***

 15 FAPTE PE CARE NU ȘTIAI DESPRE LEONARDO DA VINCI...

1. Avea darul scrisului în oglindă, un mod de a scrie în care toate literele sunt inversate pentru a „ascunde” mesajul și care poate fi citit doar cu oglindă.

2. Numele său „Da Vinci” se referă la orașul în care s-a născut: Vinci, un oraș italian din provincia Toscana.

3. A învățat să scrie și să citeasca la 5 ani, a fost un copil extrem de inteligent și încăpățânat. 

4. A creat tehnica „Sfumato” care constă în crearea de umbre cu linii foarte atente și mici cu scopul de a da profunzime. Umbrele sale sunt atât de subțiri încât aproape că arată ca fumul. 

5. Majoritatea picturilor sale erau incomplete. Leonardo era un om cu multe proiecte și cu multiple idei de dezvoltat, când s-a plictisit de un tablou l-a lăsat pe jumătate făcut. Multe dintre lucrările sale au rămas ca schițe

6. Când era copil, avea o dispoziție foarte macabră.

7. A studiat corpurile animalelor și, inspirat de acestea, a creat arme de război. De exemplu: el a fost primul care a creat designul unui tanc de război și s-a inspirat din carapacea unei țestoase.

8. Leonardo picta puțin cu modele, dar când a făcut-o a angajat muzicieni să cânte în timp ce picta, astfel încât modelele să se relaxeze.

9. Era un mare iubitor de animale (mai ales de cai, i s-au părut fascinanti). A petrecut ore întregi disecând cadavre pentru a le studia structurile osoase și musculare.

10. A studiat cu o atenție deosebită liliecii și păsările, în special bufnițele. Pe baza lor, a realizat schițe de avioane, elicoptere și planoare.

11. S-a dedicat analizării mișcării apelor râurilor, cu scopul de a crea curenți care să fie distribuiți în toate orașele (conductele).

12. A mers singur prin pădure și munți analizând flori și copaci, Leonardo credea că înainte întreg pământul era acoperit de mare, pentru că în munți a găsit în mod inexplicabil scoici și melci de mare.

13. A lucrat în bucătărie cu prietenul său Sandro Botticelli. Îi plăcea să experimenteze cu diferite rețete, pe lângă gătit a creat și furculița.

14. Leonardo a predat arta, dar ucenicii lui au fost aleși de el. Ei s-au remarcat întotdeauna pentru că au fost bărbați frumoși, ceea ce încurajează bârfele despre posibila lui homosexualitate.

15. El a fost primul care a explicat de ce cerul este albastru. (Din cauza modului în care razele soarelui interacționează cu gazele atmosferice.)...

***

 ODA PROȘTILOR

de ION PRIBEAGU

(pseudonimul literar al lui ISAC LAZAROVICI. n. 27 octombrie 1887 SULIȚA, județul BOTOȘANI – d. 1971, TEL AVIV, poet și umorist român și israelian de limba română, emigrat in Israel in 1962)

Cu prostul care n-are şcoală

Te lupţi puţin şi-ai câştigat.

Dar duci o luptă colosală

Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,

Cei mai deştepţi de pe Pământ

Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare

Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,

Mai bine urlă-n gura mare :

“Iubite Doamne, fă-mă... PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,

Să-nveţi atâtea fără rost,

De vrei să faci o carieră,

Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,

Unde se-nvaţă contra cost,

Păcat că nici o facultate

Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,

Dar înotăm în sărăcie

Si ce buget ar avea statul

Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !

O, Doamne, de ne-ar creşte grâul

Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Si-n lumea asta răsturnată,

Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,

Savanţii noştri mor de foame

Si numai PROŞTII sunt deştepţi.

***

 RELIGIA GETO-DACILOR

ZALMOXIS

Zalmoxis este considerat de unii istorici ca fiind zeul suprem din panteonul geto-dacic, de unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor care ar fi facilitat convertirea acestora la creștinism, idee ce se află în opoziție cu opinia conform căreia religia geților ar fi fost una politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Alți istorici îl consideră doar patronul lumii subpămîntene, al împărăției morților, având, astfel, caracter htonic, dar a fost identificat și cu Gebeleizis, zeu geto-dac al furtunii, trăsnetelor și al fulgerelor.

MITUL LUI ZAMOLXIS

Mitul lui Zamolxis este redat diferit în numeroasele relatări antice, dar posibil ca varianta lui Herodot să fie cea mai apropiată de varianta reală, datorită faptului că este varianta cea mai detaliată și pentru că părintele istoriei s-a inspirat din medii culturale apropiate de societatea getică, și anume a cules date din coloniile grecești pontice pe care le-a vizitat.

Pe scurt, pasajele lui din Cartea IV, 93-96, redau intenția de a explica credința în nemurire a geților, și anume după moarte ei merg la Zalmoxis. Sunt descrise și ritualurile de trimitere a solilor la Zalmoxis (aruncarea în suliți) ca și alte rituri (tragerea de săgeți către cer).

Urmează un pasaj destul de controversat referitor la Zalmoxis: după ce și-a petrecut o parte din viață în Samos, ca sclav, dar și discipol al filozofului Pitagora, Zalmoxis se reîntoarce printre ai săi. Majoritatea cercetătorilor consideră acest pasaj ca pe o intenție de a-l așeza pe Zalmoxis, și prin el întreaga cultură geto-dacă în tradiția spiritualității grecești.

Se descriu în continuare faptele lui Zalmoxis-omul după întoarcere: introducerea dogmei imortalității omului și alte rituri (tot de esență pitagoreică: ospețele comune) și actului retragerii într-o locuință subterană, urmat de apariții periodice ale sale. La încheiera pasajului chiar Herodot își exprimă neîncrederea în unele detalii exprimate de el, mai ales asupra legăturii directe dintre Zalmoxis și Pitagora. Totuși pasajul a fost reluat de numeroși autori, ale căror scrieri despre Zalmoxis pot fi încadrate tradiției lui Homer: Hellanicos (Obiceiuri barbare, 73), Clement din Alexandria (Covoarele, I, IV), Origene (Împotriva lui Celsus, II, 15), Iamblich (Viața lui Pythagoras, XXX, 73), Porphyrius din Tyros (Viața lui Pythagoras, 14), Suidas (Lexicon, 500).

Principalele forme folosite ale numelui în izvoarele străvechi sunt Zalmoxis, Zamolxis sau Salmoxis. Originea numelui este incertă, dar mulți cercetători fac apropierea cu cuvântul zemel (pământ), termen de origine indo-europeană. Pe această bază, Ioan I. Russu consideră că Zalmoxis era o zeitate a pământului.

PANTEONUL GETO-DAC

RITUALURI ȘI CEREMONII

RITUALURI LA NAȘTERE

Herodot (Istorii, V, 4), Valerius Maximus (Facta et dicta memorabila, II, 6, 12) și Pomponius Mela (Descrierea pământului, II, 16) relatează că tracii erau întristați la nașterea unui copil, tristețe manifestată prin plânsul rudelor apropiate, pentru că nu vedeau în viața pământească decât suferințe și greutăți.

RITUALURI FUNERARE

Herodot în Istorii, V. 8, spune despre traci, în general, că expun mortul timp de trei zile după ce mai întâi l-au jelit; apoi jertfesc tot felul de victime și-i celebrează un ospăț. Apoi, după ce l-au ars, îl îngroapă sau îl îngroapă nears. Tot Herodot spune că cea mai iubită dintre neveste era sacrificată pe mormântul soțului său. Această descriere apare și la Pomponius Mela (Descrierea pământului, II, 2, 16), care în plus arată că celelalte femei jelesc cu glas tare și își arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice. Hellanicos scrie în Obiceiuri barbare, 73, că geții aduc jertfe și benchetuiesc ca și cum mortul se va întoarce. Mai târziu, Eustathius afirmă că este în obiceiul geților ca femeia să fie ucisă pentru bărbatul ei, atunci când acesta decedează.

RITUALURI DE SACRIFICIU

Riturile de sacrificiu aveau ca scop atragerea binefacerilor unei divinități pentru comunitate prin jertfirea unor animale, oameni sau chiar ofrande vegetale.

SACERDOȚII

Sacerdoții erau marii preoți dar și oamenii politici. Iordanes, în Getica, 71, scrie, despre că în vremea lui Burebista sacerdoții erau recrutați dintre bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți, pe care (Deceneu) i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare, făcându-i preoți și le-a dat numele de pileați.

***

 Flacăra din lampa vieții -

,,A fost odată un medic foarte priceput și dedicat. Datorită lui, mii de oameni care erau la un pas de moarte au fost vindecați.

Iată că într-o zi Moartea a apărut în fața lui și i-a spus:

– Uite ce se întâmplă, ești într-adevăr un doctor foarte bun, dar salvând atât de mulți oameni de la moarte, deranjezi echilibrul din lume. Îți propun ceva.

De astăzi, când te duci la un bolnav să îl tratezi, vei vedea o lampă lângă capul lui.

Prin flacăra din lampă vei ști dacă persoana respectivă trebuie să moară sau dacă mai are zile pe acest pământ.

Dacă focul este slab și pare că se stinge, acesta va fi un semn că trebuie să-l lași pe om în seama mea.

Dacă focul arde puternic, înseamnă îl poți vindeca.

Drept garanție a acordului nostru, îți voi lăsa propria lampă. Ține-o lângă tine ca să vezi cât va dura propria ta viață.

Acestea fiind spuse, Moartea a dispărut.

Într-o zi, la scurt timp după acea întâmplare, l-au chemat pe medic pentru a salva un nou-născut grav bolnav.

Când a intrat, a văzut o lampă lângă capul copilului, în care pâlpâia un foc slab, abia vizibil.

Doctorul s-a gândit la acord, dar i-a părut atât de rău pentru mamă și pentru viața copilului încât a luat niște ulei din propria lampă și l-a turnat în lampa copilului, astfel mărind flacăra.

A salvat copilul, l-a îngrijit și a plecat.

A doua zi a mers la o colibă unde locuia o familie săracă, dar numeroasă. Mama era pe patul de moarte iar cei șapte copii ai ei stăteau triști în jurul ei. Flacăra din lampa femeii era atât de slabă încât s-ar fi putut stinge în orice moment.

De asemenea, ca în cazul copilului, a turnat ulei din lampa lui în lampa ei.

Zi de zi, doctorul făcea la fel, nici măcar o dată nu a respectat acordul și de fiecare dată și-a mai luat puțin ulei din lampă pentru a-i salva pe alții. A trecut un an și medicul s-a îmbolnăvit grav, iar când s-a uitat la flacăra vieții sale, a văzut că abia clipea.

Deodată, Moartea a apărut lângă el și i-a spus:

- M-ai înșelat, ai încălcat acordul nostru de fiecare dată, dar a venit și rândul tău. Astăzi am venit după tine.

.......

Doctorul s-a trezit în lumea de dincolo, într-o sală imensă, unde erau așezate multe lămpi, aproape stinse ca a lui.

– Mai ai o singură șansă, spuse Moartea.

Pentru că tu ți-ai cruțat viața de dragul altora, se consideră că ai dreptul să torni la tine ulei din fiecare lampă pe care o vezi aici și să-ți continui viața încă mulți ani.

– Nu, nu vreau să profit de alții, scutură medicul din cap.

-În acest caz, nu mai am putere asupra ta, ai dovedit că ești special. Ești liber să trăiești, pentru că atunci când o persoană își dedică viața altora, este nemuritoare."Vătășelu

***

 „Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: “...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? 

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra “românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…“

***

 REPOSTARE ........TRISTUL ADEVĂR !!! 

,,Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect : -  "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".

Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...

Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. 

Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate e bolnav, săracu om, şi merge la doctor...

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept.

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că " este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta'cs'o că a chiulit... !

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: " ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept" ...

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci...

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie : -  "Uite mamă, trece armata".

Însă astăzi ......

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. 

Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă...

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară" de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. 

Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap...

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că  : 

"Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine?  Cum va mai fi ţara asta? Cum Va Fi Mâine?”

Sursa : Neagu Djuvar a, fragment, "Era o vreme..."

***

 Steinhardt - "Acum ştiu, am aflat şi eu..."

“Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.

Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori...

Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne emişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.

Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie scunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment eînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.."

"Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.

Acum știu, am aflat și eu... "

Nicolae Steinhardt