$$$

 Timp de decenii, oamenii au trecut pe lângă el, convinși că priveau doar o păpușă obișnuită.

În realitate, era trupul unui om care avea să rămână neîngropat vreme de 65 de ani.

În decembrie 1976, echipa de filmare a serialului „Omul de șase milioane de dolari” pregătea o scenă în atracția Laff in the Dark, aflată în parcul de distracții The Pike din Long Beach, California.

De tavan atârna o siluetă roșiatică, acoperită cu vopsea fluorescentă. Toată lumea o considera un manechin vechi, folosit cândva pentru a-i speria pe vizitatori.

Când unul dintre membrii echipei a încercat să mute silueta, unul dintre brațele acesteia s-a desprins.

În interior a ieșit la iveală un os uman.

Poliția a transportat trupul la Institutul de Medicină Legală din Los Angeles. Examinarea a stabilit că rămășițele aparțineau unui bărbat care murise cu multe decenii în urmă, în urma unei răni provocate de un glonț în piept. De asemenea, specialiștii au descoperit că trupul fusese îmbălsămat cu o soluție pe bază de arsenic, substanță utilizată odinioară pentru conservarea îndelungată a cadavrelor.

Anchetatorii au găsit o monedă de un cent, datată 1924, și fragmente de bilete provenite de la Muzeul Criminalității al lui Louis Sonney.

Aceste indicii i-au condus către povestea tulburătoare a trupului și le-au permis să stabilească identitatea celui decedat.

Numele lui era Elmer McCurdy.

Fusese un infractor care își câștigase notorietatea mai degrabă prin eșecuri decât prin reușite. În octombrie 1911, McCurdy a participat la jefuirea unui tren despre care credea că transporta o sumă considerabilă de bani. Numai că tâlharii au oprit garnitura greșită și au fugit cu o pradă de aproximativ 46 de dolari, puțin whisky și câteva obiecte aparținând pasagerilor.

Trei zile mai târziu, la 7 octombrie 1911, un detașament al forțelor de ordine i-a înconjurat ascunzătoarea din Oklahoma. În schimbul de focuri care a urmat, McCurdy a fost ucis.

Trupul său a fost dus la casa funerară a lui Joseph Johnson, din orașul Pawhuska. Cum nimeni nu s-a prezentat pentru a revendica rămășițele și a achita cheltuielile de înmormântare, îmbălsămătorul a conservat cadavrul folosind o soluție cu o concentrație ridicată de arsenic.

Apoi a luat o hotărâre macabră: să îl expună publicului.

Pentru doar cinci cenți, curioșii puteau admira „banditul care nu s-a predat niciodată”. Monedele erau introduse direct în gura mortului.

În 1916, și-au făcut apariția doi bărbați care pretindeau că sunt rudele lui McCurdy și că doresc, în sfârșit, să îi ofere o înmormântare creștinească. În realitate, cei doi aveau legături cu un spectacol ambulant și au luat trupul pentru a-l transforma într-o nouă atracție.

Așa a început o călătorie macabră care avea să dureze șase decenii.

Trupul lui McCurdy a fost expus la târguri și carnavaluri, în muzee dedicate criminalității, cinematografe și parcuri de distracții. Uneori era prezentat drept un infractor celebru, într-un film a fost înfățișat sub identitatea „dependentului de droguri Elmer McCready”, iar alteori servea pur și simplu drept decor sinistru, menit să stârnească groaza spectatorilor.

Anii au trecut, iar adevărata poveste a lui McCurdy s-a pierdut treptat în uitare.

Cei care au ajuns ulterior în posesia rămășițelor sale nici măcar nu mai bănuiau că aveau în față un trup omenesc. De-a lungul deceniilor, cadavrul fusese revopsit și modificat de nenumărate ori, până când ajunsese să semene cu un banal manechin dintr-un parc de distracții.

Abia o întâmplare petrecută în timpul filmărilor din 1976 a scos adevărul la lumină.

La 22 aprilie 1977, Elmer McCurdy a fost, în cele din urmă, înmormântat în cimitirul Summit View din Guthrie, Oklahoma, în zona istorică a acestuia, cunoscută sub numele de Boot Hill.

Peste sicriul său a fost turnat un strat de beton gros de aproximativ șaizeci de centimetri, pentru ca nimeni să nu-i mai poată dezgropa vreodată trupul și să-l transforme din nou într-un spectacol macabru.

Elmer McCurdy a trăit doar 31 de ani.

Însă, după moarte, trupul său a continuat să străbată Statele Unite vreme de încă 65 de ani, expus privirilor a nenumărate mulțimi.

Iar partea cea mai tulburătoare a acestei povești este că, spre sfârșitul acelei călătorii, oamenii care îl priveau nici măcar nu mai știau că în fața lor nu se afla un simplu manechin, ci rămășițele pământești ale unui om adevărat. Marcus de seara