a lungul vieţii, Ernest Hemingway, nascut pe 21 iulie 1899 (d. 1961), a pescuit cu mare plăcere peştii-spadă, a iubit la nebunie pisicile polidactile şi a transformat un pisoar într-o fântână artizanală. Este autorul unor romane celebre precum „Bătrânul şi marea“, „Grădina Raiului“ sau „Dealurile verzi ale Africii“, a obţinut Premiul Pulitzer în 1953 şi Nobelul în 1954, fiind unul dintre cei mai important şi influenţi prozatori ai secolului XX.
Felul în care a ales să trăiască, dincolo de literatură, a fost de asemenea inedit. Şi nici moartea lui nu a trecut neobservată – nu l-a omorât nimic, nici numeroasele afecţiuni, boli şi accidente, ci propria lui mână, apăsând pe trăgaci.
A fost un spion KGB ratatÎn ultimii ani de viaţă, Ernest Hemingway devenise paranoic şi credea că autorităţile de la FBI sunt pe urmele sale. El a fost supus mai multor terapii cu electroşoc, în 1960, la recomandarea medicului personal. Mai târziu s-a descoperit că Hemingway chiar fusese supravegheat, fiind pus sub urmărire de Edgard Hoover (primul director FBI).
În 2009, apariţia volumlui „Spies: The Rise and Fall of the KGB in America“ aduce dovezi pentru care FBI a fost îndreptăţit să-l urmărească pe Hemingway, deoarece scriitorul se afla pe lista agenţilor KGB din America. Pe baza unor însemnări ale unui ofiţer KGB care a avut acces la arhivele ruseşti din perioada lui Stalin, cartea arată că autorul american a fost recrutat în 1941, înainte de a face o călătorie în China, primind porecla „Argo“.
Potrivit documentelor sovietice, Hemingway s-a întâlnit cu agenţii ruşi în anii 1940, în Havana şi în Londra, „exprimându-şi dorinţa de a-i ajuta“. În final, s-a dovedit că scriitorul american nu le-a fost de prea mare ajutor sovieticilor, deoarece nu le-a servit niciun fel de informaţie politică şi nu a depus niciodată „muncă practică“. În 1950, „Argo“ nu mai era un om activ al ruşilor. Unii spun că escapadele lui Hemingway ca spion KGB a fost mai degrabă un pretext pentru a căpăta inspiraţie artistică. Alţii spun că paranoia de care suferea şi din cauza căreia credea că este urmărit de FBI a fost şi motivul pentru care şi-a pus capăt zilele.
A luat un pisoar din baia barului preferat şi l-a montat în curtea casei
Nu este un secret că lui Hemingway îi plăcea băutura foarte mult. În momentul în care barul său preferat, Sloppy Joe's, şi-a schimbat sediul, scriitorul a luat unul dintre pisoarele din baia localului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida. Motivul pentru care a făcut asta? Şi-a băut atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea. Pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care se adapă pisicile lui Hemingway.
A avut o pasiune neobşunită pentru pescuit şi urmărirea submarinelor
Ernest Hemingway folosea o armă împotriva rechinilor pentru a-i ţine departe de peştii-spadă, care erau captura lui preferată. În 1938, scriitorul a dobândit un record mondial prin cei şapte peşti-spadă capturaţi într-o singură zi. De asemenea, Hemingway a petrecut o perioadă considerabilă de timp, din vara anului 1942 până la sfârşitul lui 1943, pe o barcă de pescuit realizată din lemn.
S-a plimbat pe apele în zona de nord a Cubei, „vânând“ submarinele naziste cu echipamente de identificare a direcţiei, precum şi cu arma folosită pentru a alunga rechinii şi cu grenade de mână.
A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre...
În final, s-a dovedit că singurul lucru care l-a putut omorî pe Hemingway a fost chiar el însuşi. În 1954, scriitorul american a trecut prin două accidente succesive de avion care i-au adus vătămări aproape fatale. Se afla în Africa, împreună cu soţia sa, Mary, când au pornit într-un zbor de agrement, drept cadou de Crăciun pentru Mary.
Avionul s-a prăbuşit, iar Hemingway s-a ales cu o rană la cap, în vreme ce soţia lui a avut două coaste rupte. A doua zi, în timp ce se pregăteau să zboare spre Entebbe (Uganda), unde urmau să primească îngrijiri medicale, avionul a explodat chiar înainte de decolare. Scriitorul a suferit mai multe arsuri, dar şi o comoţie cerebrală destul de serioasă. Când au ajuns în Entebbe, presa locală relata deja povestea morţii lui Hemingway.
S-a sinucis cu arma preferată
Există două presupuneri cu privire la modalitatea în care s-a sinucis autorul american: fie şi-a pus cele două ţevi ale armei în gură, aşa cum le-a arătat cândva unor prieteni, pe când se afla în locuinţa sa din Cuba („Uitaţi, aşa o să fac... Cerul gurii este cea mai moale parte a capului“), fie şi-a trans un glonţ în frunte, chiar deasupra ochilor. Indiferent cum şi-ar fi plasat arma-cumpărată de la Abercrombie &Fitch şi folosită anterior pentru a împuşca porumbei – după ce a apăsat trăgaciul, în dimineaţa zilei de 2 iulie 1961, rezultatul a fost devastator:sânge, creier, oase, dinţi, carne şi păr, împrăştiate peste tot în foaierul casei sale din Ketchum, Idaho.
Şi-a zburat creierii, literalmente. Hemingway fusese acaparat de depresie, nesiguranţă şi alcoolism, care-l chinuiseră timp de decenii. În loc să-şi încheie viaţa în deplină împlinire literară, militară şi sportivă, precum şi în lumina numeroaselor mituri create în jurul propriei persoane, sinuciderea sa a fost un contrapunct pentru celebrarea perpetuă a unui om recunoscut, atunci şi acum, drept cel mai influent – şi mai imitat, totodată – prozator al secolului XX.
A condus un grup francez în războiul contra naziştilor
Tânărul soldat Ernest Hemingway Hemingway a fost corespondent de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a declarat totuşi că singura contribuţie în contextul războiului a fost în materie de sfaturi şi că titulaturile care i s-au adus au fost simple dovezi de afecţiune din partea soldaţilor. Potrivit declaraţiei scriitorului, a fost primul care a pătruns în Paris, împreună cu unitatea sa, după eliberare şi au cucerit Hotelul şi Barul Ritz de sub ocupaţia nazistă, cu o zi înainte ca forţele Alianţei libere să pătrundă în oraş.
Pisicile cu şase pernuţe, marca lui Hemingway
Casa lui Hemingway din Florida este locuită de 50 de pisici Un căpitan de vas i-a oferit lui Hemingway prima pisică cu şase pernuţe. Din acel moment, scriitorul a devenit cel mai mare iubitor al felinelor care au această particularitate. După 1961, anul morţii sale, casa lui Hemingway din Key West, Florida, s-a transformat în muzeu şi, implicit, în locuinţa pisicilor sale. În prezent, casa găzduieşte aproximativ 50 de pisici, dintre care jumătate sunt polidactile. Termenul de „pisica lui Hemingway“ desemnează tocmai pisicuţele cu şase pernuţe.
Verdictul asupra mărimii organului genital al lui Fitzgerald? „În limite normale“
După ce Zelda Fitzgerald i-a spus lui Scott că penisul lui nu ar putea face nicio femeie fericită, Hemingway a vrut să verifice acest lucru. I-a spus că totul este în regulă cu mărimea organului său genital. „Te priveşti de sus în jos şi de aceea pare scurt“, i-a explicat Hemingway lui Scott Fitzgerald, în romanul „Sărbătoarea continuă“.
Fratele său a fondat o comunitate din şapte persoane, locuind pe o plută
Formaţiunea creată de fratele lui Hemingway, Leicester, în 1964, se numea The Republic of New Atlantis şi era alcătuită din şapte persoane care locuiau pe o plută realizată din oţel şi bambus, ancorată în apele Mării Caraibilor. Mica lor comunitate avea monedă, timbre şi constituţie proprii.
A fost distrusă doi ani mai târziu într-o furtună tropicală. În 1982, Leicester s-a sinucis, la fel cum au procedat Ernest Hemingway însuşi, dar şi sora, tatăl, bunicul şi nepoata lui.
Există o comunitate a celor care seamănă cu Hemingway
Heminglookalikes.com este o grup virtual al oamenilor care arată ca renumitul scriitor american. Toţi participanţii sunt „purtători“ de păr şi barbă albe, exact cum arăta şi Hemingway. Periodic sunt organizate întâlniri cu toţi membrii şi anual are loc concursul care desemnează cea mai fidelă sosie a lui He mingway.
Sursa: adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu