🌺.....................................
Răsăreau sub mâna mamei, macii roșii ca-n ponoare,
Romanițele sfioase, flori albastre de cicoare,
De-mi părea că dinspre scoarță vin miresme de câmpie
Și-n curând o să răsune triluri dulci de ciocârlie...
Mă-ntrebam de unde știe, maica mea, să nască flori
Și s-așeze peste ele boabele de rouă-n zori...
Parc-aș fi uitat vreodată că măicuța mea sărmană
A stat cu genunchii-n țărnă...și-anflorit ogoare-n palmă...
Dumnezeu cel milostiv truda ei o priveghea,
Îi ștergea fruntea de gânduri, trupul i-l învrednicea...
Și în ochi ca mura coaptă aprindea acea lumină
Pe care o au doar sfinții, în privirea lor divină...
De când mama îngerește...eu îi răscolesc prin zestre...
Fiecare țol sau scoarță despre ea îmi povestește...
Între gene-nlăcrimate o cuprind atât de strâns...
Și mă rog s-o văd aievea...cu furca-n brâu...cu gândul dus...
Autor: Liliana Burac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu