$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie1854: La această dată, a murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor. Anton Pann (născut Antonache Petrov, ulterior Petroveanu sau Anton Pantoleon, n. 1794 - 1797?, Sliven, Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, Bucureşti) a fost poet, publicist, traducător, compozitor şi profesor de muzică religioasă, presupus compozitor al muzicii Imnului Naţional al României.

Anton Pann s-a născut într-o familie de aromâni din Sliven, Bulgaria, pe atunci localitatea aflându-se în Imperiul Otoman. Tatăl său a fost Pantoleon Petrov, de meserie căldărar, iar mama sa s-a numit Tomaida. Tatăl lui Anton Pann a murit înainte de vreme, lăsând-o pe Tomaida văduvă, cu trei copii de crescut. În anul 1806, ca urmare a izbucnirii războiului ruso-turc, familia se mută la nord de Dunăre şi ajunge la Chişinău. Cei doi fraţi ai lui Anton se înrolează în armata ţaristă şi mor amândoi ca soldaţi la asediul Brăilei în anul 1809.

Anton Pann s-a căsătorit în anul 1820 cu o fata săracă, fără zestre, pe nume Zamfira Agurezean. Din această căsătorie va rezulta un fiu, Lazăr. El va fi dezmoştenit de tatăl său în anul 1849, pentru că îl defăima oricând avea ocazia. A. Pann îl va repune totuşi în drepturi prin testamentul său definitiv, iar Lazăr va moşteni tipografia tatăl său. Căsătoria cu Zamfira se va termina prin divorţ, după cca şapte ani. În anul 1826, el se îndrăgosteşte de Anica, nepoata Platonidei, stareţa Mănăstirii dintr-un Lemn. Aceasta era măritată şi a fugit cu Anton Pann peste munţi, la Braşov. Soţul ei a repudiat-o public. Anton Pann a trăit cu ea în concubinaj şi a avut doi copii cu Anica: pe Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi pe Ţinea. După zece ani de trai în comun, şi această relaţie s-a destrămat. La 10 februarie 1840, el s-a căsătorit cu Ecaterina, o tânără de 18 ani, tot fată săracă, fără zestre. După moartea lui Anton Pann, deşi era desemnată de acesta ca executor al testamentului său, nu şi-a îndeplinit nici una dintre obligaţiile prevăzute (înmormântarea decedatului la schitul Roşioara, ridicarea unui monument de marmură în amintirea lui, călugărirea ei) şi s-a măritat foarte repede cu un fost ucenic al soţului.

Se presupune că Anton Pann a învăţat a vorbi româneşte în perioada 1806-1812, atunci când familia sa a locuit în Basarabia. În această perioadă el a intrat corist la biserica mare din Chişinău. În anul 1812, Anton Pann se mută la Bucureşti. Aici devine paracliser la Biserica Olari şi cântăreţ la Biserica Sfinţilor. Între 1816-1819, Pann studiază la şcoala lui Petru Efesiul. În tipografia acestuia va încerca să deprindă meşteşugul tipografiei. Nu este foarte sigur dacă Anton Pann a avut ocazia să audieze cursurile lui Gheorghe Lazăr, după cum informează unele surse. În jurul anilor 1826, a învăţat la Braşov, de la Ion Barac, „a compune versuri mai potrivite".

Înainte de anul 1821, împreună cu ieromonahul Macarie şi cu protopsaltul Grigorie de la Mitrolopie, face parte din comisia care avea scopul de a traduce în limba română cântările liturgice. Ceilalţi doi membri ai comisiei îl înșală pe Pann, tipărind la Viena o seamă de lucrări traduse în comun, dar fără a preciza şi numele său. În anul 1821, el se refugiază la Braşov, din cauza izbucnirii revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. În anul 1826, el este dascăl la o şcoală a episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Predă lecţii de muzică maicilor de la Mănăstirea dintr-un Lemn, de lângă Govora. De aici fuge la Braşov, ca urmare a unei aventuri amoroase cu nepoata stareţei mănăstirii. În perioada cât a stat la Braşov, a cântat la biserica Sf. Nicolae. În anul 1830, Pann se afla din nou în Ţara Românească, fiind învăţător de muzică pentru copii, la şcoala de la Podul Mogoşoaiei. În această perioadă a purtat numele de Anton Pantoleon.

În anul 1842, la 27 iunie, primeşte catedra de cântări bisericeşti de la Seminarul Mitropoliei, în urma decesului titularului de până atunci. În 1843 devine proprietar de tipografie. Cărţile pe care le va edita vor purta în partea de jos a coperţii inscripţia „În tipografia lui Anton Pann". În 1854 tipografia va deţine „două teascuri, unul de fier şi altul de lemn, cu cinci rânduri de slove, şi anume: tertia, tiţero, garmond, note orientale şi note europene, toate cu căştile lor; cum şi patru rânduri de ştempi şi matriţe, dimpreună cu un instrument de turnatul slovelor, două instrumente mai mici şi o maşină de tăiatul slovelor".În 1847 încearcă să îşi vândă, fără succes, publicaţiile religioase către „monastirile de peste Olt".

În 1848, el conduce corul Bisericii Creţulescu. În timpul acestui an va părăsi Bucureştiul, din cauza izbucnirii epidemiei de holeră. Se presupune că după 11 iunie, data izbucnirii revoluţiei paşoptiste din Muntenia, ar fi compus melodia „Un răsunet", pe versurile lui Andrei Mureşanu, care va deveni ulterior Imnul Naţional al României. Presupunerea nu are suport real chiar dacă aceasta a rămas cunoscută drept veridică în spaţiul public… Practic, el nu mai fusese demult la Brașov pentru a-l contacta pe Mureșanu și nu-i știa poezia! 

Unii cercetători cred, cu argumente solide, că melodia era deja cunoscută în epocă, fiind cântată pe texte religioase precum „Din sânul maicii mele”, iar alții susțin că Mureșanu însuși ar fi contribuit la linia melodică. Alte surse bibliografice aflate în arhiva bisericii Sf. Nicolae din Brașov spun clar că melodia a fost aranjată de către Gheorghe Ucenescu, dascăl la Școala Românească de pe lângă această biserică și fost ucenic al lui Anton Pann.

Documentele vremii, în speță raportul comisarului de Vâlcea, D. Zăgănescu, confirmă că manifestanții au cântat atunci un imn, dar nu rezultă clar că acesta ar fi fost „Deșteaptă-te, române!”... Este vorba despre Raportul nr. 10 prin care acesta informa ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Româneşti că la data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat „o muzică vocală”... Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat „într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest „pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”. Personal, am mari rezerve faţă de localizarea la Râmnicu Vâlcea a locului unde s-ar fi cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, române!”, asta cu atât mai mult cu cât Anton Pann nu a consemnat niciodată faptul că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate! Din toate izvoarele palpabile și corecte reiese indubitabil că Braşovul a fost locul unde s-a născut şi a fost cântat prima oară acest imn. Poate că viitorul va limpezi această dilemă. 

La 30 iulie 1848, Pann jură pe Constituţie, alături de cetăţenii din Râmnicu Vâlcea. În 1851, notorietatea lui Anton Pann atinge apogeul. Eforii Bisericii Sf. Nicolae din Braşov îi pun la dispoziţie elevi care doresc să înveţe arta muzicală. În acest an reuşeşte să vândă din ce în ce mai bine publicaţiile pe care le scotea la tipografia sa. În 1854 îşi scrie testamentul, cu propria sa mână.

A murit la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din Bucureşti, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale, din Bucureşti.Epitaful de pe crucea sa spune: „Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă an/Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să dea./Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/Ş-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând."

Surse:

Pr. dr. Zaharia Matei, Profesorul, protopsaltul și compozitorul Anton Pann, Editura Basilica, 2014

Constantin Mohanu, Anton Pann – între spiritul balcanic și mirajul Europei, Editura Ager, București, 2005

Petre Anghel, 100 cei mai mari scriitori români: Anton Pann, Editura Lider, 2003

Foarţă, Ştefan (text, note, glosar, bibliografie) - Anton Pann - Povestea Vorbii, Editura Litera, Chişinău, 1998

http://www.clasic.radio/articol/anton-pann/2072581/5331/2

https://www.antonpann.ro

https://www.crestinortodox.ro/parinti/anton-pann-119001.html

https://editiadedimineata.ro/164-de-ani-de-la-moartea-celebrului-anton-pann-finul-pepelei-cel-istet-ca-un-proverb/

https://muzeulmuresenilor.ro/povestea-imnului-national/