£££

 Drumul Sinaia-Brașov

Puțini știu că DN1 prin Valea Prahovei - "Șoseaua Regilor" - a fost construită în doar 18 luni (1892-1893) de 12.000 de muncitori care lucrau manual cu picareta și roaba, săpând prin stâncă și pădure, și că fiecare kilometru a costat viața a 3-4 oameni - în total peste 200 de morți pentru cei 73 de kilometri de la Sinaia la Brașov.

Povestea începe în 1889, când regele Carol I vizitează reședința sa de vară de la Sinaia și constată că drumul către Transilvania (și restul Europei) este practic impracticabil: potecă îngustă prin pădure și defileu, căruțele se răstoarnă constant în prăpăstii, iarna complet închis - zăpadă de 2 metri, transport mărfuri: 3 zile pentru 70 km.

Carol I decide: "Trebuie un drum european, nu o potecă de țară săracă." Comandă ministrului lucrărilor publice: "Vreau șosea modernă, lată de 8 metri, pavată cu piatră, terminată în maximum 2 ani." Nimeni nu credea posibil.

Proiectul pornește în martie 1892: inginer șef: Alexandru Buhăescu, format la École des Ponts et Chaussées Paris, traseu: 73 kilometri de la Sinaia la Predeal, apoi coborâre spre Brașov, provocări: defileul Prahovei - stânci verticale, păduri virgine, pante de 8-12%, 27 de viaducte necesare peste pâraie și râpe.

"Străbunicul meu a lucrat ca dinamitor la construcția șoselei între 1892-1893," povestește Ion Popescu, 80 de ani. "Zicea că lucrau 12-14 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Sâmbăta primeau plata - 1 leu pe zi, duminica se rugau și îngropau morții săptămânii. A văzut 7 colegi murind în 18 luni."

Cifre impresionante: 12.000 de muncitori angajați simultan, lucrau în 3 schimburi de câte 4.000, sectoare de lucru: șoseaua împărțită în 73 de sectoare de 1 km fiecare, fiecare sector: 150-200 de muncitori, supravegheați de 1 inginer și 5 maiștri, tehnologie: 100% manual - picaretă, lopată, roabă, căruță cu boi.

Procesul de construcție era brutal: tăierea pădurii - copaci seculari doborâți cu topoare și ferăstraie, spargerea stâncii - găuri săpate manual cu daltă și ciocan, apoi dinamită, mutarea pământului - 2 milioane metri cubi de pământ și piatră mutați cu roaba, pavajul - piatră spartă și așezată manual, fiecare metru pătrat verificat cu nivela.

Explozia dinamitei era cea mai periculoasă muncă: "dinamitarii" - meșteri specializați, plătiți dublu (2 lei/zi), săpau găuri de 1 metru în stâncă - o zi întreagă pentru o gaură, încărcau 500g de dinamită per gaură, 20-30 de găuri per explozie, aprindeau fitilul și fugeau - 30 de secunde până la explozie, adesea fitile defecte - explozii premature, sau întârziate - muncitori întorși prea devreme.

Accidentele erau frecvente și brutale: explozii premature - dinamitarii rupți în bucăți, stânci căzând pe muncitori - zdrobiți sub tone de piatră, căruțe răsturnate în prăpăstii - cai și oameni căzuți 50-100 metri, boli - dizenterie, tifos în taberele de muncitori aglomerate, statistică oficială: 3-4 morți pe kilometru, 220-290 morți în total pe 73 km.

Tabăra de muncitori la Predeal (cel mai mare șantier): 2.000 de muncitori, 500 de corturi de pânză - 10 oameni per cort, bucătărie comună - ceaune uriașe cu fasole și mămăligă, latrine publice - condiții sanitare dezastruoase, spital de campanie - 20 de paturi, 2 doctori, depășit constant.

Mâncarea era minimală: 800 grame mămăligă pe zi, 200 grame fasole, ceapă, o dată pe săptămână - carne (100g), vin sau țuică - 100ml pentru "putere", caloric insuficient pentru 12 ore de muncă fizică grea - muncitorii slăbeau 10-15 kg în 3 luni.

Iarna 1892-1893, cea mai grea: lucrările continuă chiar și la -20°C - ordinul regelui era clar, muncitorii îngheață - degetele, urechile, mâinile cu pickărete îngheață pe mânere, 40 de morți de hipotermie doar în ianuarie 1893, dar lucrările continuă - "nu ne oprim pentru zăpadă".

Secțiunea Predeal-Azuga, cea mai dificilă: pantă de 10-12% - cea mai abruptă din România, 8 viaducte în 15 kilometri, stânci verticale pe ambele părți - trebuiau săpate tuneluri scurte sau explodată întreaga coastă, aici au murit cei mai mulți - aproximativ 80 de muncitori.

Evenimentul tragic din august 1893: explozie masivă neintenționată la km 47 (lângă Bușteni), 300 kg de dinamită detoneză accidental - probabil fulger lovește depozitul, explozia auzită la 20 km departe - ferestre sparte în Sinaia, 15 muncitori morți instant - corpuri neidentificabile, 30 răniți grav - arsuri, membre amputate, șantierul oprit 3 zile pentru înmormântări.

Dar construcția continuă: september 1893 - ultimele sectoare se îmbină, octombrie 1893 - pavaj final, testare - căruțe încărcate cu pietre trec toată șoseaua, noiembrie 1893 - finalizare, 18 luni exacte de la început.

Inaugurarea - 20 noiembrie 1893: regele Carol I călătorește de la București la Sinaia, apoi pe șoseaua nouă până la Brașov, 12.000 de muncitori aliniați pe margine - săraci, obosiți, mulți mutilați, Carol coboară din trăsură, vorbește scurt: "Ați construit cel mai frumos drum din România. Mulțumesc.", apoi pleacă în galop - ceremonie de 10 minute, muncitorii primesc bonusul promis: încă o lună de salariu.

Costul total: 8 milioane lei-aur (echivalent 80 de milioane euro azi), din care: 70% salarii muncitori, 20% materiale (dinamită, unelte, lemn pentru viaducte), 10% supervizare și inginerie, cost per kilometru: 110.000 lei-aur - de 5 ori mai scump decât șoselele de câmpie.

După 1893, șoseaua schimbă Valea Prahovei: turismul explodează - trenuri aduc turiști până la Sinaia, apoi căruțe pe șosea la hoteluri, comerțul prosperă - mărfuri din Transilvania ajung la București în 8 ore (vs 3 zile), timpul de călătorie: București-Brașov scade de la 3 zile la 10 ore, Valea Prahovei devine "Riviera României" - hoteluri de lux, castele, stațiuni.

Întreținerea era esențială: echipe permanente de cantonieri - 5 oameni la fiecare 10 km, reparau groapa, curățau șanțurile, iarna deszăpezeau - manual, cu lopata, pavajul rezista 40-50 de ani înainte de necesita înlocuire.

În 1938, șoseaua e asfaltată pentru prima dată: vechiul pavaj de piatră acoperit cu asfalt primitiv (bitum și pietriș), DN1 devine "șoseaua modernă" - mașinile pot merge cu 60 km/h, numele "Șoseaua Regilor" apare acum - Carol I construit-o, Carol II a asfaltat-o.

Astăzi, DN1 e autostradă parțială: sectoare modernizate - benzi late, parapeți, iluminat, dar structura de bază - traseu, viaducte, înclinație - identică cu 1893, peste 130 de ani, încă funcționează pe fundația săpată de 12.000 de muncitori cu pickăreta.

Te-ai întrebat vreodată cât costă un drum? 73 de kilometri prin munte: 18 luni de muncă, 12.000 de oameni lucrând simultan, 220-290 de vieți omenești. Fiecare kilometru - plătit cu 3-4 morți.

Un inginer francez vizitator nota în 1894: "Am văzut Șoseaua Regilor. Românii au construit în 18 luni ce francezilor le-ar fi luat 5 ani. Costul: inuman. Metodele: brutale. Dar rezultatul: impresionant. Au mutat munții cu pickăreta și voința. Numai o țară disperată să se modernizeze poate cere asemenea sacrificiu."

Peste 131 de ani de la inaugurare, conducând pe DN1 prin Valea Prahovei - serpentine prin defileul Prahovei, viaducte peste pâraie, tuneluri scurte prin stâncă, privelișți spectaculoase - puțini se gândesc. Sub asfaltul modern zace șoseaua din 1893. Și sub piatră, în versanții muntelui, zac oasele celor 290 care au murit construind-o. Șoseaua Regilor nu e doar drum. E monument - costul brutal al modernizării. Carol I voia Europa în România. Muncitorii au plătit cu viețile lor. Drumul rămâne. Numele lor - aproape uitată. Dar fără ei, Valea Prahovei ar fi rămas potecă sălbatică. Au deschis drumul cu pickăreta și dinamita. România modernă a trecut pe urmele lor.

Sursa: Internet