marți, 30 iulie 2024

***

 "ÌN ȚARA MEA – de Ion Pribeagu


În țara mea sunt văi și munți și flori,

Și diamante,

Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante!

Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,

Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.


În țara mea sunt tei și plopi,

Și zarea-i diafană,

Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;

Și-n țara mea sunt flori de myrt,

Principiu sau idee,

Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.


Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste

Ca-n țara mea sunt trandafiri și fete

Ca-n poveste,

Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,

În țara mea onoarea-i fleac și dragostea

Minciună.


Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte

Multe

Și pribegesc scrâșniri din dinți

Dar cine să le-asculte,

Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,

Când guvernanții-s de carton

Și nepăsarea Rege?"

<Ion Pribeagu>


"Balada omului însurat"


Foaie verde ca gulia,

Grea e nene căsnicia.

Fiindcă n-ai un ceas, mai Stroie,

Să respiri și tu în voie. 

N-ai o clipă pentru tine,

Ca să spui: - Îmi pare bine !

Să sorbi vinului dulceața 

Și să spui: - Frumoasă-i viata !


N-ai tu chinurile tale...

Șapte mii de angarale ?

În politică te sapă,

La birou, rivalii crapă.

În oraș, alt chin te-apasă

Și când vii și tu acasă,

Soața-ntoarce filele

Și-ți mănâncă zilele.


Parcă-i pusă așa-ntr-o doară 

Zi și noapte să-ți tot ceară.

Toata vremea, vrei nu vrei,

Să stai la cheremul ei.

Cu o vorbă să te-mpungă,

Cât îi dai, să nu-i ajungă 

Și un singur țel să ai,

Ea să ceară, tu să dai.


Nici n-apuci ca să te scoli

Că s-au dus vreo zece poli.

Lapte, pâine, zarzavat...

Și apoi, când te-ai sculat,


Îți pretinde pe-ndelete,

De salată, de cotlete,

Tocatură, foi de vitză,

Carne de purcel, costitză,

Untdelemn, zahar și sare,

Și untură și cicoare,

Și măsline și cafea,

Dar-ar dracii-n ea să dea.


Pătlăgele și ardei,

Dar-ar dracii-n capul ei.

Și faină și cârnați,

Să mă sece la ficați.


Și păstrăvi de la Bothoci,

Să-mi mănânce din borjoci.

Și homari și mandarine,

Ca să crape fierea-n mine.

Și pastrugă din Rusia,

Să m-apuce apoplexia.

Și la masă, Doamne-iartă,

Cum să nu se iște ceartă ?


Când blestemi de la-nceput

Ceasu-n care te-ai născut.

Marinata e sărată,

Tocănița-i afumată,

Ciorba n-are nici un gust,

Carnea-i cu miros de must,

Fripturica parcă-i arsă,

Varza-i râncedă și stoarsă,


Peștele-i cu solzii moi

Și miroase a butoi,

Pipota-i de gelatină 

Și miroase-a criolină,

Și un piept și ficățelul

Le-a furat din raft cățelul. 


Nici măcar noaptea în somn

N-ai noroc, stimate domn.

Cum să-ți pară viața roză 

Când alături e-o batoza ?

Ce-n răstimpuri, d-un capritz

Mai trântește și-un mic partz.


Foaie verde, foaie lată,

Se întâmplă câteodată...

Vii târziu și din senin,

Simte că miroși a vin.


Geaba-ți este tot talentul.

Fă-ți degrabă testamentul,

Că nu-ți iartă 

Și te ceartă...

- Tu petreci și nici nu-ți pasă 

Și mă ții închisă-n casă.

D-aia am bărbat Ioane,

Numai să-ți prepar jamboane ?


Să-ți cos nasturi la halat

Și să-ți dau dulceața-n pat ?

Mocofan fără rușine 

Ce te alegai de mine

Mai flămând decât toti lupii

Să te las să-mi dai un pupi ?


Patru inși m-au vrut soție 

Iar eu proasta m-am dat ție !

Ce spunea-i, ca ești titrat ?

Ca ai rude... deputat ?

Cică-i deputat, rahat !

Un pârlit de avocat !


Neam de cioflingar zevzec,

Sor-ta n-a fugit cu-n grec,

Iară văru-tu Ilie

Nu-i ș-acum în pușcărie ?

Ce familie, ce scula...

Așa cap, așa căciulă !


Dacă vii-ntr-o noapte acasă 

Și nevasta-ta, duioasă

De pe haina-ți, nu știu cum

Simte-o dâră de parfum...


Se ridică despletită 

Și c-o mască găurită

Ce și-a pus-o în obraz

Te întreabă cu necaz:


- Pui de bou cu cap de curcă,

Iar ai fost la o mazurcă ?

Și-mi ridică frăţioare,

Toată casa în picoare.


Pe Lenuța, pe Bibilica,

Pe Tuluca, pe Tibica,

Și pe Iulis de pe vatră 

Și pe Hector care latră.


Și să-mi facă viața acră,

Școala și pe mama soacră.

S-amândouă încep Ioane:

- Mi-ai mâncat zestrea, golane !


Arde-te-ar în foc de viu,

Să te-neci în Cișmigiu !

Mi-ai nenorocit copilu`

I-ai făcut praf sexapilu`

Ș-acum vii acasă beat ?

Ești bărbat sau ești rahat ?


Popândău cu cap de linte,

Toți ți-au luat-o înainte !

Ptiu ! Să n-am parte de-atâta,

Nici de tine, nici de măta!


D-aia zic că n-ai mai Stroie,

Clipe să respri în voie,

Că nevasta stă ca scaiu`

Să-ți înveninează traiu`.


Cum deabia deschide ochii,

Cere bani și cere rochii,

Cere sufletu` din tine

Că n-ai timp să spui în fine

Nici la prânz, nici dimineață:

- Fratilor, frumoasă-i viața !

<Ion Pribeagu >


"ODA PROȘTILOR"

Motto:

_Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală! _


De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna… PROŞTII.


Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”


De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii… PROST.


În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de… PROST.


Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

şi ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe… PROSTIE…


Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de… PROŞTI.


Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Și numai PROŞTII sunt deştepţi."


Gheorghiu-Dej s-a amuzat când a citit în şedinţa Biroului Politic al Partidului. ‘Oda proștilor’ de Pribeagu. Râdeau şi Maurer, şi Drăghici, şi Apostol. Numai Iosif Chişinevschi avea o mutră amară.

„Mă, tu de ce nu râzi?”, l-a întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti, când n-ai pic de umor?”, s-a amuzat Dej.

Şi i-a aprobat lui Pribeagu plecarea.


"Necunoscuta care se vindea"


N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Şi-n cadrul preţului fixat -

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar şi altora!...

Şi-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea

Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...

Şi-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat -

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Şi-aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Şi-n loc s-o mai sărut -

Cum aş fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinereţea mea!..."

<Ion Minulescu >


"Din viață"

Mi-a bătut în poartă Fericirea

intrând în curte m-a strigat.

Eram dus alături cu iubirea.

A-nchis poarta iute şi-a plecat.


Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.

A intrat, a stat sub pomii goi.

N-a văzut pe nimeni să-i vorbească

Şi-a plecat grăbită înapoi.


Într-o seară, luminând pe stradă,

Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus

Tot aşa, eram plecat aproape,

Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.


Mi-a bătut în poartă şi Necazul.

Eram dus departe. Liniştit,

S-a întins pe ţolul de la uşă

Şi m-a aşteptat până-am venit."

<Virgil Carianopol>


"Murim și noi"


"Cu fiecare dintre cei

De care moartea ne desparte,

Murim şi noi – lăsând o parte

În fiecare dintre ei ...


Imagini ... gânduri ... doruri ... vise

Adorm în stinsele priviri,

Un cer întreg de amintiri

În pleoapele pe veci închise ..."

<Victor Eftimiu>


Minutul de poezie. ....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...