joi, 2 mai 2024

Unde mai ieșim cu prietenii? Distracție la Katz GastroLab!

 Mi-e dor de voi, prieteni dragi! Știu... Nu ne-am văzut de mult timp, dar parcă nu ne-am fi despărțit niciodată. Am ținut legătura pe diferite cai: telefonic, prin mesaje, pe e-mail, pe diverse aplicații și în diverse rețele sociale. Uneori ne-am întâlnit direct, în grupuri mici, dar adesea pe fugă. Nu neg: am avut contact direct în toți acești ani, dar nu e ca și cum am fi fost alături ca înainte, în vremurile bune.

Este explicabil... Vremurile ne-au împrăștiat în diferite direcții, pe unde ne-au purtat valurile vieții. Ne-am întemeiat familii, ne-am asumat responsabilități, ne străduim să îndeplinim sarcini felurite și pentru aceasta avem nevoie de timp, foarte mult timp. Și la sfârșitul zilei, când tragem linie și facem bilanțul, constatăm că pentru noi, pentru sufletul nostru, ne rămâne din ce în ce mai puțin timp.

Mi-e dor de voi, dragi prieteni! Și mi-aș dori să ne revedem cândva. Frumos ar fi să ne vedem în mediul care ne-a consacrat ca și prieteni: orașul natal, școala unde am învățat, parcurile în care ne-am relaxat în perioada caldă a anului. Dar știu că vă este greu multora dintre voi să vă întoarceți acasă. De aceea poate ar fi mai ușor să ne adunăm în Capitală; unii dintre voi trăiți și munciți în București și aici a devenit pentru voi ACASĂ. Pentru ceilalți poate că ne-ar fi mai ușor să ne facem drum într-acolo... Unii ne mai adunăm pentru manifestări științifice sau culturale, alții pentru rezolvarea diverselor probleme.


Ne putem întâlni la o locație aparte: un local unde ne putem delecta cu mâncăruri și băuturi rafinate, dar și cu muzica bună: Katz GastroLab. Da! Este acel restaurant din București situat în apropierea parcului Cișmigiu și vis-a-vis de Conservator. Un restaurant situat în zona centrală, uşor de reperat, unde se poate ajunge extrem de uşor, care se armonizează cu estetica centrului vechi al capitalei, un restaurant cu concerte live, bucătărie internațională, unde ne putem simți perfect și în spiritul atât al vremurilor de altădată cât și al vremurilor de acum. Este alegerea sigură pentru întâlnirile cu prietenii dar şi pentru organiyarea unor evenimente private, cărora le dă o distincţie aparte.

Ne vedem la un pahar de vorbă? Mâncăm ceva bun? Mergem la un concert sau poate la o seară de dans? Dacă nu sunteți hotărâți, le putem combina pe toate la un loc. Dacă nu reușim într-o singură zi, putem reveni și altădată, căci presimt că nu vom reuși să epuizam satisfacerea tuturor dorințelor deodată.

Sunt sigură că ne vom simți bine. Atât de bine încât parcă ne vom transpune într-o altă stare, într-o altă lume. Atmosfera este atât de selecta și atât de discretă încât satisface toate gusturile și toate doleanțele. Putem alege o seară de muzică latino sau o seară de jazz. O seară de dans sau o seară de karaoke. Putem alege orice tematică, într-o varietate de genuri care ne vor satisface pe toți, oricât de mofturoși am putea fi.  Şi putem repeta experienţa ori de câte ori vom simţi nevoia să o facem.

Mi+e dor de voi, prieteni! Şi abia aştept să ne revedem...

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2024

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...