***

 

GRIGORE VIERU – POETUL TREZITOR DE NEAM....

O poveste cu spioni

Motto: O, ce frumoși ne sunt părinții,/ părinții mei,/ părinții tăi! /Așa frumoși sunt/ numai sfinții. 

✍️Grigore Vieru.

Acolo, pe patul de spital, poetul ține în mâini discurile pe care i le-am dăruit: Colinde, în interpretarea corului de cameră MADRIGAL, dirijat de MARIN CONSTANTIN, și Colinde românești creștine în interpretarea CORULUI PATRIARHIEI ROMÂNE. Le întoarce de pe o parte pe alta și se uită atent la coperți. Parcă încearcă o senzație tactilă a sunetelor divine.

„...Aș vrea să vă înveselesc puțin, zice. Nu este o metaforă. M-am născut într-un sat (PERERÎTA, județul HOTIN, astăzi în UCRAINA – n.n.) chiar pe malul PRUTULUI, într-un sat vizavi de LUNCANII lui ION PILLAT, în preajma CERNĂUȚILOR. Lecturile copilăriei și ale adolescenței mele erau cărțile despre spioni.

 Pe EMINESCU l-am descoperit abia la facultate, dacă vă puteți imagina. Și toate cărțile astea ne spuneau că spionii vin de peste PRUT. Îmi amintesc că în timpul războiului, când au trecut rușii prin satul meu, au fost cazați la fiecare casă. La noi era bucătăria ofițerească. Rușii care stăteau la noi aveau un ochean cu o lentilă spartă. Pe atunci ni se spunea că cine prinde un spion și-l duce la sfatul popular devine erou. Și iaca, eu stăteam pe malul PRUTULUI, cu ocheanul îndreptat către celălalt mal, așteptând să vină spionul și să-l prind. (Râde bucuros, ca un copil. Ne molipsim și noi. 

Sunt împreună cu colegul de redacție NICOLAE ACHIM). E de râs ceea ce vă spun, dar nu e o metaforă. Dar n-a mai venit spionul. Este adevărat că mai târziu au venit niște „spioni” de acolo. A venit de la LUNCANI, ION PILLAT, a venit LUCIAN BLAGA, TUDOR ARGHEZI, niște mari spioni (râsul i se aprinde din nou) fără de care n-aș fi crescut nici ca poet, nici ca intelectual, în general”.

Chișinău, 19 iulie 1990

CASA PĂRINTEASCĂ 

Ascultați-mă, surori, pe mine

Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:

E păcat, nu-i drept şi nu e bine

Să vinzi casa care te-a-ncălzit.

Bani ne-ar trebui la fiecare,

Toţi avem copii şi vremea-i grea.

Însă cum să vinzi fereastra oare,

Cea la care maica te-aştepta?!

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei încă ne privesc.

O vom da şi vor schimba lăcată

Şi vor pune şi ferestre noi.

Şi trecând pe lângă ea vreodată,

Va privi ca la străini la noi.

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei încă ne privesc.

Vom pleca şi noi cândva din viaţă

Şi părinţii sus ne-or întreba

Ce mai face casa lor cea dragă,

Cine are grijă azi de ea.

✍️Grigore Vieru 

sursa:Ion Onuc Nemeș