$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie1865: În această zi, s-a născut scriitorul britanic Rudyard Kipling. Joseph Rudyard Kipling (n. Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost poet şi prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii „Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj „Kim" (1901), poemele „Gunga Din" (1892) şi „If " (1895), numeroase schiţe şi nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieţii a fost considerat îndeobşte poet şi i s-a oferit un titlu nobiliar şi postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.

Joseph Rudyard Kipling s-a născut la Bombay, în India. Nu a avut o copilărie fericită. Pentru că-şi doreau ca fiul lor să primească o educaţie britanică, la doar șase ani, părinţii l-au dus în Anglia, la Southsea, pentru a urma şcoala. Aici a fost lăsat în grija familiei Holloway, dar ororile pe care le-a trăit în această familie avea să le descrie mai târziu, în unele din scrierile sale. La vârsta de unsprezece ani, era în pragul unei căderi nervoase, dar o cunoştinţă care frecventa casa unde locuia, văzând la ce traume este expus, a contactat-o imediat pe mama sa, care a venit imediat. După o vacanţă petrecută împreună, mama l-a mutat la o şcoală nouă din Devon, unde Kipling şi-a descoperit talentul literar, devenind chiar editor la revista şcolii.

În 1882, Kipling a fost nevoit să se întoarcă în India, părinţii neavând resursele financiare necesare pentru continuarea studiilor. S-a stabilit, alături de părinţi, la Lahore şi, cu ajutorul tatălui, şi-a găsit un post la un ziar local. Neavând un program foarte solicitant şi dormind foarte puţin noaptea, a avut ocazia să bată străzile oraşului şi să intre în contact cu viaţa de noapte, ceea ce i-a servit ca sursă de inspiraţie pentru o serie de povestiri, reunite în volumul „Plain Tales from the Hills'', care s-a bucurat de o mare popularitate în Anglia. În 1889, s-a întors în Anglia, unde l-a cunoscut pe Wolcott Balestier, un publicist american, cei doi devenind foarte buni prieteni şi călătorind împreună în Statele Unite. În această perioadă, Kipling începuse să se bucure de popularitate. A mai publicat un volum de povestiri, „Wee Willie Winkie'' (1888) şi „American Notes'' (1891), cel din urmă prezentând primele sale impresii din călătoria în America. În 1892, a publicat şi primul volum de poezie de succes, „Barrack-Room Ballads''.

Prietenia cu Balestier i-a schimbat, practic, viaţa lui Kipling, care a devenit foarte bun prieten cu sora acestuia, Carrie. În 1891, Kipling a plecat în India, pentru a petrece vacanţa de Crăciun, dar a primit o telegramă de la Carrie, prin care aceasta îl anunţa că Wolcott murise şi că avea mare nevoie de el, să-i fie alături. Kipling s-a întors imediat în Anglia, iar peste doar câteva zile, cei doi se căsătoreau, într-o ceremonie restrânsă.Au călătorit în luna de miere în Canada, apoi în Japonia, unde au aflat că Banca New Oriental Banking Corporation a dat faliment, prin urmare ei rămăseseră fără niciun ban. S-au hotărât atunci să meargă la Brattleboro, Vermont, unde se afla familia lui Carrie, iar Kipling s-a îndrăgostit de viaţa în State, hotărându-se să se stabilească acolo. În 1891, au cumpărat un teren de la un alt frate al lui Carrie, Beatty, la nord de Brattleboro, şi şi-au construit acolo o casă mare, pe care au botezat-o „The Naulahka".

În 1893, s-a născut primul copil al familiei, o fetiţă pe nume Josephine, iar în 1896, a venit pe lume cea de-a doua fetiţă, Elsie. Cel de-al treilea copil, John, s-a născut la 1897, după ce familia plecase deja din America. Perioada petrecută în State s-a dovedit a fi una prolifică pentru scriitor. A scris, printre altele, „Cartea Junglei'' (1894), „The Naulahka: A Story of the West and East'' (1892) şi „The Second Jungle Book'' (Cea de-a doua carte a junglei, 1895). Din întreaga sa operă, se degajă bucuria pe care scriitorul o resimţea atunci când se afla în mijlocul copiilor. Povestirile sale au încântat fetiţe şi băieţi din întreaga lume, iar la vârsta de 32 de ani, Kipling era cel mai bine plătit scriitor.

Ca urmare a unei dispute cu cumnatul său, Kipling a ajuns pe prima pagină a ziarelor, de data aceasta într-o lumină nefavorabilă, drept pentru care, în 1896, s-a întors, împreună cu familia, în Anglia. În iarna anului 1899, Carrie a insistat ca întreaga familie să meargă la New York pentru a o vizita pe mama sa. În timpul călătoriei peste Atlantic, atât Kipling, cât şi micuţa Josephine s-au îmbolnăvit de pneumonie. Tatăl s-a însănătoşit, în schimb fetiţa nu a supravieţuit. Kipling nu avea să-şi mai revină niciodată după această pierdere, dar a decis să nu se mai întoarcă niciodată în America.În 1902, şi-au cumpărat o proprietate în Sussex, unde Kipling s-a dedicat scrisului. A scris, în perioada aceea, „Puck of Pook's Hill'' (1906), „Actions and Reactions'' (1909), „Debts and Credits'' (1926), „Thy Servant a Dog'' (1930) şi „Limits and Renewals'' (1932). Prima carte pe care a publicat-o în anul în care a achiziţionat această proprietate a fost, însă, „Just So Stories'', dedicată multiubitei Josephine, pentru care compusese, de fapt, povestirile, atunci când o ducea, seara, la culcare.

Fiind un susţinător înfocat al primului război mondial, Kipling a plecat, în 1915, în Franţa, de unde a raportat de pe front. Mai mult decât atât, şi-a convins fiul, pe John, să se înroleze. Deşi acesta a fost refuzat din cauza unor probleme oftalmologice, tatăl a reuşit, totuşi, să-l trimită pe front. În toamna aceluiaşi an, au primit o înştiinţare prin care li se aducea la cunoştinţă că John a fost dat dispărut în Franţa. Devastat de această veste, Kipling a plecat personal pentru a-l căuta, dar John nu avea să mai fie găsit vreodată. Kipling a continuat să scrie, dar operele sale nu au mai regăsit niciodată frumuseţea celor dintâi. În ultimii ani din viaţă, a fost măcinat de crize dureroase de ulcer, care, de altfel, i-au cauzat şi decesul, la 18 ianuarie 1936. Rămăşiţele sale pământeşti au fost îngropate la Westminster Abbey, în Colţul poeţilor, lângă cele ale lui Thomas Hardy şi Charles Dickens 

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1907/kipling/biographical/

https://biblacad.ro/UPC-Kipling.html

https://www.biography.com/writer/rudyard-kipling

https://www.britannica.com/biography/Rudyard-Kipling

https://adevarul.ro/cultura/istorie/nobelul-literar-rudyard-kipling-scriitorul-cartii-junglei-1_50ba09517c42d5a663b139cc/index.html

https://www.storyboardthat.com/ro/biography/rudyard-kipling

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/12/30/documentar-scriitorul-rudyard-kipling-150-de-ani-de-la-nastere-09-27-48

$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie1944: În această zi, a murit scriitorul francez Romain Rolland. Romain Rolland (n. 29 ianuarie 1866, Clamecy, Nièvre — d. Vézelay) a fost un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915. Doctor în litere în 1895, devine profesor de istoria artelor la Sorbona (1904 - 1912).

Încă din 1901 începe să ducă o corespondenţă cu Tolstoi. Debutează ca dramaturg în 1895, cu piesa Saint-Louis, urmată de alte piese reunite sub titlul Théâtre de la Révolution (Teatrul Revoluţiei), din care cea mai cunoscută este Danton (1900), ultima în ordine cronologică fiind Robespierre (1939). Cu Vie de Beethoven (Viaţa lui Beethoven,1903),iniţiază un ciclu de „vieţi de oameni iluştri": Michelangelo, Haendel, Tolstoi, Mahatma Gandhi.

Între 1904 - 1914 publică romanul-fluviu în zece volume Jean-Christophe (distins cu Grand Prix de l'Académie française în 1913), cea mai importantă operă a lui Romain Rolland. Situându-se pe poziţii pacifiste, condamnă războiul (izbucnit în 1914) în culegerea de articole Au-dessus de la mêlée (Deasupra învălmăşelii) (1915). I se acordă în 1916 Premiul Nobel. Donează Crucii Roşii internaţionale suma de bani ce-i revine. Apar romanele Colas Breugnon (1919), Pierre et Luce (1920), Clérambault (1920) precum şi cel de-al doilea roman-fluviu al său L'Âme enchantée (Inimă vrăjită, 1922-1933).În perioada dintre cele două războaie se afirmă ca militant antifascist.Este vizitat de Gandhi la Villeneuve, în Elveţia (1931). În 1932 prezidează, alături Barbusse, Congresul internaţional de la Amsterdam împotriva războiului. Refuză „Medalia Goethe", decernată de Hitler (1933).

În 1934 se căsătoreşte cu o tânără rusoaică, iar în anul următor îl vizitează pe Gorki în URSS. Fondator al revistei Europe (1923), l-a descoperit şi l-a susţinut pe Panait Istrati.Romain Rolland moare la 30 decembrie 1944 la Vézelay, în ţinutul său natal, unde revine după douăzeci şi patru de ani de exil petrecuţi în Elveţia. Personalitatea sa de scriitor-cetăţean a fost adeseori comparată cu cea a lui Voltaire, Romain Rolland exercitând o importantă influenţă asupra opiniei publice europene din primele patru decenii ale secolului trecut.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1915/press-release/

https://www.association-romainrolland.org/agenda.htm

http://www.poezie.ro/index.php/author/0033781/index.html

https://biography.yourdictionary.com/romain-rolland

https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Romain_Rolland

$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie1947: La această dată, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; a doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4 ianuarie 1948, când va părăsi România; tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).

Actul abdicării Regelui Mihai I - 30 decembrie 1947:

„Mihai Iiu

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională

Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

În viața Statului român s'au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental - Constituția Țării - ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,

A B D I C

pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Mihai

Dat la București,

astăzi 30 Decembrie 1947".

La finele anului 1947, regele Mihai rămăsese singurul lider al unui stat din Europa Centrală şi de Est care reprezenta încă politica democratică şi forma de guvernământ de dinainte de război. În acest context, evenimentele ce aveau să urmeze deveniseră previzibile. În interviurile realizate de scriitorul Mircea Ciobanu cu regele Mihai imediat după 1989, regele vorbeşte despre atmosfera politică din lunile ce au predecedat abdicarea: „Începând cu august 1944, provocările, sabotajele, actele de diversiune puse la cale şi supravegheate de Moscova au fost atât de numeroase şi atât de insistent puse în seama unor forţe politice care nu mai pridideau să se disculpe, încât am impresia că toată lumea era foarte obosită.”

În noiembrie 1947, regele Mihai a fost invitat să participe, la Londra, la nunta viitoarei regine Elisabeta a II‑a a Regatului Unit. Cu acest prilej, a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma, cea care ulterior avea să-i devină soţie. Povestind acest episod, regele Mihai aminteşte şi de relaţia tensionată pe care o avea cu guvernul de la acea vreme: „Cam pe la sfârşitul lunii octombrie am primit din partea regelui Angliei invitaţia de a participa la nunta principesei Elisabeta, actuala regină. Acolo am reîntâlnit-o pe regina Ana, pe atunci principesa de Bourbon Parme. În seara acestei recepții am cerut mâna principesei Ana. […] Când am plecat spre Londra de la Băneasa, la aeroport erau de faţă toţi membrii guvernului, cu zâmbetul pe buze, afabili. În decembrie, când ne-am întors, atmosfera din gara Mogoşoaia era glacială. Un contrast care n-ar fi trebuit să mă surprindă. Groza spera să nu mă mai întorc în ţara. I-ar fi fost mai simplu să spună că am părăsit ţara dintr-un motiv sentimental, că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.” 

Chemat de la Sinaia, unde se afla cu mama sa, regina Elena, la Palatul Elisabeta din București pentru „o chestiune de familie”, regele Mihai a fost întâmpinat pe 30 decembrie în Palatul de pe Șoseaua Kisselef de către Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al Economiei. Cei doi l-au șantajat pe rege să abdice și i-au solicitat să semneze un act redactat dinainte, sub pericolul asasinării a numeroși tineri arestați în lunile și anii care au succedat preluării controlului asupra guvernului de către comuniști și partenerii lor, cu sprijinul militar sovietic. Așa cum arată documentele din arhive, lovitura de stat fusese minuțios pregătită inclusiv prin asedierea Palatului Elisabeta de către trupe și tăierea legăturilor telefonice. În şedinţa din aceeaşi zi a Cabinetului, Petru Groza declara: „(…) monarhia constituia o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. (Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din ziua de 30 Decembrie 1947, ora 15:30). La 4 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. Curând, pe 3 martie 1948, la Londra, regele a denunțat abdicarea, considerând-o „un act de violență” și afirmând deschis: „nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus”.

Surse:

Ciobanu, Mircea, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/abdicarea-regelui-mihai

https://peles.ro/personalitati/regele-mihai-i/

https://www.iiccr.ro/abdicarea-fortata-a-regelui-mihai-30-decembrie-1947/

https://radioromaniacultural.ro/30-decembrie-1947-regele-mihai-i-al-romaniei-este-fortat-sa-abdice/

https://www.art-emis.ro/istorie/actul-abdicarii-de-la-30-decembrie-1947-puncte-de-vedere

$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie1947: În această zi, a murit Alfred North Whitehead, matematician şi filosof. Alfred North Whitehead (n.15 februarie 1861, Ramsgate, Kent, Anglia – d. Cambridge, Massachusetts, SUA) a fost un matematician și filozof britanic. A rămas cunoscut ca fiind figura marcantă a școlii filosofice cunoscute sub numele de filosofia procesului, care în zilele noastre și-a găsit aplicații într-o gamă largă de discipline, cum ar fi ecologia, teologia, educație, fizică, biologie, economie și psihologie.

La începutul carierei sale Whitehead s-a axat pe matematică, logică și fizică. Încoronarea efortului său în aceste domenii o reprezintă lucrarea în trei volume Principia Mathematica (1910-13), scrisă în colaborare cu fostul său student Bertrand Russell. Principia Mathematica este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale secolului XX din domeniul logicii matematicii, ocupând locul 23 în topul 100 cărți de non-ficțiune în limba engleză din secolul XX, top realizat de Modern Library. Odată cu sfârșitul anilor 1910 și începutul anii 1920, Whitehead și-a reorientat treptat atenția de la matematică la filosofia științei, ajungând în cele din urmă la metafizică. A dezvoltat un cuprinzător sistem metafizic care s-a distanțat radical de majoritatea filosofiei occidentale. Whitehead a argumentat că realitatea constă mai degrabă în procese decât în obiecte materiale, iar că procesele sunt cel mai bine definite prin relațiile lor cu alte procese, respingând astfel teoria precum că realitatea este în mod fundamental construită din bucăți de materie care există independent una de alta. În prezent, lucrările filosofice ale lui Whitehead – în special Proces și Realitate – sunt considerate texte care au fondat filosofia procesului. Filosofia procesului a lui Whitehead susține că ,,e impetuos necesar să se ajungă a se vedea lumea ca o rețea de procese interdependente din care facem parte integrală, astfel încât toate alegerile și acțiunile noastre au consecințe pentru lumea înconjurătoare.” Din acest motiv, una dintre cele mai promițătoare aplicații din ultimii ani a gândirii lui Whitehead s-a regăsit în domeniul civilizației ecologice și eticii mediului, a căror pioner este John B. Cobb, Jr.

Alfred North Whitehead s-a născut în Ramsgate, Kent, Anglia, în 1861. Tatăl său, Alfred Whitehead, a fost preot și profesor la Chatham House Academy, o școală de băieți înființată de Thomas Whitehead, bunicul lui Alfred North. Whitehead își amintea de amândoi ca fiind profesori foarte înzestrați, remarcându-l în special pe bunicul său ca fiind pe deasupra și un om extraordinar. Mama lui Whitehead a fost Maria Sarha Whitehead (fostă Buckmaster). Se pare că Whitehead nu a avut o relație foarte strânsă cu mama sa întrucât nu o menționează în niciuna din scrierile sale. De asemenea, sunt dovezi care arată că soția lui Whitehead, Evelyn, nu a avut o opinie prea bună despre ea. Whitehead a învățat la Sherborne School din Dorset, considerată atunci una dintre cele mai bune școli de stat din țară. Menajat prea mult în copilărie, acesta reușește totuși în școală să exceleze în sport și în matematică, ajungând și șef de clasă.

În 1880, Whitehead își începe studiile la Trinity College din Cambridge, unde aprofundează matematica. Îndrumătorul său academic a fost Edward John Routh. Își obține diploma de licență la Trinity în 1884. Din 1884 activează ca asociat la Trinity, ceea ce îi permite lui Whitehead să predea și să scrie în domeniul matematicii și fizicii până în 1910, petrecându-și totodată anii 1890 scriind Treatise on Universal Algebra (Tratatul Despre Algebra Universală) (1989) și anii 1900 colaborând cu fostul său student, Bertrand Russell, la prima ediție a Principiei Mathematica.În 1890, Whitehead se căsătorește cu Evelyn Wade, o irlandeză crescută în Franța, cu care va avea o fiică, Jessie Whitehead, și doi fii, Thomas North Whitehead și Eric Whitehead.Acesta din urmă moare pe front în timpul primului război mondial la vârsta de 19 ani.

În 1910, Whitehead își dă demisia de la Trinity din funcția de lector senior în matematică și se mută la Londra, fără ca în prealabil să fi căutat o nouă slujbă. După ce rămâne șomer timp de un an, Whitehead acceptă un post de lector în matematică și mecanică aplicată la University College din Londra.În 1914 Whitehead a acceptat poziția de profesor în matematică aplicată la noul înființat Imperial College, unde vechiul să prieten Andrew Forsyth era de curând numit șeful departamentului de matematică. Din 1918 responsabilitățile academice ale lui Whitehead au început să se multiplice. Acesta acceptă numeroase poziții administrative înalte în cadrul College University din Londra, universitate din care Imperial College făcea parte la momentul respectiv. Este ales Decanul Facultății de Științe la sfârșitul lui 1918 (post în care rămâne timp de patru ani), membru în Senatul Universității din Londra în 1919 și președintele Consiliului Academic al Senatului în 1920, post în care se menține până la plecarea sa în America în 1924.Whitehead și-a folosit influența dobândită creând un program de licență dedicat studiului științei și pentru a facilita accesul în colegiu studenților cu venituri modeste.

Spre sfârșitul șederii sale în Anglia, Whitehead se orientează către filosofie. În pofida faptului că nu a avut o pregătire specială în filosofie, lucrările sale în domeniu ajung curând deosebit de influente. După publicarea The Concept of Nature (Conceptului de Natură) în 1920, ocupă funcția de președinte a Societății Aristoteliene din 1922 până în 1923. În 1924, Henry Osborn Taylor îl invită pe Whitehead, acum în vârstă de 63 de ani, să se alăture Universității din Harvard ca profesor de filosofie.În timpul petrecut la Harvard, Whitehead a realizat una dintre cele mai importante contribuții filosofice ale sale. În 1925 scrie Science and the Modern World (Știința și Lumea Modernă). Lucrarea a fost imediat primită ca o alternativă la dualismul cartezian, care până în momentul respectiv era privit ca fiind nociv înțelegerii și practicii științei.După câțiva ani, în 1929 publică influenta carte Process and Reality (Proces și Realitate), care a fost comparată (atât pentru importanța, dar cât și pentru dificultatea ei) cu Critica rațiunii pure a lui Kant.

Soții Whitehead își petrec restul vieții în Statele Unite. Alfred North se retrage de la Harvard în 1937 și rămâne în Cambridge, Massachusetts până la moartea sa din 30 decembrie 1947.Biografia de referință a lui Whitehead o reprezintă lucrarea în două volume a lui Victor Lowe. Însă multe detalii legate de viața lui Whitehead rămân obscure întrucât acesta nu a lăsat niciun Nachlass (termen academic desemnând manuscrisele, notițele, corespondențele, etc a unui autor), familia sa ducând la bun sfârșit, odată cu moartea sa, dorința sa de a distruge orice hârtie care i-a aparținut.În plus, Whitehead era cunoscut pentru ,,credința sa aproape fanatică în dreptul la intimitate” și, de asemenea, pentru faptul că a scris puține scrisori de genul celor care ar fi putut releva detalii suplimentare privind viața sa.Aceste detalii l-au împins pe Lowe însuși să remarce pe prima pagină a biografiei lui Whitehead: ,,Niciun biograf profesionist în toate mințile nu s-ar fi atins de el.”

Surse:

https://www.iep.utm.edu/whitehed/

https://www.britannica.com/biography/Alfred-North-Whitehead

https://plato.stanford.edu/entries/whitehead/

https://www-history.mcs.st-andrews.ac.uk/Biographies/Whitehead.html

https://www.informationphilosopher.com/solutions/philosophers/whitehead/

$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie 1950: În această zi, a murit, în închisoarea de la Sighet, Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic; unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România; ministru în mai multe rânduri; ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948 (n. 1891), Există unele personalităţi de mare valoare care, datorită unor opţiuni politice eronate sau a unor împrejurări potrivnice şi-au sacrificat propria carieră care se anunţa mai mult decât promiţătoare. Este şi cazul lui Mihail Manoilescu, inginer, economist, sociolog, politolog şi istoric, profesor (n. 9 decembrie 1891, Tecuci - d. în închisoarea Sighet).

Mihail Manoilescu s-a născut la Tecuci, într-o familie aristocratică moldoveană, ai cărei reprezentanți au fost cărbunari, unioniști, socialiști, conservatori. Rămas orfan de tată la nouă ani, s-a mutat cu familia sa la Iași. Manoilescu a absolvit Liceul Național din Iași. În 1910, tânărul Manoilescu a reușit să intre primul la Școala de Poduri și Șosele din București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție (la fel ca și tatăl său) în 1915.

După încheierea studiilor în inginerie, în 1915, Manoilescu intră de timpuriu în viaţa politică, în calitate de funcţionar ale guvernării liberale şi averesciene. Îndeplineşte o misiune economică în Italia, cunoscându-l pe dictatorul fascist Benito Mussolini al cărui admirator devine. Implicat în revenirea lui Carol II pe tron, Manoilescu este întemniţat în toamna anului 1927, dar este achitat. Devine un personaj influent în cadrul camarilei regale, ceea ce îi va asigura, de la un moment dat, o rapidă ascensiune politică. Ocupă postul de ministru în diferite domenii economice în guverne ţărăniste. Îşi elaborează doctrina corporatistă adoptată, în liniile sale principale, în diferite ţări: Italia, Portugalia, Brazilia. În 1931, Manoilescu devine pentru câteva luni guvernator al Băncii Naţionale. Se apropie din ce în ce mai mult de mişcarea legionară: din 1937, finanţează publicaţia „Buna Vestire”, organ al Gărzii de Fier şi devine membru al senatului legionar. Apreciat şi ca inginer, Manoilescu se ocupă de organizarea expoziţiilor naţionale şi internaţionale ale României, unde erau prezentate realizările româneşti în domeniile economic, cultural.

În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea „Théorie du protectionism et de l’échange international”, în care teoretizează viziunea sa corporatistă asupra vieţii economice. În principal, el a susţinut protecţionismul ca modalitate de a dezvolta economia de tip industrial cu o mai mare productivitate în societăţile agrare, cum era aceea a României, de lichidare a decalajelor faţă de statele industriale şi de ieşire din criza economică de la începutul anilor 1930. Lucrarea menţionată este considerată de Costin Murgescu drept ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală”. Dacă în România ideile corporatiste ale lui Manoilescu nu au găsit susţinere, ele au fost aplicate cu succes în unele state din America de sud.

În iulie 1940, Manoilescu a fost desemnat ministru de Externe în guvernul pro-nazist condus de Ion Gigurtu. În această calitate, a trebuit să ia parte la Dictatul de la Viena, încheiat la 30 aprilie 1940, prin care, la presiunea Germaniei naziste şi Italiei fasciste, România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei. Prezentat ca un „arbitraj”, acest act era, de fapt, dinainte hotărât, România şi ministrul său de externe neavând în nici fel posibilitatea să intervină, ci doar să-şi pună semnătura pe acesta.Cum a decurs acest act, ne descrie însuşi Manoilescu în „Memoriile” sale: „Am observat întâi că este o hartă românească. Am început să nu mai văd. Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Am scos tocul meu cu cerneală verde, cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase şi atâtea gânduri bune pentru ţara mea. Am iscălit tot fără să mai citesc.” Chiar ministrul de Externe al Italiei, contele Ciano consemnează că Manoilescu „s-a prăbuşit pe masă leşinat”.

Manoilescu a fost unul dintre politicienii români cu cea mai amplă operă, cu lucrări în principal de teorie şi istorie economică: a publicat 128 de titluri. (Cf. Valeriu Dinu, „Schiţă de portret”, în „Mihail Manoilescu, creator de teorie economică” (1993). În general, s-a considerat că opera lui Manoilescu a fost mai mult apreciată în străinătate decât în România: despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti. Spre exemplu, cartea lui despre comerţ a fost publicată în franceză între anii 1940 şi 1950, iar în română a fost tradusă abia după 1990. Dintre volumele sale, sunt de menţionat „Teoria protecţionismului şi schimburile internaţionale”, publicată prima oară în 1929, la Paris; „Echilibrul economic european”(1931); „Unitatea spirituală a Europei” (1933); „Le siècle du corporatisme” (1934); „Rostul şi destinul burgheziei româneşti” (1940).„Memoriile” lui Manoilescu au fost publicate în 1945 şi reeditate abia în 1993.O serie dintre aspectele economice şi istorice au fost abordate de Manoilescu şi în discursurile şi articolele sale, în care s-a referit şi la destinul şi drepturile României: „Românismul şi dreptul său” (1935); „Syntese de l'economie roumaine” (1936); „Sensul antiburghez al revoluţiei naţionale” (1937).

Manoilescu a purtat toată viaţa, dar şi după dispariţia sa, stigmatul faptului că şi-a pus semnătura, cu sau fără voia sa, pe actul care consemna „Dictatul de la Viena”. Desigur, dincolo de răspunderile pe care şi le-a asumat, se poate considera că Manoilescu a avut parte, poate nemeritat, de un destin tragic. Odată cu instaurarea puterii comuniste, Manoilescu a fost învinuit pentru faptul de a fi fost un economist şi un demnitar burghez. La puţin timp după începutul ocupaţiei sovietice, Manoilescu a fost întemniţat fără proces, timp de 14 luni. Totuşi, după eliberare, în perioada decembrie 1945 - decembrie 1948, Manoilescu şi-a oferit expertiza economică noilor autorităţi comuniste. Ulterior, a fost din nou arestat şi deţinut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari şi Sighet, în ultima murind la sfârşitul lui 1950. A fost înhumat la groapa comună de la Sighet.

Nu a fost „iertat” nici după moartea sa, căci pentru publicarea de articole profasciste, a fost condamnat la 12 aprilie 1952 la…15 ani de închisoare precum şi la confiscarea averii. Familia a fost anunţată de moartea lui Manoilescu mult mai târziu. Una dintre afirmaţiile lui Manoilescu îşi păstrează o anumită actualitate: „În viaţa politică, nimeni nu este vreodată calm şi nimeni nu are timp să reflecteze. Pe de altă parte, presa amplifică, după dorinţă, excesele politicienilor. Dacă oamenii politici au febră, presa delirează; dacă oamenii politici insultă, presa suduie birjăreşte...“

Surse:

Vasile Nechita, Mihail Manoilescu, creator de teorie economică, Iași, Editura Cugetarea, 1993

http://www.rmee.org/abstracturi/62/20_Personalitati_Mihail_MANOILESCU.pdf

https://www.bnr.ro/Mihail-Manoilescu-1192.aspx

http://www.marturisitorii.ro/category/martiri-marturisitori/mihail-manoilescu/

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istorici-si-diplomati-xxxi-un-sacrificat-mihail-manoilescu-de-dr-alexandru-popescu-13739013

https://ziarullumina.ro/documentar/portret-de-ministru-interbelic-mihail-manoilescu-85271.html

$$$

 S-a întâmplat în 30 decembrie…

- 39: S-a născut Titus, împărat roman. Titus Flavius Vespasianus (30 decembrie 39 – 13 septembrie 81) a fost împărat roman în perioada 79-81. Născut la Roma, fiul lui Vespasian este proclamat în 69 caesar, devenind din 71, în calitate de prefect al pretoriului, coregent al imperiului. Se remarcă în războiul din Iudeea cucerind în august 70, după un îndelungat asediu, Ierusalimul, centrul răscoalei antiromane a iudeilor. Ponderat, în relaţii bune cu Senatul, va fi prezentat de tradiţia istorică ca unul dintre cei mai buni împăraţi (Amor et deliciae generis humani). A sprijinit înflorirea literaturii şi artelor, contribuind la îmbogăţirea Cetăţii Eterne cu monumente de o deosebită trăinicie şi frumuseţe – Flavium amphiteatrum, cel mai mare amfiteatru roman, cu o capacitate de cca. 50.000 de locuri, inaugurat în 80, cunoscut din Evul Mediu sub denumirea de Colloseum, termele şi Arcul lui Titus.Arcul lui Titus a fost construit in anul 82 d.Hr, de imparatul roman Domitian, la scurt timp dupa moartea fratelui sau, Titus. Arcul de Triumf a fost ridicat pentru a comemora victoria lui Titus de la Ierusalim din anul 70. Arcul lui Titus a servit ca model pentru numeroase constructii de gen, inclusiv Arcul de Triumf din Franta.În timpul domniei sale o puternică erupţie a Vezuviului acoperă sub un strat de lavă şi cenuşă trei oraşe din Campania – Pompei, Herculaneum şi Stabiae (august 79) – calamitate în care îşi găsesc moartea cca. 15.000 de oameni. Îi urmează la tron fratele său, Domiţian, desemnat de Titus la 23 iunie caesar şi succesor.

- 533: Intrarea în vigoare a Codului lui Iustinian. Împăratul Iustinian (483-565) este cunoscut pentru foarte importantul cod de legi care a fost întocmit în timpul domniei sale. Codul lui Iustinian a perpetuat geniul creator al Romei în jurisprudenţă şi ulterior a stat la baza dezvoltării sistemului juridic în multe ţări europene. Poate că nici un alt cod de legi nu a avut un impact atât de durabil asupra lumii. La începutul anului 528, la un an după ce a venit la conducere, Iustinian a înfiinţat o comisie ce urma să alcătuiască un cod de legi imperiale. Acesta a fost publicat prima oară în 529, după care a fost revizuit şi pus în aplicare în 533. 

- 1566: S-a nascut Alessandro Piccinini, compozitor italian; (d. 1638)

- 1591: A murit Papa Inocenţiu al IX-lea (n. 1519) 

- 1673: S-a născut Ahmed III, sultan otoman. Ahmed al III-lea (n. 30 decembrie 1673– d. 1 iulie 1736) a fost sultan otoman între anii 1703 - 1730. În timpul său, armata turcă a învins la Stănileşti, pe Prut (1711) armata ţarului Petru I şi a lui Dimitrie Cantemir. Pierzând războiul cu Austria a încheiat pacea de la Passarowitz (1718), prin care Austria anexa Banatul şi Oltenia (Oltenia având să revină Ţării Româneşti la 1739). În 1730 este detronat de ieniceri.

- 1691: A murit Robert Boyle, fizician şi chimist irlandez; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627); este autor al legii care îi poartă numele, „Legea Boyle”, potrivit căreia volumul unui gaz variază invers proporţional cu presiunea (n.25.01.1627)

- 1788: S-a născut navigatorul rus de origine germană Otto Evstafievici von Kotzebue, care a întreprins trei călătorii în jurul lumii (m. 15 februarie 1846). A întreprins trei călătorii în jurul lumii (1803–1806, 1815-1818 şi 1823-1826) pe următoarea rută: portul Kronstadt din ins. Kotlín – M. Baltică – Oc. Atlantic – Capul Horn – ins. Paştelui – M. Bering – ins.Aleutine – ins. Hawaii – G. San Francisco – Capul Bunei Speranţe – Oc. Atlantic – M. Baltică, descoperind numeroase insule şi atoli (Tikei, Takapoto, Arutua, Utirik, Taka ş.a.)

- 1863: S-a născut prozatorul Ion Gorun (m. 1928)

- 1819: S-a născut scriitorul german Theodor Fontane, reprezentant al „realismului poetic",unul dintre întemeietorii romanului realist german („Effi Briest", „Adultera").Theodor Fontane (n.Neuruppin - d. 20 septembrie 1898 la Berlin) a fost un scriitor german. A aparţinut, alături de Paul Heyse, grupării literar-artistice Tunnel über der Spree.

- 1865: S-a născut scriitorul britanic Rudyard Kipling.Joseph Rudyard Kipling (n. Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) poet şi prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii „Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj „Kim" (1901), poemele „Gunga Din" (1892) şi „If— " (1895), numeroase schiţe şi nuvele..

- 1869: Nava USS Monitor s-a scufundat în timpul unei furtuni .USS Monitor este primul monitor construit de Marina Statelor Unite în timpul Războiului Civil American. Este cel mai faimos pentru participare sa în Bătălia de la Hampton Roads din 9 martie 1862, prima luptă care a implicat o confruntare între două nave de război de tip cuirasat. USS Monitor a luptat contra monitorului CSS Virginia (fosta fregată USS Merrimack) care aparţinea Marinei Statelor Confederate ale Americii. Bătălia s-a încheiat nedecis, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Uniunii prin aceea că blocada s-a păstrat. Confederaţia a pierdut CSS Virginia, nava fiind scufundată pentru a evita capturarea, iar Uniunea a construit mai multe copii ale navei USS Monitor.Gideon Welles, secretarul Marinei Americane a propus construirea unei nave de luptă ca răspuns la construcţia navei de luptă CSS Virginia. Comanda de începere a construcţiei navei USS Monitor a fost dată la 4 octombrie 1861, iar nava a fost lansată la apă pe 30 ianuarie 1862[Monitorul este o navă de război cuirasată, de tonaj mic, maritimă sau fluvială, prevăzută cu armament de artilerie grea (tunuri protejate cu turele), destinată luptei împotriva obiectivelor de pe mal. În limbaj tehnic, acest tip de navă este denumit „purtător de artilerie"]

 - 1883: S-a născut Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe. Ionel Băjescu-Oardă (n. Bucureşti – d.10 septembrie 1979, Bucureşti) a fost un compozitor, scriitor, actor în trupele lirico-dramatice din diferite oraşe ale ţării, cântăreţ român. A fost iniţiatorul romanţei autohtone, lansând în 1905 celebra romanţă „Flori de nufar”. A imprimat discuri de muzică uşoară şi cuplete la diferite case de discuri. Alte surse dau ca dată a naşterii 07 ianuarie 1889.

- 1891: A murit profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (n. 1839)

- 1894: A murit poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun); după o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1868). 

- 1896: A încetat din viaţă eroul naţional filipinez José Rizal.José Protasio Rizal Mercado y Alonso Realonda, (n.19 iunie1861) scriitor naţionalist filipinez si militant pentru cauza patriotică, a pregătit si susutinut revoluţia anticolonialistă din tara sa, care s-a desfasurat intre anii 1896 - 1898, fiind considerat eroul naţional al Filipinelor.Romanele „Noli me tangere” „El filibusterismo”, poemul „Últimos adiós” (Cel din urmă rămas bun) il aşează pe José Rizal printre cei mai de seamă scriitori filipinezi.

 - 1902: S-a născut Vasile Mârza, medic şi biolog; a fost unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România; membru al Academiei Române (m. 1995)

- 1904: S-a născut istoricul Vasile Maciu, specialist în istoria modernă a României; membru corespondent al Academiei („Istoria României", „Activitatea istoriografică a lui Nicolae Bălcescu") (d.14.02.1981)

- 1904: S-a născut Dmitri Kabalevski, compozitor, muzicolog, pianist şi dirijor rus (m. 1987)

- 1905: S-a născut inginerul chimist Şerban Solacolu; i se datorează cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române (m. 1980) 

- 1906: S-a născut Sir Carol Reed, primul regizor britanic de film care a fost înnobilat, în anul 1952 (m. 1976)

- 1910: S-a născut scriitorul şi compozitorul american Paul Bowles (m. 1999) 

- 1916: La Budapesta este încoronat ultimul rege ungar Carol al IV-lea 

- 1922: Statul bolşevic – reunind Rusia, Ucraina, Bielorusia şi Transcaucazia – a primit numele oficial de Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice; în 1991 URSS se va dezmembra 

- 1923: Premiera filmului „Tigăncuşa de la iatac”, prima coproducţie din istoria filmului românesc şi prima realizare importantă în domeniul filmului de ficţiune românesc.

 - 1924: Astronomul Edwin Hubble a anunţat că există şi alte galaxii în Univers. 

- 1931: S-a născut Teofil Vâlcu, actor român de teatru şi film. Teofil Vâlcu (n. Hăneşti, judeţul Botoşani - d. 1 octombrie 1993) a fost un actor român. A fost director al Teatrului Naţional din Iaşi în perioada 1972-1979.

- 1939: S-a născut actorul Mircea Andreescu, actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, cunoscut mai ales pentru filmul „A fost sau n-a fost" din 2006

- 1940: S-a născut Maria Vodă Căpuşan, teoretician şi critic literar 

- 1944: A murit scriitorul francez Romain Rolland.

- 1947: Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; a doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România; tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).

-1947: A murit Alfred North Whitehead, matematician şi filozof englez (n. 1861) 

- 1950: A murit (în închisoarea de la Sighet) Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic; unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România; ministru în mai multe rânduri; ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948 (n. 1891) 

- 1953: S-a născut violonistul american Mark Kaplan

- 1953: Au fost puse in vanzare primele televizoare color la pretul de 1.175 dolari 

- 1961: S-a născut Ben Johnson, atlet canadian de origine jamaicana 

- 1962: S-a născut Dacian Andoni, pictor român.Studii: Academia de Arte Vizuale „George Enescu”, Iaşi promoţia 1993, clasa prof. Adrian Podoleanu, secţia pictură.

- 1964: A fost instituţionalizată, de Adunarea Generală a ONU, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), la recomandarea Conferinţei cu acelaşi nume, de la Geneva (din martie-iunie 1964)

- 1968: A murit Trygve Lie, om politic şi diplomat norvegian, primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) între anii 1946 şi 1953 (n. 1896)

- 1975: S-a născut Tiger Woods, cel mai cunoscut jucator american profesionist de golf 

- 1976: Se constituie societatea româno-franceză Oltcit     

- 1981: S-a născut Marius Moga, compozitor ( n. Alba Iulia )

- 1982: A murit Alberto Vargas, pictor peruvian, unul dintre cei mai renumiţi artişti ai stilului pin-up (n. 9 februarie 1896).

- 1986: Incepe invazia americană în Honduras 

- 1993: Israelul şi Vaticanul stabilesc relaţii diplomatice 

- 2002: A murit Mary Wesley, scriitor britanic (n. 1942)

- 2006: A fost executat (prin spânzurare), la Bagdad, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi; Saddam Hussein a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003. Saddam Husein (sau Husayn, 'Abd al-Majid al-Tikriti n. 28 aprilie 1937, satul Al-Awja, Irak; d. 30 decembrie 2006, Bagdad) a fost preşedinte al Irakului în perioada1979 - 2003 şi prim-ministru al acestei ţări între 1979 - 1991 şi 1994 - 2003.Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat a partidului Baas din 1968. Ca vicepreşedinte al lui al-Bakr, Saddam a menţinut un control strâns asupra conflictului între guvern şi forţele armate, iar economia irakiană s-a dezvoltat într-un ritm rapid în anii 1970.Ca preşedinte, Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (1980-1988), şi a Războiului din Golf(1990-1991), care au adus un declin serios în condiţiile de viaţă şi condiţiile umanitare. După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere şi capturat pe 13 decembrie 2003 într-un raid de lângă localitatea natală, Tikrit.După capturarea sa de către armata americană, căci dictatorul irakian se ascundea într-o groapă de lângă localitatea Ad-Dawr, din apropierea oraşului său natal, Tikrit, Saddam a fost predat tribunalului penal irakian care l-a condamnat pe 5 noiembrie2006 la moarte iar pe 26 decembrie 2006 verdictul a fost confirmat. Sentinţa a fost executată pe 29 decembrie 2006 în timpul nopţii prin spânzurare şi a pus capăt vieţii dictatorului irakian.Saddam trebuia executat până în zori, deoarece urma o sărbătoare musulmană. De aceea a fost spânzurat la ora 5, ora României. Călăii spun că Saddam a murit calm, cu Coranul în mână şi înainte să moară, ultimele sale cuvinte au fost ca irakienii să fie uniţi şi să nu ia contactul cu iranienii. Trupul său a fost dat familiei, fiind îngropat după 24 ore de la execuţie (aşa spune tradiţia musulmană). A fost înmormântat în satul său natal Al-Awja, alături de fiii săi, ucişi în războiul din anul 2003.

- 2009: A murit Alberto Lysy, violonist şi dirijor de origine argentiniană (n. 1935)

- 2010: A murit Bobby Farrell, cântăreţ de muzică pop, dansator în trupa Boney M (n. 1949)

- 2012: A murit Rita Levi-Montalcini, neurolog italian, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină. Rita Levi-Montalcini (n. 22 aprilie 1909, Torino - d. Roma), a fost un om de ştiinţă italian care împreună cu Stanley Cohen, a fost laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1986 pentru descoperirea factorilor de creştere (în cazul ei factorul de creştere al nervului - în engleză nerve growth factor, abreviat NGF)

$$$

 "Anul se apropie de sfârșit, lasă-l să plece.

Nu-l reține, deschide mâna și suflă,

lasă vântul să-ți ia ceea ce nu ai nevoie:

grijile care apasă greu inima,

oameni care doar pretind că sunt acolo,

regretele care s-au agățat ca niște lanțuri invizibile.

Renunță la cuvintele nespuse,

așteptări deșarte, promisiuni neonorate.

Nu purta poveri care nu-ți aparțin,

Pentru că fiecare an care se termină este un prag

și ca să treci prin asta ai nevoie sa te simți eliberat.

Fă spațiu, în interior și în afara ta.

Lasă doar ce te hrănește,

ce te aprinde, ce te face să înflorești.

Un nou început necesită curaj:

curajul de a te goli pentru a fi umplut din nou,

pentru a renunța pentru a ne găsi mai puternici.

Anul este pe cale să se termine, iar tu nu mai ești la fel.

Ai învățat, ai suferit, ai crescut.

Acum închide ochii, deschide mâna și suflă.

Tot ce nu îți este de folos va zbura departe,

și inima ta va fi pregătită să primească ceea ce contează cu adevărat."