miercuri, 31 iulie 2024

***

 S-a întâmplat în 30 iulie 1980: La Hinova a fost descoperit un tezaur de obiecte din aur tracice, din sec. XII î.Hr.

Tezaurul de la Hinova este un tezaur arheologic descoperit în anul 1980 în localitatea Hinova, format din 9.639 piese.  

Dovadă materială a existenţei şi priceperii străbunilor noştri, dacii, tezaurul datează de la sfârşitul mileniului II î. Hr. şi se pare că a fost recuperat în totalitate, cântăreşte cinci kilograme şi este cel mai mare tezaur preistoric atât de la noi din ţară, dar şi din împrejurimi. Este format din 9.639 de piese şi conţine: o diademă de aur, 14 brățări diferite ca model și greutate, 92 pandantive, 762 mărgele, 8.765 paiete, 4 inele și multe alte obiecte, toate din aur. Una dintre brăţările bărbăteşti este confecţionată dintr-o bară masivă din aur, răsucită de 6 ori şi cântăreşte 469 g, iar cea mai mare brăţară de acest gen este lucrată dintr-o foaie lată şi masivă de aur tot răsucită, cântăreşte 580 g şi este împodobită cu 10 butoni fixaţi prin găurire. S-au găsit chiar gheme de sârmă şi bare de aur care se presupune că reprezentau materia primă pentru meşterii aurari.Încă de la momentul descoperirii a fost evident că obiectele sunt adevărate opere de artă, arătând iscusinţa meşteşugarilor, care se pare că foloseau metode avansate de prelucrare a aurului, după cum se poate deduce din frumuseţea şi rafinamentul fiecărei piese luată în parte.

Acest tezaur de la Hinova a fost descoperit în urma unor investigaţii arheologice în anul 1980, în perimetrul unui castru roman.

Se presupune că tezaurul a fost îngropat acolo pentru a i se asigura securitatea şi a rămas acolo până a fost descoperit şi inventariat de arheologii români. Tezaurul, în integralitatea celor cicni kilograme de aur prelucrat este expus în prezent, în Sala Tezaurelor de la Muzeul Naţional de Istorie a României.Tezaurul se compune din coliere de diferite forme şi mărimi, brăţări din aur masiv sub formă de placă lucrată prin ciocănire, precum şi o brăţară spiralieră.

Dacă primul element ce intră în comparaţie sunt segmentele din colierul tezaurului de la Hinova, al doilea termen al comparaţiei sunt segmentele care compun Coloana Infinitului realizată de Constantin Brâncuşi. Prima concluzie la care ajunge chiar şi un neiniţiat în ale artei este izbitoarea asemănare a celor două tipuri de segmente încorporate: unul ca parte a unui colier iar celălat ca parte a unei opere de artă poziţionate succesiv şi înălţate pe verticală. Una din cele mai interesante piese ale tezaurului de la Hinova este un colier alcătuit din 255 de mărgele de formă romboidală, fără alt decor exterior, ce sunt aidoma elementelor care compun celebra Coloană a Infinitului a maestrului Brâncuși. Acestea sunt perforate în plan longitudinal și au mărimi și greutăți diferite, cântărind în totalitate aproximativ 1100 grame. Este posibil ca piesele să compună nu unul, ci mai multe coliere. Materialul folosit este aurul, iar prelucrarea s-a făcut prin ciocănire. Evazarea unei asemenea mărgele romboidale la centru (ca și în cazul componentelor Coloanei Infinitului de la Târgu Jiu) poate simboliza dezvoltarea pe orizontală a civilizației umane la un moment dat, urmată apoi de o „strangulare” perioadică apocaliptică (dispariția civilizațiilor). Astfel avem în cadrul componentelor tezaurului de aur de la Hinova, cel mai mare tezaur preistoric descoperit în România, o adevărată Coloană a Infinitului, cu întreaga ei simbolistică misterioasă, mai veche cu trei milenii decât cea aflată la Târgu Jiu. 


Nicolae Uszkai 


Surse:

http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/12/15/fabulosul-tezaur-geto-dac-de-la-hinova-mehedinti/

http://www.mixdecultura.ro/2017/02/spectaculosul-tezaur-dacic-de-la-hinova-o-comoara-cu-5-kilograme-de-aur/

https://diamantrevista.wordpress.com/2015/07/05/tezaurul-de-la-hinova/

https://www.gds.ro/Local/2015-12-04/povestea-comorilo r-din-hinova/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...