#$#

 VIAȚA LUI HECTOR BERLIOZ

O viață de dureri...

Când se citește biografia lui Hector Berlioz, nu se poate să nu fii marcat de seria dureroasă pe care a trăit-o acest mare compozitor. 

Să judecăm noi înșine! 

Hector Berlioz s-a născut la 11 decembrie 1803, în Côte-Saint-André, în Isère. Tatăl său, Louis, este medic. Mama lui își crește copiii, iar familia este devotată catolică. Hector este cel mai mare dintre șase frați, dar familia nu va fi niciodată completă.

 

După Hector, s-au născut trei surori: Nanci, Louise, Adèle și doi frați mai mici, Louis și Prosper, cu 13 și 17 ani mai tineri. 

Hector, care a murit la doar 66 de ani, avea să aibă tristețea de a-i vedea pe toți murind înaintea lui, mai ales pe Louise la 7 ani, pe fratele său mai mic Louis la 3 ani (el însuși avea atunci 16 ani) și pe Prosper. la vârsta de 19 ani. Adèle și Nanci își vor trăi viața de adult, dar vor muri și ei înaintea lui. Și după cum vom vedea mai târziu, din păcate nu se va termina!  

Hector Berlioz, ca să-l punem într-o lumină mai bună, va fi contemporanul lui Victor Hugo, al lui Alexandre Dumas, al lui Mendelssohn pe care l-a cunoscut în Italia, al lui Balzac, al cărui prieten va deveni, al lui Wagner, al pictorului Delacroix etc...

Să ne întoarcem la această copilărie cu totul copleșită de bucurii dar și de mari necazuri. A intrat la seminar, apoi tatăl său a decis să-l îndrepte spre medicină. După ce și-a obținut bacalaureatul la Grenoble, a ajuns în capitală și s-a înscris la universitate pentru a călca pe urmele tatălui său. Cu toate acestea, a început să practice deja în muzică, cântând la flaut și la chitară și chiar s-a aventurat să compună.

De asemenea, s-a adâncit rapid în lumea muzicii. A urmat Conservatorul și a dobândit o pregătire solidă ca muzician, sub conducerea lui Cherubini. 

În sfârșit înțelege că a fost făcut pentru muzică, și numai pentru muzică și se ceartă cu tatăl său când anunță această schimbare de direcție în viața lui. 

Lucrează... Compune... Cantate, ... De trei ori, nu reușește să câștige celebrul Prix de Rome. 

Într-o zi, îl descoperă pe „Hamlet” al lui Shakespeare și în timpul spectacolului se îndrăgostește fără ca ea să știe, de actrița Harriet Smithson. După un schimb aprins de scrisori, ea i-a devenit soție în 1833. Între timp, ea a inspirat una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale: „Simfonia fantastică”, deși el a fost influențat și de Beethoven (1830). În același an, în cele din urmă, a câștigat Prix de Rome pentru noua sa cantată: „Sardanapale”.

Cuplul va avea un fiu: Louis, prenumele bunicului său pe care îl va cunoaște și al unchiului său foarte tânăr care murise deja. Dar nu toate poveștile de dragoste se termină bine și Harriet și Hector se vor despărți.

Hector Berlioz a continuat să compună și și-a găsit inspirație în marile nume ale literaturii: 

-Shakespeare : „Regele Lear”, „Romeo și Julieta”, „Beatrice și Benedict”, din „Much Ado About Nothing”. 

-Goethe : „Damnation of Faust”, ( de care profanii de artă lirică o vor fi abordat totuși grație celebrului „Grande Vadrouille” de Gérard Oury, Bourvil și Louis de Funes. Amintiți-vă! Opera pe care o regăsește De Funes, este un fragment din lucrarea lui Berlioz, „Damnațiunea lui Faust”!)

-Théophile Gautier : Nopți de vară, (6 poezii puse pe muzică)

-Virgilius : „Troienii” inspirat din Eneida

Deși este apreciat în toată Europa, în mod ciudat, nu este recunoscut la adevărata sa valoare la Paris: un context politic și partizan fără îndoială. Ministerul Artelor Plastice îi comandă o Liturghie pentru morți: avea să devină foarte frumosul lui „Requiem”. Lucrarea a fost interpretată în fața familiei regale, din nou Bourbon, la Domul Invalizilor și a fost unanim aclamată (1837). Este adevărat că „Requiem”-ul îl afectează în mod deosebit... i-a pierdut deja pe Louise și pe Louis, frații și surorile lui mai mici. 

Anul următor a fost cel al lucrătii „Benvenito Cellini”, operă care, victimă a unei cabale, a fost un eșec. 

Hector este acum însoțitorul Mariei Recio, o cântăreață, cu care se va căsători după 10 ani de conviețuire.

Din ce în ce mai apreciat în străinătate, a străbătut Europa, dirijând orchestre, compunând simfonia funerară și triumfală, „Carnavalul roman”.

Dar durerea care nu-l cruțase l-a invadat din nou. După marea plecare a părinților săi, a trebuit să-și ia rămas bun de la Marie, soția sa, în 1862. Cel mai rău dintre toate s-a întâmplat cu moartea la 33 de ani a lui Louis, singurul său fiu, un comandant al marinei comerciale care a cedat febrei galbene la Havana , în 1867. Ajunge! este zdrobit de durere și nu se va vindeca, îmbolnavindu-se. El a întreprins un ultim tur al Rusiei și moare, epuizat de durere că și-a pierdut toată familia fără excepție, în 1869 (66 de ani). Este înmormântat în cimitirul Montmartre împreună cu cele două soții ale sale.

Hector Berlioz, păstrându-și credința în ciuda tuturor încercărilor sale, a scris piese extraordinare de muzică sacră de-a lungul vieții. Compunerea lor i-a permis să-și sublimeze nenorocirile și ne va fi oferit pentru totdeauna:

O liturghie solemnă (1824) 

O trilogie sacră

Un Te Deum

și bineînțeles deja amintitul Requiem.

Mai mult, să nu uităm să ne amintim versiunea lui a imnului „La Marseillese”, mai simfonică decât cea a lui Rouget de Lisle.

În 1830, Hector Berlioz l-a aranjat într-o primă versiune pentru două coruri și orchestră. Apoi, în 1848, într-o a doua versiune pentru tenor solo, cor și pian. „Pentru tot ceea ce are o inimă, o voce și sânge în vene”, scrie el la începutul partiturii sale.

 

Pentru fanii lui Hector Berlioz și care sunt pasionați de cinema, aș vrea să menționez filmul lui Christian Jacque, „La Symphonie Fantastique”, filmat în timpul războiului, și interpretat de un foarte convingător Jean-Louis Barrault, alături de Lise Delamare și Renée Saint-Cyr.  

Mai târziu, la televiziune, actorul Daniel Mesguich avea să joace în rolul marelui compozitor.

Traducere din lb.franceză

$""

 FILOZOFIA ȘI INFLUENȚA LUI HEGEL

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) a fost un filozof german care a influențat profund gândirea occidentală. Opera sa a traversat o gamă largă de subiecte, inclusiv filozofie, istorie, politică și societate. Hegel este cel mai bine cunoscut pentru dezvoltarea raționamentului dialectic și a idealismului absolut, care au avut un impact de durată asupra diferitelor domenii intelectuale. Acest articol oferă o explorare în profunzime a vieții lui Hegel, a sistemului său filozofic și a influenței sale de durată asupra gândirii moderne.

Viața timpurie și educația

Născut la 27 august 1770, la Stuttgart, Württemberg, viața timpurie și educația lui Hegel au jucat un rol esențial în modelarea ideilor sale filozofice, care au evoluat ulterior în idealismul german. Acest articol analizează anii de bază ai vieții lui Hegel, oferind perspective asupra modului în care creșterea și educația sa au contribuit la dezvoltarea gândirii sale filozofice.

Hegel s-a născut într-o lume a schimbărilor tumultoase. Sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost o perioadă marcată de iluminism și de etapele incipiente ale revoluției industriale. Tatăl său, Georg Ludwig Hegel, era un oficial guvernamental, în timp ce mama sa, Maria Magdalena Louisa, provenea dintr-o familie de avocați. Acest fundal i-a oferit lui Hegel un mediu stabil și stimulativ din punct de vedere intelectual, crucial pentru dezvoltarea sa timpurie.

Tânărul Hegel a manifestat o pasiune pentru învățare încă de la o vârstă fragedă. Educația sa timpurie a fost la Gimnaziul din Stuttgart, unde a primit o educație clasică. Această perioadă a fost esențială în insuflarea lui Hegel a dragostei pentru literatura, filozofia și istoria antică grecească și romană. Învățăturile unor figuri precum Aristotel și Platon în acești ani de formare au lăsat o impresie de durată asupra lui.

Studii la Tübinger Stift

În 1788, Hegel și-a început studiile teologice la Tübinger Stift, un seminar atașat Universității din Tübingen. Aici s-au lărgit semnificativ orizonturile intelectuale ale lui Hegel. S-a cufundat în operele filozofilor contemporani, printre care Immanuel Kant și Jean-Jacques Rousseau, dezvoltând în același timp un interes puternic pentru revoltele politice și sociale ale timpului său, în special Revoluția Franceză.

Perioada lui Hegel la Tübingen a fost de asemenea remarcabilă pentru prieteniile pe care le-a format cu viitori luminari filozofici precum Friedrich Hölderlin și Friedrich Wilhelm Joseph Schelling. Aceste relații au fost cruciale în promovarea unui mediu intelectual dinamic, încurajându-l pe Hegel să-și rafineze gândurile.

Călătoria filosofică a lui Hegel

1.„Fenomenologia spiritului” (1807): Această lucrare este adesea considerată opusul lui Hegel. Prezintă o metodă complexă de anchetă filozofică, care vizează înțelegerea dezvoltării conștiinței umane și a conștiinței de sine. Cartea parcurge o călătorie istorică, de la experiența senzorială de bază la cunoașterea absolută.

2.Dialectica hegeliană: esențial pentru filosofia lui Hegel este procesul dialectic, care cuprinde teză, antiteză și sinteză. Această metodă stă la baza abordării sale de înțelegere a dezvoltării istorice, sociale și filozofice. Ea sugerează că contradicțiile sunt inerente gândirii umane și sunt rezolvate printr-un proces de sinteză.

3.Idealism absolut: sistemul lui Hegel este adesea numit „idealism absolut”, care presupune că realitatea este o manifestare a unui spirit absolut sau Geist. Această viziune îmbină pe Dumnezeu, natura și spiritul într-un întreg singular, dinamic și rațional, subliniind evoluția conștiinței și a raționalității.

4.Etica și filozofia politică: în lucrările sale „Elemente ale filosofiei dreptului” și „Știința logicii”, Hegel explorează viața etică (Sittlichkeit) și rolul statului în dezvoltarea morală și spirituală a indivizilor. El subliniază importanța comunității și a instituțiilor în modelarea eticii individuale.

Influența lui Hegel asupra gândirii de mai târziu

1.Marxism: Karl Marx a fost influențat semnificativ de Hegel. Materialismul dialectic al lui Marx a fost un răspuns direct la idealismul dialectic al lui Hegel, adaptând metoda lui Hegel la concepțiile sale materialiste.

2.Fenomenologie și existențialism: accentul pus de Hegel pe conștiință a influențat filozofii de mai târziu precum Edmund Husserl și Jean-Paul Sartre. Ideile sale au contribuit la dezvoltarea fenomenologiei și existențialismului.

3.Istoricismul: Filosofia istoriei a lui Hegel, care vede progresul istoric ca desfășurarea unui proces rațional, a pus bazele abordării istoriciste în științele umaniste și sociale.

4.Filosofia continentală a secolului al XX-lea: conceptele hegeliene au fost fundamentale pentru diverse mișcări din filosofia continentală a secolului al XX-lea, inclusiv structuralismul, poststructuralismul și teoria critică.

Moștenirea și criticile lui Hegel

Filosofia lui Hegel este cel mai bine înțeleasă prin principiile sale centrale: metoda dialectică, idealismul absolut și conceptul „Spiritului Lumii”. Metoda dialectică, caracterizată prin triada teză, antiteză și sinteză, este un proces dinamic prin care Hegel a crezut toată realitatea și progresul gândirii. Această metodă nu a fost aplicată numai logicii, ci și istoriei, politicii și artei.

În ceea ce privește idealismul absolut, Hegel a postulat că realitatea este o expresie a spiritului absolut sau Geist, care se desfășoară printr-un proces istoric. Această perspectivă a fost revoluționară, oferind o viziune holistică care unifica aspectele spirituale și materiale ale lumii.

În plus, conceptul lui Hegel despre „Spiritul Lumii” sugerează o direcție și un scop în istorie, în care societățile umane evoluează către o libertate și o conștiință de sine din ce în ce mai mari. „Filosofia dreptului” și „Filosofia istoriei” au elaborat aceste idei, influențând semnificativ gândirea filozofică, politică și socială de mai târziu.

Moștenirea lui Hegel este vastă, influențând o gamă largă de discipline de la filozofie la teoria politică, istorie și teologie. Ideile sale au contribuit la dezvoltarea teoriei marxiste, existențialismului și a școlii de la Frankfurt. Metoda lui Hegel de gândire dialectică a inspirat materialismul dialectic al lui Karl Marx, modelând fundamental gândirea socialistă.

Mai mult, în domeniul fenomenologiei și existențialismului, gânditori precum Martin Heidegger și Jean-Paul Sartre s-au implicat profund cu conceptele hegeliene. Influența sa este evidentă și în lucrările filozofilor de mai târziu, precum Jürgen Habermas, și în diferite mișcări ale teologiei moderne.

Criticile filozofiei lui Hegel

În ciuda influenței sale, filosofia lui Hegel s-a confruntat cu critici semnificative. O critică majoră este obscuritatea percepută și complexitatea prozei sale, despre care mulți susțin că face ideile sale inaccesibile. Noțiunea sa de spirit absolut sau realitate ultimă a fost văzută de unii ca speculativă metafizic și lipsită de temelie empirică.

Criticii susțin, de asemenea, că filosofia lui Hegel poate fi interpretată ca justificând autoritarismul sau totalitarismul, având în vedere accentul pus pe stat ca întruchipare a vieții etice. În plus, viziunea sa teleologică asupra istoriei, cu implicația ei asupra unui progres inevitabil către libertate, a fost criticată pentru că este prea deterministă și eurocentrică.

1.Complexitate și ambiguitate: Criticii indică adesea complexitatea și 

obscuritatea percepută a scrierii lui Hegel. Proza sa densă și elaborată a făcut ca ideile sale să fie dificil de interpretat și aplicat.

2.Determinismul istoric: Unii au criticat viziunea lui Hegel despre istorie ca fiind deterministă, susținând că ea subestimează rolul agenției individuale și al contingenței.

3.Influența asupra totalitarismului: ideile lui Hegel despre stat și rolul său în viața etică au fost asociate în mod controversat cu justificarea regimurilor autoritare, deși această interpretare rămâne dezbătută în rândul savanților.

Contribuțiile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel la filozofie nu pot fi subevaluate. Metoda sa dialectică, idealismul absolut și cunoștințele despre natura realității, conștiinței și istoriei continuă să influențeze o gamă largă de discipline. Deși complexă și uneori controversată, opera lui Hegel oferă perspective profunde asupra condiției umane și a înțelegerii noastre despre lume.

Traducere din lb. germană

***

 FILOZOFIA ȘI INFLUENȚA LUI HEGEL

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) a fost un filozof german care a influențat profund gândirea occidentală. Opera sa a traversat o gamă largă de subiecte, inclusiv filozofie, istorie, politică și societate. Hegel este cel mai bine cunoscut pentru dezvoltarea raționamentului dialectic și a idealismului absolut, care au avut un impact de durată asupra diferitelor domenii intelectuale. Acest articol oferă o explorare în profunzime a vieții lui Hegel, a sistemului său filozofic și a influenței sale de durată asupra gândirii moderne.

Viața timpurie și educația

Născut la 27 august 1770, la Stuttgart, Württemberg, viața timpurie și educația lui Hegel au jucat un rol esențial în modelarea ideilor sale filozofice, care au evoluat ulterior în idealismul german. Acest articol analizează anii de bază ai vieții lui Hegel, oferind perspective asupra modului în care creșterea și educația sa au contribuit la dezvoltarea gândirii sale filozofice.

Hegel s-a născut într-o lume a schimbărilor tumultoase. Sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost o perioadă marcată de iluminism și de etapele incipiente ale revoluției industriale. Tatăl său, Georg Ludwig Hegel, era un oficial guvernamental, în timp ce mama sa, Maria Magdalena Louisa, provenea dintr-o familie de avocați. Acest fundal i-a oferit lui Hegel un mediu stabil și stimulativ din punct de vedere intelectual, crucial pentru dezvoltarea sa timpurie.

Tânărul Hegel a manifestat o pasiune pentru învățare încă de la o vârstă fragedă. Educația sa timpurie a fost la Gimnaziul din Stuttgart, unde a primit o educație clasică. Această perioadă a fost esențială în insuflarea lui Hegel a dragostei pentru literatura, filozofia și istoria antică grecească și romană. Învățăturile unor figuri precum Aristotel și Platon în acești ani de formare au lăsat o impresie de durată asupra lui.

Studii la Tübinger Stift

În 1788, Hegel și-a început studiile teologice la Tübinger Stift, un seminar atașat Universității din Tübingen. Aici s-au lărgit semnificativ orizonturile intelectuale ale lui Hegel. S-a cufundat în operele filozofilor contemporani, printre care Immanuel Kant și Jean-Jacques Rousseau, dezvoltând în același timp un interes puternic pentru revoltele politice și sociale ale timpului său, în special Revoluția Franceză.

Perioada lui Hegel la Tübingen a fost de asemenea remarcabilă pentru prieteniile pe care le-a format cu viitori luminari filozofici precum Friedrich Hölderlin și Friedrich Wilhelm Joseph Schelling. Aceste relații au fost cruciale în promovarea unui mediu intelectual dinamic, încurajându-l pe Hegel să-și rafineze gândurile.

Călătoria filosofică a lui Hegel

1.„Fenomenologia spiritului” (1807): Această lucrare este adesea considerată opusul lui Hegel. Prezintă o metodă complexă de anchetă filozofică, care vizează înțelegerea dezvoltării conștiinței umane și a conștiinței de sine. Cartea parcurge o călătorie istorică, de la experiența senzorială de bază la cunoașterea absolută.

2.Dialectica hegeliană: esențial pentru filosofia lui Hegel este procesul dialectic, care cuprinde teză, antiteză și sinteză. Această metodă stă la baza abordării sale de înțelegere a dezvoltării istorice, sociale și filozofice. Ea sugerează că contradicțiile sunt inerente gândirii umane și sunt rezolvate printr-un proces de sinteză.

3.Idealism absolut: sistemul lui Hegel este adesea numit „idealism absolut”, care presupune că realitatea este o manifestare a unui spirit absolut sau Geist. Această viziune îmbină pe Dumnezeu, natura și spiritul într-un întreg singular, dinamic și rațional, subliniind evoluția conștiinței și a raționalității.

4.Etica și filozofia politică: în lucrările sale „Elemente ale filosofiei dreptului” și „Știința logicii”, Hegel explorează viața etică (Sittlichkeit) și rolul statului în dezvoltarea morală și spirituală a indivizilor. El subliniază importanța comunității și a instituțiilor în modelarea eticii individuale.

Influența lui Hegel asupra gândirii de mai târziu

1.Marxism: Karl Marx a fost influențat semnificativ de Hegel. Materialismul dialectic al lui Marx a fost un răspuns direct la idealismul dialectic al lui Hegel, adaptând metoda lui Hegel la concepțiile sale materialiste.

2.Fenomenologie și existențialism: accentul pus de Hegel pe conștiință a influențat filozofii de mai târziu precum Edmund Husserl și Jean-Paul Sartre. Ideile sale au contribuit la dezvoltarea fenomenologiei și existențialismului.

3.Istoricismul: Filosofia istoriei a lui Hegel, care vede progresul istoric ca desfășurarea unui proces rațional, a pus bazele abordării istoriciste în științele umaniste și sociale.

4.Filosofia continentală a secolului al XX-lea: conceptele hegeliene au fost fundamentale pentru diverse mișcări din filosofia continentală a secolului al XX-lea, inclusiv structuralismul, poststructuralismul și teoria critică.

Moștenirea și criticile lui Hegel

Filosofia lui Hegel este cel mai bine înțeleasă prin principiile sale centrale: metoda dialectică, idealismul absolut și conceptul „Spiritului Lumii”. Metoda dialectică, caracterizată prin triada teză, antiteză și sinteză, este un proces dinamic prin care Hegel a crezut toată realitatea și progresul gândirii. Această metodă nu a fost aplicată numai logicii, ci și istoriei, politicii și artei.

În ceea ce privește idealismul absolut, Hegel a postulat că realitatea este o expresie a spiritului absolut sau Geist, care se desfășoară printr-un proces istoric. Această perspectivă a fost revoluționară, oferind o viziune holistică care unifica aspectele spirituale și materiale ale lumii.

În plus, conceptul lui Hegel despre „Spiritul Lumii” sugerează o direcție și un scop în istorie, în care societățile umane evoluează către o libertate și o conștiință de sine din ce în ce mai mari. „Filosofia dreptului” și „Filosofia istoriei” au elaborat aceste idei, influențând semnificativ gândirea filozofică, politică și socială de mai târziu.

Moștenirea lui Hegel este vastă, influențând o gamă largă de discipline de la filozofie la teoria politică, istorie și teologie. Ideile sale au contribuit la dezvoltarea teoriei marxiste, existențialismului și a școlii de la Frankfurt. Metoda lui Hegel de gândire dialectică a inspirat materialismul dialectic al lui Karl Marx, modelând fundamental gândirea socialistă.

Mai mult, în domeniul fenomenologiei și existențialismului, gânditori precum Martin Heidegger și Jean-Paul Sartre s-au implicat profund cu conceptele hegeliene. Influența sa este evidentă și în lucrările filozofilor de mai târziu, precum Jürgen Habermas, și în diferite mișcări ale teologiei moderne.

Criticile filozofiei lui Hegel

În ciuda influenței sale, filosofia lui Hegel s-a confruntat cu critici semnificative. O critică majoră este obscuritatea percepută și complexitatea prozei sale, despre care mulți susțin că face ideile sale inaccesibile. Noțiunea sa de spirit absolut sau realitate ultimă a fost văzută de unii ca speculativă metafizic și lipsită de temelie empirică.

Criticii susțin, de asemenea, că filosofia lui Hegel poate fi interpretată ca justificând autoritarismul sau totalitarismul, având în vedere accentul pus pe stat ca întruchipare a vieții etice. În plus, viziunea sa teleologică asupra istoriei, cu implicația ei asupra unui progres inevitabil către libertate, a fost criticată pentru că este prea deterministă și eurocentrică.

1.Complexitate și ambiguitate: Criticii indică adesea complexitatea și 

obscuritatea percepută a scrierii lui Hegel. Proza sa densă și elaborată a făcut ca ideile sale să fie dificil de interpretat și aplicat.

2.Determinismul istoric: Unii au criticat viziunea lui Hegel despre istorie ca fiind deterministă, susținând că ea subestimează rolul agenției individuale și al contingenței.

3.Influența asupra totalitarismului: ideile lui Hegel despre stat și rolul său în viața etică au fost asociate în mod controversat cu justificarea regimurilor autoritare, deși această interpretare rămâne dezbătută în rândul savanților.

Contribuțiile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel la filozofie nu pot fi subevaluate. Metoda sa dialectică, idealismul absolut și cunoștințele despre natura realității, conștiinței și istoriei continuă să influențeze o gamă largă de discipline. Deși complexă și uneori controversată, opera lui Hegel oferă perspective profunde asupra condiției umane și a înțelegerii noastre despre lume.

Traducere din lb. germană

***

 MAHATMA GANDHI, OMUL CARE A ELIBERAT INDIA

Mahatma Gandhi a fost o personalitate istorică importantă din trecutul Indiei, un om care a militat pentru drepturile minorităților discriminate indiene și pentru independența țării sale. Modul său pașnic în care a combătut sistemul politic injust i-a adus numeroase distincții și pemii, inclusiv mai multe nominalizari pentru Nobel.

Mahatma Gandhi s-a născut Mohandas Karamchand Gandhi , pe 2 octombrie 1869, la Porbandar, Gujarat, în vestul Indiei, în familia primului ministru Mohandas Kaba Gandhi și a lui Putlibai. Acesta a fost căsătorit încă de la vârsta de 13 ani, în urma unui aranjament realizat de părinți, iar după terminarea colegiului, a început cursurile la Universitatea din Ahmadabad și la University College London, unde studia dreptul.

Începutul carierei

În 1893, îi este oferită poziția de consilier juridic la o firmă indiană din Africa de Sud, unde va sta mai bine de 20 de ani. Acolo a avut posibilitatea observe în timp real situația imgranților indieni discriminați, astfel Gandhi a început să apare drepturile și să ceară recunoașterea lor pentru oamenii segregați.

Revolta pașnică

În 1906, a realizat un proiect, o revoltă pașnică, în cadrul căreia participanții vpr refuza garantat să colaboreze cu autoritățile britanice. Prin urmare, guvernul a fost pus în dificultate și a acceptat să realizeze mai multe reforme ce vor ajuta minoritățile defavorizate, mai exact indienii, recunoscându-le drepturi civile și căsătoriile religioase.

Înapoi în India

Întors în India în anul 1914, Gandhi observă din nefericire că și în țara sa natală oamenii au parte de nedreptăți din partea dominației britanice care a conceput o reformă agrară prin care pământul țăranilor avea să fioe confiscat în cazul în care recoltele nu erau bune.

Gandhi primește numele de Mahatma, ceea ce însemna „suflet mare”, este văzut de oamenii din India ca pe un om trimis de divinitate deoarece acesta milita împotriva asupritorilor britanici, prin urmare este pus în poziția de lider al Partidului Congresului.

În 1919 este condamnat la câteva luni în închisoare deoarece s-a aflat la baza unei campanii de nesupunere civilă prin care respingea plata taxelor și boicota bunurile englezești. Deși este eliberat, a participat la un nou e veniment anti-colonial și prin urmare este pus din nou sub acuzare. În 1930 participă la o mișcare de rezistență din Marea Britanie, unde este arestat împreună cu soția sa și cu alți 50.000 de indieni care protestau pentru independența țării lor, iar în timpul în care a fost închis, Mahatma a făcut greva foamei pe termen îndelungat.

A treia condamnare a lui Gandhi

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Gandhi este eliberat și cheamă indienii să fie împotriva Marii Britanii până când aceasta va garanta independența Indiei. Aceste acțiuni i-au adus atât lui Gandhi, cât și altor 60.000 de indieni o nouă condamnare. Dar eforturile sale nu au fost în van, întrucât pe 15 august 1947, englezii se retrag, iar țara își câștigă independența.

Scindarea Indiei

Din nefericire, India avea să se împartă în două state independente, Pakistan și India, ceea ce a dus la un război civil în care au murit milioane de oameni. Această scindare a celor două state, a creat o scindare și între musulmani și hinduiști. Un fanatic hindus l-a asasinat pe Mahatma Gandhi pe 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii.

**"

 MARIA DE MANGOP, A DOUA SOȚIE A LUI ȘTEFAN CEL MARE

După decesul Evdochiei (prima soție a lui Ștefan cel Mare - n.r.), domnul Moldovei nu putea rămâne multă vreme văduv, astfel că în anul 1472, ca urmare a unor contacte diplomatice, a fost încheiată căsătoria lui Ștefan cel Mare cu prințesa Maria de Mangop, descendentă din ilustra familie a împăraților bizantini din dinastiile Comnen-Paleolog, sora suveranilor Isac și Alexandru ai principatului Mangop.

Căsătoria era în primul rând o alianță matrimonială prestigioasă, Ștefan cel Mare putându-se considera un urmaș îndreptățit la purpura imperială bizantină. Prestigiul era însă doar nominal, puterea politică a principatului de Mangop rezumându-se la un teritoriu redus în Peninsula Crimeea și la o capacitate militară neglijabilă.

Cu toate acestea, atât Ștefan cel Mare, cât și curtea sa au fost foarte mulțumiți de această căsătorie, acordându-i domniței Maria de Mangop toate onorurile cuvenite. Prințesa bizantină i-a fost alături sufletește domnului Moldovei în marile sale campanii militare purtate împotriva Imperiului Otoman la Vaslui în anul 1475 și la Valea Albă – Războieni în anul 1476.

Ea este cea menționată în legenda privitoare la Cetatea Neamțului din culegerea O samă de cuvinte a cronicarului lon Neculce, reluată în versuri de Dimitrie Bolintineanu în poezia „Muma lui Ștefan cel Mare”, cu mențiunea corecției istorice că în campania din anul 1476 mama domnitorului nu putea fi prezentă, ea decedând în anul 1465.

La tensiunea și grijile anilor de cumpănă pentru istoria Moldovei, i s-a adăugat doamnei țării marea durere a cuceririi Mangopului de către oștile otomane, urmată de uciderea întregii sale familii în anul 1475. Sănătatea șubredă a Mariei de Mangop nu a rezistat acestor ultime încercări, astfel că prințesa bizantină s-a săvârșit din viață, în postul Crăciunului anului 1477, după doar cinci ani de căsătorie.

Mormântul ei se află în necropola domnească din biserica Mânăstirii Putna. Sub baldachinul de marmură, asemănător celui care acoperă mormântul lui Ștefan cel Mare, se află o lespede tombală bogat ornamentată, acoperită odinioară de o tapiserie, păstrată astăzi în muzeu.

Tapiseria, considerată o capodoperă a artei decorative medievale românești, o înfățișează pe descendenta ultimilor bazilei în costum imperial, brodat cu vulturii bicefali ai Bizanțului, având mâinile împreunate pe piept și lacrimi de sânge pe chip.

Maria de Mangop i-a dăruit soțului său doi fii gemeni: Iliaș (n. 1473 – d. 1473) și Bogdan (n. 1473 – d. 1479), morți de timpuriu, unul la scurt timp după naștere, iar celălalt, la doar doi ani după moartea mamei sale. Amândoi au fost înmormântați în biserica Mânăstirii Putna.

###

 

Afișul primului film artistic dedicat marelui nostru compozitor George Enescu  și regizat de Toma Enache, este gata!

"ENESCU, jupuit de viu"

Așa a fost să fie anunțat  în Vinerea mare, înainte de ÎNVIERE!

Da, știam de ce am simțit că trebuie să postez acum afișul filmulul "ENESCU, jupuit de viu", pentru că azi în noaptea de ÎNVIERE se împlinesc 69 de ani de la moartea lui! 

Fie ca Învierea Lui Hristos să aducă și Învierea lui Enescu și a muzicii sale,  în sufletele și inimile iubitorilor de muzică și frumos din întreaga lume!

Călin Bogdacenco și cei de la Emitter au facut acest poster minunat pentru care le mulțumesc! 

Multumesc tuturor celor care au participat la realizarea acestui film. 

si lista nu e așa scurtă...

Încep cu maestrul  Cristian Macelaru și merg mai departe cu lista intreagă. 

Le mulțumesc tuturor deopotrivă!

Mulțumiri speciale:

Andrei Apreotesei

Dan Nicodim

Cristian Măcelaru

Eugen Doru Pelin

Daniel Dojan

Mircea Scăunașu

Dragoș Bucurenci

Emil Tătaru

Ioana Hașotti Cristescu

Vlad Vizireanu

Andrei Dimitriu

Andrei Fermșanu

Daniel Jinga

Vlad Mateescu

Gabriel Bebeșelea

Marin Cazacu

Doru Marin Iulian

Florin Sicoe

Bujor Prelipceanu

Mihaela Radu

Aurica Ichim

Bogdan Paduraru

Mircea Muncean

Daniel Bucă

Iulia Gorneanu

Adina Buzatu

Cristina Uruc 

Mircea Labă

Viorel Chesaru

Antonio Puccio 

Stefano Nicolao

Silvia Dragic

Robert Ionicioiu

Floriana Jucan

Matei Damian

Vasile Pușcașu

Irina Iulia Drăghiea

Alexandra Svet

Sorin Culețu

Hrista Caraman

Tănase Stamule

Liuba & Dan Alexandrescu

Cristina Irimie

Luisa Creața

Teodora Calagiu

Maria & Gicu Popilean

Costi & Nicoleta Nasta

Georgiana Stavrositu

Alin Deszo 

Eduard Uzunov

Dragoș Preda 

Ileana Perneș Dănălache

Emilia Chebac

Primăria Municipiului Iași

Primăria Municipiului Ploiești

Primăria Municipiului Tecuci

Manăstirea Buciumeni

Cu participarea extraordinară a actorilor:

Constantin Codrescu

Cezara Dafinescu

Distribuția 

Mircea Dragoman  - George Enescu

Theodora Sandu – prințesa Maruca 

Filip Ristovski  - prințul Mihail Cantacuzino

Adrian Titieni – Bernard Gavoty

Manuela Hărăborr – Regina Maria (Missy)

Pavel Ulici - Nae Ionescu

Cristian Șofron – criticul Janor

Kira Hagii – Alice (la maturitate)

Corneliu Jipa – profesorul Gedalge

Codrin Dănilăă – pictorul Mitruț

Cătălin Bocîrnea – Edmond Flegg

Erica Moldovan - Valery

Andrei Morariu – Bâzu (la maturitate)

Dumitru Florescu – Păstorel Teodoreanu

Cristian But - rănitul Mihail Jora

Andrei Apreotesei - Oedip

Silvana Ionescu  -  mama lui George Enescu

Constantin Florescu – directorul Operei 

Andrei Brezeanu – Yehudi Menuhin copil

Theodor-Andrei Radu – Yehudi adolescent

Rafael Butaru  - Yehudi (la maturitate)

Alexandra Paftală – intendenta 1

Anca Similar – intendenta 2

Constantin Ghinea Dumitrache - lăutar

În alte roluri:

Laurențiu Stan

Florian Anghel

Florin Chevorchian

Teodora Daiana Păcurar

Teodora Vasu Mustafa

Geanina Alecsoaie

Constantin Ghinea Dumitrache 

Oana Florentina Văduva

Daniel Nițoi

Cristian Vasilescu

Eduard Chimac

Patricia Iacob 

Martha Maria Mocanu

Mălina Balcan

Cristina Munteanu

Andreea Mateescu

Răzvan Grosu

Florin Gorgos

Mara Lucaci

Mariana Dumitrache

Andrei Ciobanu

Vlad Vizireanu

Alexandru Duțulescu

Silviu Gabriel Gherasimescu

Iancu Teodor Sorin

Virgil Zvorișteanu

Ondin Brezeanu

Copii

Maria-Luana Colica 

Delia Papazicu 

Andrei Brezeanu 

Anton Enache 

Ianis Zisu 

Șerban-Mihai Niță

Producător executiv:  

Martha Maria Mocanu

Elena Enache

Director de producție:  Elena Enache

Asistent producție: Dana Vasile

 Teodora Calagiu

 Kira Hagi

Director de casting – Teodora Calagiu

Scenografie – Cătălin Bocîrnea

Asistent Scenografie -  Alexandra Maria Sofronii 

Props – Cristian But / Cosmin Bulzan

Costume originale: COSTUMI ATELIER NICOLAO SRL – Veneția

Costume designer: Stefano Nicolao

Consultant accesorii: Iulia Gorneanu - autor

Asistent costume: Dana Petre

Makeup și efecte speciale: Florina Mărcuță

Hair stylist – Anca Ionescu – BES Romania

Hair assistant: Elena Mocanu

1st AD  - Laurentiu Tomoroga

2nd AD – Paul Decu

Asistent camera A – Alexandru Soare

Script supervisor – Elena Gavrilescu

Focus Puller – Marius Palermo

Electrica – Andrei Stoica

Gaffer – Sergiu Nani

Sunet – Ionut Geadău

Asistent sunet – George Geadău 

Asistent sunet – Bogdan Hladiuc/Cristian Vasilescu

Gripp – Nelu Tincea

Asistent Grip – Gabriel Ciobanu

Costumieră – Floarea Stanoi/Ionela-Georgiana Brădățan

Catering – Gina Dobrescu

Șofer – Costel Dobrescu

Post-producție:

CHAINSAW EUROPE

Supervizor postproducție: Viorel Chesaru

Montaj – Ruxandra Mihai

Editare sunet – Alin Zăbrăuțeanu

Dragoș Cătărău

Credits – Alecsandru Georgescu

Grafică - Emitter Studio

              CRN Lux et ARS

DIT – Silviu Apostol

Making of – Radu Nema/Cristian Vasilescu

Consultant artistic – Radu Nema

- Florin Toader

Colorizare – Adriana Crăciunescu

Colorizare aditionala – Radu Ștefan Fulga

Foto: 

          Mihail Oprescu 

          Cristian Radu Nema

          Silvia Dragic

          Cristian Vasilescu

              Cu sprijinul 

PHILIP MORRIS ROMÂNIA

Sponsori:

BES Romania SRL

Banca Transilvania

Superbet

Sky Blue Resort

Oscar Downstream

Bella Casa

SC BDG Import SRL

Boromir

Rompetrol

Aqua Carpatica

CONPET S.A.

Zarea 

Rotary District 2241 România și Republica Moldova

Asociația Agricola, Neam de Gospodari

Parteneri:

Ateneul Național Ateneul Național din Iași 

Opera Națională Iași

Ateneul Român 

Opera Națională București

Primăria Municipiului Ploiești

Palatul Culturii din Ploiești – Biblioteca Județeană Nicolae Iorga 

Muzeul Județean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus

Muzeul de Istorie Teodor Cincu, Tecuci

Muzeul Municipal Regina Maria, Iași

Filarmonica Paul Constantinescu, Ploiești

Muzeul Național al Literaturii Române, Iași

Casa Memorială Mihail Sadoveanu, Iași  

Muzeul Vasile Pogor - Casa Junimii, Iași 

Biblioteca Universității Tehnice Gheorghe Asachi, Iași

Universitatea de Arte George Enescu, Iași

Primăria Municipiului Iași

Traian Grand Hotel, Iași

Ateneu Tecuci – Fundația Pelin

Primăria Municipiului Tecuci

ELECTRECORD

Festivalul Internațional George Enescu

Filarmonica Moldova Iași

Mănăstirea Buciumeni

Centrul Cultural Sf. Antim – Protoieria Ploiești Nord

Q Magazine

Zarea

Florăria SIATI

Hotel Central Ploiești

Protoieria Ploiești Nord

Mobilă Lemn Masiv Tecuci

Harlequin

Trends, by Adina Buzatu

Parteneri media:

CINEMARATON

Radio România

O producție La Steaua Film

0++++

 Dan Tufaru, actorul care a iubit prea mult și nu s-a ales cu mare lucru, s-a nascut pe 3 februarie 1944.

Dan Tufaru a murit aproape anonim. Celebritatea sa a fost de scurtă durată. Era admirat datorită celebrei sale soții Anda Călugăreanu și rebelului Florian Pittiș. Împreună au fost adorați, separați însă, el a fost repede uitat.

Anda Călugăreanu, Florian Pittiș și Dan Tufaru, în spectacolele regizate de Alexandru Bocăneț. Au fost o încântare pentru românii care trăiau vremuri cernite. Însă, Dan Tufaru și-a părăsit celebra soție, după ce a înșelat-o de câte ori a putut. A părăsit-o pentru o altă actriță. Și tot așa a fost viața lui, iar românii l-au taxat.

Dan Tufaru a fost un bărbat arătos, simpatic, cu simțul umorului. Avusese niște roluri în teatru și film, nimic strălucitor, până când genialul Alexandru Bocăneț s-a gândit la un trio vessel, format din artiști tineri, frumoși și talentați. Celebrul regizor a format un grup cu Anda Călugăreanu, actriță și cântăreață în vogă, Florian Pittiș și Dan Tufaru.

Se întâmpla în anii 70 și la televizor părea că sunt veseli și fericiți. În realitate, nu era așa. Ioana Tufaru, fiica actorului și a Andei Călugăreanu a povestit că a aflat că tatăl ei o înșela deseori pe mama ei. Avea nici doi ani când tata a venit acasă și i-a spus mamei: ”Fă-mi bagajul, că plec” și dus a fost.

Dan Tufaru și-a părăsit soția și copilașul pentru Vasilica Tastaman

La numai doi ani de la căsătorie, Dan Tufaru s-a îndrăgostit de frumoasa actriță Vasilica Tastaman, părăsind-o imediat pe Anda Călugăreanu.

Vasilica Tastaman venea și ea după o căsnicie de 10 ani alături de marele antrenor Emeric Jenei. Ea a fost considerată de mulți drept principala vinovată de destrămarea căsniciei Andei Călugăreanu.

Fiica lui, Ioana Tufaru, a vorbit o singură dată despre întâlnirea cu femeia care i-a despărțit părinții.  „Mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o pe Vasilica Tastaman exact cu câteva luni înainte să nu mai fie, şi întâlnirea mea cu ea a fost foarte plăcută, neaşteptat de placută.

A fost întâmplarea fericită să mă duc să-i cer un autograf şi să-i spun atât: eu sunt Ioana, fiica Andei şi a lui Dan Tufaru. Ea mi-a pus mâna pe obraz, a lăcrimat. Mi-a spus: «să nu-mi porţi pică, să nu fii supărată pe mine. Eu nu am nici o vină că s-a întâmplat aşa. Aşa a fost să fie»”, a povestit fiica Andei Călugăreanu.

Dan Tufaru a murit pe 28 noiembrie 2002, la vârsta de 58 de ani, iar Vasilica Tastaman a încetat din viață câteva luni mai târziu, pe 30 martie 2003, la 69 de ani.

Dan Tufaru s-a mai căsătorit o dată, cu tânăra actriță Cristina Dogaru, dar de data acesta viața lui nu a mai fost publică. Românii îl uitaseră deja.

Anda Călugăreanu, răpusă de cancer la plămâni, la 45 de ani

După ce a suferit că a fost părăsită de Dan Tufaru, Anda Călugăreanu s-a recăsătorit în 1986 cu Alexandru Medeleanu, economist la magazinul ”Victoria”. Acesta a povestit din ce motiv s-a prăpădit soția sa, la doar 45 de ani.

El a povestit că Anda Călugăreanu a fost în 1992 într-un turneu în Israel, iar când s-a întors s-a plâns că se simte rău. Inițial, medicii au crezut că este vorba despre o răceală. După investigații mai amănunțite a venit diagnosticul sever: cancer la plămâni. În ciuda tuturor eforturilor medicilor, Anda Călugăreanu a murit în ziua de Sfânta Maria 1992.