marți, 29 martie 2022

CashClub

 Am descoperit internetul prin 2005. Poate chiar mai devreme, dar din 2005 am instalat internetul la mine acasă. Nu mă dădeau banii afară din casă pentru cumpărături sau, în general, pentru cheltuieli mari. Eram angajată doar de câțiva ani și salariul îmi era încă mic. Venitul întregii familii era încă mic. Și nu prea aveam posibilități mari de suplimentare a venitului.

Sincer vorbind, nici nu credeam că m-aș fi descurcat vreodată onorabil în informatică, calculatoare, gadgeturi de orice fel. Neam de neamul meu nu le avea cu tehnica în mod special. Dar...

În 2005 s-a schimbat ceva: mi se cerea în mod expres informare și documentare profesionala. În fond nu era ceva nou. Natura profesiei îmi cerea dintotdeauna studiu. Numai că acum totul se contoriza în ore de studiu: minim 200 de ore în 5 ani, adică în medie 40 de ore pe an. Fără limită superioară mai mare decât cea dată de o minimă doză de bun simț. Și în 2005 mi se cereau cele 200 de ore pe loc. Așa că m-am pus pe treabă. Am mers la simpozioane, cursuri în format fizic, am pus la bătaie toate abonamentele făcute la publicații de specialitate. Nici nu ajunsesem la jumătatea a ceea ce aveam de făcut și mi-am dat seama că era un efort cam mare. Nu numai efort fizic și de timp ci și financiar. Până când la un moment dat am citit o notiță într-un colț de revistă despre posibilitatea de a face cursuri on-line. Gratuit și relativ comod. Am făcut rost de bani și am luat un calculator: un desktop relativ mare și greoi, dar destul de performant la timpul respectiv. După două zile era instalat și conectat la internet. Și m-am pus pe treabă,rezolvând problema în mod onorabil, comod și elegant.

De atunci au trecut ani. Mulți ani... Și cu timpul am descoperit ce îmi putea oferi mediul online.

Am început prin a descoperi rețelele de socializare. Simple pe vremea aceea, dar mergeau... Apoi primele forme de bloguri, site-uri de muzică...

Curând am descoperit magazinele online. Inițial librării. Avantajul era că puteam cumpăra cărți care ajungeau mai greu în librăriile fizice ale unui oraș mic de provincie. Mă refer la cărțile de strictă specialitate sau/și cărțile ceva mai scumpe care erau aduse mai rar de librari pentru că exista riscul să nu fie cumpărători pentru ele.

Curând m-a captat shopping-ul on-line. Era evident mult mai comod și în plus găseam mai repede și mai simplu produsele de care aș fi avut nevoie la un moment dat.

De vreo doi ani însă am mai descoperit ceva: CashClub. O platforma de cumpărături cu reducere de tip cashback. Era ca și cum aș fi cumpărat dintr-un hipermarket având card de fidelitate. Oarecum... Practic fiecare magazin online de pe platformă restituie câteva procente din banii cheltuiți pe comenzi. Nu mult, dar se adună. Oricum din unele dintre magazinele online de pe platformă cumpăram și înainte, dar acum găseam mai ușor produsele aflate la reducere, puteam compara prețurile la diferite produse, mă puteam folosi de cupoane de reducere. Și îmi recuperam și sume de bani din comisioane. În timp, economiile se simt.

Este un sistem destul de bun,cel puțin deocamdată. Așa că l-am recomandat și prietenilor. Timid, dar sigur... Asta în timp ce prefer să cumpăr din magazinele de pe platformă ori de câte ori se poate 

Lectură și rebus

 Dacă tot este vorba să-mi pun mintea la treabă și să-mi ocup timpul într-un mod cât mai util și plăcut, ideea este să mă apuc de citit. Și de rebus..

Citesc de pe la 4-5 ani. M-am apucat de rebus pe la 9 ani. Ținând cont de faptul că acum am 54 de ani, am ceva vechime în aceste activități. Am citit biblioteci întregi și încă mai pot citi cu mult mai multe cărți. Am completat zeci de mii, sute de mii de careuri rebusistice și am toate șansele ca până la finalul vieții să am la activ rezolvarea a milioane de careuri. Și sincer vorbind, dacă tot începe să mă plictisească televizorul prin faptul că oferă informații rapid și de-a gata, tare mi-e că rebusul și lectura vor fi refugii într-o lume aparte. Nu costă mult dacă ești suficient de inteligent să achiziționezi material de lucru la prețuri accesibile.

Necazul este că momentan nu am timp suficient să mă cufund ore în șir în lectură sau rebus decât după o anumită oră,cand deja se instalează oboseala. Dar problema se poate rezolva printr-o organizare mai bună a timpului... 

Epuizare!...

 Nu știu dacă ați observat. Timp de vreo 2-3 luni nu mai postasem mai nimic pe blog(uri). Deși, sincer, îmi doream în disperare să scriu pe ele. Mi-ar fi făcut bine să mă cufund în scris și în alte hobby-uri, dar nu apucam nici să visez la ele.

Ce s-a întâmplat de fapt? Am un tată asupra căruia vârsta își spune cuvântul. Apar și se accentuează din ce în ce mai mult afecțiunile specifice vârstei. Ca și la mine, numai că în cazul lui la un nivel mai ridicat. Mai accentuat. Uzura fizică își spune cuvântul, deși mintea ii merge "brici".

De vreo doi ani vederea a început să-i scadă. S-a pus diagnosticul de cataracta senila și s-a pus problema operației de înlocuire a cristalinului opacifiat cu unul artificial când va fi venit vremea. Și a venit vremea. Dar și pandemia. Și accesul în spital pentru afecțiuni curente devenea din ce în ce mai problematic. Ca atare s-a taraganat tratamentul care i-ar fi îmbunătățit calitatea vieții.

Prin noiembrie s-a decis să se opereze. A mers la un consult oftalmologic în privat. Cu ochiul drept nu mai vedea aproape deloc. Doar lumini și umbre. Mai rău de atât nu se putea. Necazul era că era afectat și celălalt ochi. Se impunea operația. A făcut câteva investigații medicale de laborator, un consult cardiologic și i s-a dat undă verde. Numai că pandemia a avut ultimul cuvânt. I s-a cerut un test covid. Pe care l-a făcut, deși era aproape sigur că era negativ. Și a fost negativ. Dar asta l-a afectat. A doua zi era pregătit să meargă la operație. În aceeași zi s-ar fi întors acasă. Dar n-a mai ajuns. Un atac ischemic tranzitoriu la nivel cerebral l-a lăsat cu o hemipareza stânga, destul de ușoară dar care l-a țintuit în casă.

Acum luptăm amândoi pentru recuperarea mobilității. Este mai bine, dar este epuizant. Și nu prea am timp de altceva. Acum, că este mai bine, încerc să reinvii blogurile și pasiunile vechi. Dar asta necesita timp pentru a-mi înfrânge și depăși epuizarea

duminică, 27 martie 2022

ElcoraPiscine.ro – Anul acesta îmi construiesc piscină

 

Cine nu iubeşte apa? Mai ales vara, când mercurul din termometru parcă nu mai are loc, iar soarele pârjoleşte totul în jur! Aerul condiționat în exces poate fi dăunător, apa şi sucurile reci de la frigider au efect de răcorire doar de moment. După câteva minute, senzaţia de căldură este şi mai mare. Parcă simţi nevoia în permanenţă să stai sub duş… Dar oare cine îşi doreşte să stea închis numai în baie ca să se răcorească?

O primă soluție ar fi ștrandul. Dar câte orașe au un spațiu amenajat în acest sens? Și dacă ai norocul să stai într-un asemenea oraș, norocul nu este întotdeauna de partea ta. Ești la cheremul aglomerației, ești la cheremul unor tarife de acces deloc de neglijat și în continuă creștere. Așa că...

Dacă ai norocul de a locui la curte şi deţii suficient spaţiu, atunci soluţia tuturor problemelor în lupta cu arşiţa este construirea unei piscine. 

Piscina rezidențială nu mai este de mult un lux. Tot mai multe familii au început să se orienteze către acest accesoriu, în primul rând pentru că piscinele au devenit mult mai accesibile în ultimii ani, dar și din alte considerente :

  • Crește valoarea proprietății cu cel puțin dublul investiției în realizarea ei
  • Relaxare în condiții de siguranță maximă (mai ales în contextul actual)
  • Este cea mai bună metodă de răcorire
  • Ești ferit de toate ciupercile și microbii de la piscinele publice
  • Te ajută să slăbești și să te menții în formă
  • Asigură distracție permanentă
  • Te scapă de stres

 Deci... Vacanță pe litoralul propriei curți. E timpul să apelez la un ajutor specializat și de încredere: Elcora Piscine, un constructor de piscine cu o bogată experiență în domeniu.

Pentru început ar trebui să mă documentez asupra diverselor variante de piscine: piscine metalice / piscine din beton / piscine termoizolate / piscine Isoblok / piscine din otel, analizând caracteristicile fiecărei categorii, cu avantajele și dezavantajele fiecăreia dintre ele, tocmai pentru a alege dintre varietatea care mi se oferă cea mai potrivită variantă pentru propriul „domeniu aristocratic”, cu tot cu analiza raportului cost/calitate.

M-aș gândi dacă mi-aș dori piscina lângă casă. Ar fi un avantaj: ajung în piscină imediat cum ies din casă...

  Dar aș putea amenaja piscina ceva mai departe, mai discret ferită de ochii potențialilor privitori, integrată într-un ansamblu peisagistic unitar... Și unic în felul său. M-aș simți ca un prinț răsfățat de soartă, căruia nu-i pasă de atmosfera toridă din jur.

Avantajul unei firme specializate? În primul rând produsele se cumpără din stocul propriu al firmei. Deci foarte repede, fără a mai aștepta aducerea produsului de la alt furnizor, ceea ce ar fi însemnat timp și bani în plus. În al doilea rând este asigurată consultanța de specialitate, transportul direct la adresă și instalarea cu ajutorul echipei puse la dispoziție de constructor. Deci o nouă economie de timp și bani.

Dar o dată piscina instalată, satisfacția este maximă...

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022

Termometrele Geratherm, alături de tine pe tot parcursul vieții

 În meseria pe care o practic, măsurarea temperaturii corporale în scopul detectării febrei este esențială. În primul rând, febra este un simptom al foarte multor afecțiuni ale organismului care constituie un semnal de alarmă pentru multe boli adesea grave, cu evoluție adesea greu de prevăzut și de controlat. Dincolo de faptul că febra este de multe ori o reacție de apărare a organismului împotriva infecțiilor, uneori febra poate fi dată de depășirea resurselor organismului de a-și regla echilibrul termic. De aceea temperatura corporală trebuie monitorizată cu cea mai mare atenție la orice vârstă.

Una dintre cele mai firești acțiuni pe care le facem atunci când noi sau micuții noștri nu ne simțim bine este măsurarea temperaturii corporale. Obișnuiți încă din copilărie cu această rânduială, când mămicile noastre scuturau de zor înspre noi un termometru cu Mercur, continuăm cu acest nărav și astăzi, atât în ceea ce ne privește, cât și în ceea ce îi privește pe copiii noștri. Dar cum ar fi dacă am putea face acest lucru într-o manieră prietenoasă cu cei mici și simplă pentru noi? 

Geratherm, un brand de dispozitive medicale consacrat la nivel internațional, ne pune la dispoziție prin intermediul Origo Medical o gamă largă de termometre de mare precizie, utilizate inclusiv în clinici renumite din întreaga lume. Cu origini în Germania, termometrele Geratherm au fost concepute în așa fel încât să ne ajute în orice etapă a vieții noastre, fie că ne dorim să măsurăm temperatura corpului micuților noștri ori pe a noastră. În acest sens, Geratherm a creat o selecție de termometre sigure pentru uzul casnic, potrivite pentru toate categoriile de public.

De pildă, cu termometrul Geratherm Non Contact mămicile pot verifica temperatura bebelușului ori de câte ori este nevoie pentru a fi liniștite. Tehnologia infraroșu nu afectează în vreun fel pielea micuților și măsurarea se poate realiza de la distanță, fără a-i trezi pe copii. Mai mult, pot măsura și temperatura încăperii, a lichidelor sau a alimentelor pregătite pentru bebe.

Micuții năzdrăvani care abia așteaptă să se întoarcă la joacă chiar și în sezonul virozelor „scapă” în doar 9 secunde de măsurarea temperaturii cu termometrul Geratherm Rapid și joaca poate să continue.

Cum și noi, adulții, mai răcim, măsurarea temperaturii corporale ne urmărește din copilărie pe tot parcursul vieții. Astfel, cel mai conservatori dintre noi pot opta pentru măsurarea temperaturii în modul tradițional cu ajutorul termometrului Geratherm Classic. Având un design foarte familiar pentru noi este ușor de utilizat, dar mult mai sigur prin faptul că nu conține Mercur.

Gama de termometre Geratherm nu este limitată doar la dispozitive casnice ci include și un termometrul Geratherm Clinic, care după cum ne spune și numele este testat și validat pentru utilizarea în situații medicale excepționale precum sunt cele din spitale. Totuși, pentru cei care își doresc precizie incontestabilă, Geratherm Clinic reprezintă o soluție robustă potrivită și pentru uzul casnic.

Indiferent de etapa din viața persoanei care folosește unul dintre termometrele Geratherm, experiența măsurării temperaturii va fi cât se poate de confortabilă și ușoară.

  În practica mea medicală am folosit extrem de frecvent termometrele. La început foloseam aproape exclusiv termometrele clasice. Doar acestea existau în uz. Dar au fost extrem de bune, cu toate părțile lor mai puțin bune (se spărgeau ușor, dura ceva timp până obțineam o valoare a temperaturii corpului), dar... eram obișnuiți cu ele.

Curând au apărut termometrele rapide. Dintr-o dată viața ne-a fost făcută mai ușoară doar pentru că în câteva secunde reușeam să aflu temperatura micilor pacienți care veneau la cabinet.

Dezavantajul ambelor variante de termometre era legat de igienă. Venind în contact cu tegumentele fiecărui bolnav, în lipsa unei dezinfecții prealabile între consultul diverșilor pacient, exista riscul transmiterii agenților patogeni de la o persoană la alta.

Toate aceste dezavantaje erau înlăturate prin folosirea unui termometru non contact, care asigură măsurarea precisă a temperaturii corpului (la nivelul frunții în 3 secunde), dar și a temperaturii ambientale, a lichidelor (lapte praf, apa din cădiță etc) sau a anumitor suprafeţe (0°C–100°C)

Proprietăți:

  • 100% igienic și confortabil
  • Alarmă vizuală și acustică în caz de febră
  • Acurateţe înaltă (+/– 0.2°C)
  • Memorarea ultimelor 30 măsurători
  • Suport practic inclus în pachet
  • Acest produs este un dispozitiv medical

Termometrul Geratherm Non Contact este sigur pentru copiii de toate vârstele.

Aceasta este soluția ideală pentru controlul temperaturii.

Alarmele de febră acustică si sonoră ajută la interpretarea fără echivoc a rezultatelor. Termometrul fără contact permite măsurarea temperaturii chiar și la sugari – este destinat copiilor și mamei ocupate, care depind de timp.

Geratherm Non Contact vă permite să măsurați atât temperatura corpului, precum și a mediului înconjurător, fluide și alte suprafețe. Astfel  puteți măsura cu ușurință temperatura laptelui sau a apei în cadă.

Termometrele pentru copii sunt realizate cu mare precizie și au toate aprobările și certificările necesare pentru a crește confortul copilului. Doar setati termometrul spre corp și măsurarea se face imediat.

Ceea ce diferențiază termometrul Geratherm Non Contact este precizia, confortul și igiena 100%. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022

Moda începe cu TINE!

Nu rareori am nevoie să-mi reînnoiesc garderoba. Și mă refer nu doar la îmbrăcăminte ci și la încălțăminte. Pentru mine, motivul principal ar fi uzura fizică a pieselor. Mai ales dacă sunt articole comode, confortabile, pe care le port aproape excesiv, zi de zi, timp de foarte multe sezoane. Și ca mine sunt mulți, mulți alții.

Recunosc că cea mai bună soluție pentru a cumpăra haine este un magazin second-hand. Sau o rețea de magazine second-hand. De ce? Din mai multe motive.

  • Un prim motiv ar fi prețul de achiziție, net inferior unui produs achiziționat dintr-un magazin cu produse nou-nouțe prin definiție. Uneori diferența este considerabilă, așa că este net în avantajul meu.
  • Să luăm în considerare că multe produse second-hand sunt de o calitate bună și foarte bună, multe dintre ele fiind (aproape) noi, uneori cu mici defecte, alteori într-o stare absolut impecabilă. Multe dintre acestea fie că nu au apucat să fie purtate deloc, fie au fost purtate doar de foarte puține ori înainte ca fostul proprietar să fi dat produsul spre vânzare. Poate că nu i s-a mai potrivit și nu l-a mai putut purta. Sau poate că efectiv s-a plictisit de el sau l-a cumpărat într-un anume context sau pentru o ocazie anume care nu s-a mai repetat. Și decât să ocupe degeaba un loc în propria garderobă ar fi mai bine să fie purtat de altcineva.
  • Chiar dacă produsul poate avea mici defecte, acestea pot fi mascate cu ușurință sub un halat sau o piesă de uniformă oarecare sau chiar de o vestă sau o jachetă.

În prezent, a fi fashion nu înseamnă neapărat să te îmbraci cu lucruri scumpe. Moda sustenabilă se poate baza pe succes pe conceptul de îmbrăcăminte second-hand. Întrebarea care se pune adesea pe bună dreptate ar putea fi: Crezi că e musai să faci turism de shopping ca să te îmbraci bine?

Răspunsul este NU. Pentru că acum există Second-Hand.ro, second hand și outlet CHIC & SMART cu produse unice și originale de îmbrăcăminte, încălțăminte, genți și accesorii pentru femei și bărbați.

Dacă Second-Hand.ro s-ar putea prezenta în fața ta, ți-ar spune cam așa:

Suntem Second-Hand.ro, second hand si outlet CHIC & SMART cu produse unice și originale de îmbrăcăminte, încălțăminte, genţi şi accesorii pentru femei şi bărbaţi. Am adunat în același loc cele mai cunoscute și iubite branduri autentice 100%.

 

Tot ceea ce găsești în outlet-ul nostru este ales cu grijă față de trenduri, dar și cu respect față de ține. Produsele noastre sunt în stare perfectă și nu au defecte.

Viziunea noastră:

O lume în care „a fi în trend” înseamnă a consuma inteligent, cu grijă față de mediul înconjurător și față de semeni.

Misiunea noastră:

Să le aducem oamenilor haine de calitate, de la cele mai îndrăgite branduri, potrivite pentru orice vârstă și orice situație, și să-i încurajăm să le facă să circule de la unul la altul, prevenind astfel risipa.

Valorile noastre:

• Conservarea resurselor

Resursele mediului înconjurător sunt limitate și, de aceea, oamenii au îndatorirea de a găsi metode inteligente de consum și de reciclare. Hainele second-hand reprezintă una dintre soluțiile viabile pentru protejarea mediului iar noi vrem să ne asigurăm că ele ajung la clienții noștri în cele mai bune condiții.

• Cooperarea între oameni

La Second-Hand.ro, încurajăm cooperarea între oameni cu scopul de a-și pune resursele în comun. De aceea, comercializăm produse care au aparținut anterior altor oameni, dar care fie le-au folosit foarte puțin, fie nu le-au folosit deloc. Vrem ca resursele să fie valorificate la maximum și de aceea colaborarea este atât de importantă.

• Calitatea

Ne-am propus să demontăm ideea preconcepută că produsele second-hand nu ar fi de calitate. De aceea, le selectăm cu grijă înainte și ne asigurăm că nu prezintă urme vizibile de purtare. Majoritatea produselor aparțin celor mai îndrăgite branduri din domeniu iar unele dintre ele poartă eticheta inițială, semn că nu au fost deloc folosite.

• Accesibilitatea

Credem că bunurile de larg consum trebuie să fie accesibile. De aceea, ne concentrăm toate eforturile spre a pune la dispoziția clienților noștri într-un timp cât mai scurt, cu un efort minim și la prețuri avantajoase, produse de la cât mai multe branduri îndrăgite (inclusiv dintre cele care nu au magazine fizice în țara noastră), pentru toate vârstele și toate ocaziile.

 De ce aș cumpăra îmbrăcăminte sau încălțăminte second-hand? Pentru că cred cu toată tăria că între o rochie second-hand și una nouă, de pildă, nu există diferență de calitate, de frumusețe, de aspect ci doar o diferență de preț care este net în favoarea noastră

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022

duminică, 20 martie 2022

VOXA – Timpul pe care îl primești când alegi să asculți o carte

 „Toți oamenii mari au fost cândva copii. Deși puțini dintre ei își mai aduc aminte”. Eu încă mă mai simt copil, deși au trecut decenii de atunci. Și îmi doresc enorm să revin la perioada copilăriei, nu atât fizic, pentru că știu că nu se poate, dar vreau să retrăiesc mereu spiritul pur și candid al copilăriei.

Îmi amintesc de copilărie. Mi-au plăcut cărțile chiar de pe vremea când mi le citeau părinții. Așa am învățat să citesc: urmărind cu privirea șirurile de semne cabalistice ce se alineau pe foaie și pe care doar părinții, în acel moment, reușeau să le descifreze. Nici nu am simțit când literele mi s-au întipărit în minte legându-se de poveștile citite de părinți.

Îmi amintesc de copilărie. În momentul când stăteam mai mult pe acasă fiindcă făceam bolile copilăriei am primit cu împrumut un pick-up dintr-acela cu discuri de vinil. Mi-l amintesc și acum: căptușit cu mușama gri, odată ce era pus în  funcțiune, îmi istorisea poveștile din cărți rostite cu vocile actorilor.

Așa am deprins gustul lecturii, al teatrului radiofonic sau înregistrat pe alte canale. Devoram toate aceste lucruri cu sete, ca pe un drog. Și drogul se cerea consumat mereu... si mereu... și mereu... 

Am crescut și am pornind pe drumul medicinii. Lectura poveștilor, a cărților de beletristică în general, a început să devină istorie. Nu mai aveam timp. Nu mai aveam putere. Nu aveam cum să port o carte întotdeauna după mine. Și chiar dacă aveam o carte la mine pe drumuri erau zile când nu apucam să o deschid măcar, cu atât mai mult să o citesc. Singura soluție ar fi fost să le pot asculta la un dispozitiv mic, ușor de transportat.

Au trecut anii și am descoperit internetul. Apoi smartphone-ul. Nu a fost de ajuns că aveam și încă mai am un aparat de radio deschis tot timpul prin casă. Nu a fost suficient că și televizorul merge ore în șir... Am descoperit canale online de pe care puteam asculta orice: muzică, teatru, scenete, filme, emisiuni tv, audio-book-uri. Povești în lumea cărora puteam să pătrund oricând doream să caut refugiu din lumea reală.

La un moment dat am vrut să redevin copil și am început să ascult „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry... Nu am citit niciodată cartea. Până acum... Sau cel puțin nu-mi aduc aminte s-o fi citit. Deși mi-aș fi dorit. Acum am început să ascult textul citit așa cum mi-ar fi citit mama atunci când eram mică. Nu contează faptul că este o carte pentru copii. În fond sunt și eu copil până în străfundurile sufletului meu. Am descoperit un personaj la fel de copil ca și mine, cu o imaginație debordantă care străbate spațiul și timpul. Poate fi un copil de o planetă oarecare,de pe un corp ceresc îndepărtat, după cum ar putea fi și un copil, orice copil de lângă mine, de lângă tine, de lângă fiecare dintre noi. Mai mult chiar, acest copil aș putea fi eu, ai putea fi tu, dragul meu prieten care citești aceste rânduri. Am intrat curând în lumea lui, care a devenit și lumea mea. Am început să mă simt ca și cum aș fi eu personajul în sine, care explorează mereu lumi noi, care cunoaște oameni noi, cu imaginea și cusururile lor, pe care încearcă să-i observe, să-i cunoască, să-i înțeleagă. 

Recunosc, nu este prima dată când ascult o carte în loc să o citesc. Deși, recunosc, prefer să citesc cărțile, uneori recunosc că această metodă de a intra în lumea cărților poate completa lectura. Poți asculta o carte în timp ce ești prins în trafic. Poți asculta o carte în timp ce ești nevoit să scrii ceva pe un computer. Poți asculta o carte în parc, în timp ce te plimbi, pe stradă în timp ce mergi încotro ai nevoie. Poți asculta o carte în pat, cu lumina stinsă, tocmai pentru a-ți odihni ochii obosiți. Poate părea un timp pierdut, dar dimpotrivă este un timp dacă nu câștigat cel puțin mult mai bine folosit.

Ascult cartea în continuare și mă gândesc că fiecare carte poate fi o mică planetă, un mic univers. La fel cum și fiecare personaj dintr-o carte este la rândul său o mică planetă. Fiecare dintre noi este un mic univers, o mică planetă ce se cere a fi cercetată, descoperită, analizată, dezvăluită celorlalți. Și toate aceste planete sunt atât de apropiate încât se poate trece de la una la cealaltă în cel mai scurt timp.

Și când mă gândesc că ascultatul unei cărți mai are cel puțin un avantaj, acela că te poate ajuta să descoperi lucruri noi cu efort minim, Nu este nevoie să-ți întrerupi rutina zilnică, îți poți face treaba mai departe. Le poți găsi mai multe grămadă, pe un singur site fiind sute și sute de cărți, o bibliotecă suficient de mare ca să poată fi citită în luni de zile. O bibliotecă care se îmbogățește mereu și la care poți avea acces gratis sau la un preț simbolic.

Carte citită de pe foi de hârtie sau de pe ecranul unui device? Sau carte ascultată? Eu aș opta pentru toate. Fiecare poate fi parcursă în anumite momente, in anumite condiții. Totul este să avem bunăvoința să intrăm în lumea cărților.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...