_$$

 MEMORIE CULTURALĂ - ECATERINA OPROIU

Ecaterina Oproiu s-a nascut in data de 13 septembrie 1929, București, – d. 22 aprilie 2024, București, a fost o publicistă, biograf, critic de film, dramaturg, magistrată, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare română. 

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1952. 

La data absolvirii facultății, Ecaterina era deja cunoscută drept fiind publicistă cu articole semnate în “România Liberă” și alte publicații periodice ale timpului. 

A început să publice având sprijinul profesional al familiei Bellu. Niculae Bellu era redactorul șef responsabil al “României Libere”, devenind ulterior Profesorul de Etică al Universității, iar soția sa, Elena Bellu, i-a devenit Ecaterinei Oprea o prietenă apropiată.

Conform unor surse și a unor afirmații făcute chiar de către ea în jurnalele sale, Ecaterina Oproiu a studiat și arhitectură. 

Între anii 1965-1989 a fost redactor-șef al revistei “Cinema”. A făcut parte din jurii internaționale, delegații, comisii de achiziție a filmelor străine, comitete de vizionare. 

A scris cronici de la aproximativ 30 de ediții Cannes , publicate în România literară și în Cinema. 

Cunoscută pentru piesele ei de teatru, Ecaterina Oproiu a transpus în acestea teme precum complexitatea cuplului și condiția feminismului: “Nu sunt turnul Eiffel”, “Cerul înstelat deasupra noastră”, “Interviu”, “3x8 plus infinitul”. 

A colaborat cu televiziunea națională a României, prezentând filmele ce rulau în cadrul emisiunii “Telecinemateca”.

Avea un limbaj nesablonard, o intonatie usor recognoscibila.

După 1989, Ecaterina Oproiu a continuat să publice în săptămânalul “Adevărul literar și artistic“.

Între anii 1992-2002 a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului.

A mai publicat trei antologii de articole: una de teatru, intitulată “Comedii cu nisip în dinți”, și două romane: “O garsonieră în iad”

(2017) și “Miss România” (2016).

A fost căsătorită cu economistul român Costin Murgescu.

DESPRE EMANCIPAREA CONDIȚIEI FEMININE

Ecaterina Oproiu a decis să-și publice trei dintre jurnalele pe care le-a scris de-a lungul vieții („am aproape o sută de «jurnale» scrise de pe la paisprezece ani. Decenii am purtat în ghiozdan, în servietă, în poșetă un astfel de caiet…jurnalul ținea loc de privit pe geam sau de suit pe pereți…jurnalul n-a fost pentru mine doar un «tovarăș de drum», ci și urechea care asculta când pereții aveau urechi”), descriind întâlniri cu diferite personalități din lumea teatrului și filmului autohton sau internațional, cu prieteni, cunoscuți sau cu membrii ai familiei, totul sub forma unui jurnal care se întinde pe câteva volume (dintre cele publicate): Jurnal I; Jurnal II; Jurnal III, toate publicate la Editura SemnE. Ecaterina Oproiu considera că e necesară nu doar emanciparea femeii ci și emanciparea bărbatului. Într-o perioadă în care lucrări feministe occidentale fundamentale sau informații primare despre mișcarea de femei din lume erau inaccesibile chiar și specialiștilor în științe sociale, Ecaterina Oproiu ,,reușea să-și mențină libertatea în gândire și liberă exprimare despre problema emancipării femeii în societate”. Fiind și traducătoare, la începutul anilor ‘70, Ecaterina Oproiu a tradus în limba română Drama eliberării femeii, scrisă de Mathilde Niel, despre care Ecaterina mărturisește că ,,nu este ceea ce se cheamă o carte feministă. Ea propune nu numai extinderea rolului femeii ci și regândirea raporturilor milenare dintre cele două jumătăți ale lumii. Ea propune o altă calitate a condiției umane. Pentru atingerea unui asemenea salt e nevoie și de emanciparea femeii, și de emanciparea bărbatului. Pentru atingerea unui asemenea salt feminismul e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Cartea nu este numai utilă. Este acut necesară”. 

PREMII ȘI DISTINCȚII

A obținut două premii pentru critică cinematografică ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1977 (“pentru cronicile filmelor românești din ziarul România Liberă”) și în 1982 (“pentru contribuția sa la afirmarea cinematografiei românești”).

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) “pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

PIESE DE TEATRU

- “Nu sunt Turnul Eiffel”, premiera în 1964, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

- “Cerul înstelat deasupra noastră”, data premierei: joi, 10 ianuarie 1985

- “Interviu” (piesă de teatru de Ecaterina Oproiu)|Interviu]], (titlul inițial, Handicap), Teatrul “L.S. Bulandra”, data premierei: 18 decembrie 1976

TRADUCERI:

- Mathilde Niel, “Drama eliberării femeii”București, 1974

PREMII:

- Premiul Academiei Române pentru dramaturgie (1978)

- Premiul ACIN pentru critică de film (1977, 1982).

Citate Ecaterina Oproiu:

“Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viața de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viața de sus, au început să creadă în viața ca-n filme.

Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poartă bikini, merii cresc în piscine, iar șarpele își petrece vacanța pe un iaht personal. Bine sau rău - așa a fost. Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost întradevăr o uzină care produce vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă technicolore, iar spre dimineață, înainte de ora trezirii - coșmaruri...”

“Cu Octavian Paler ne-am făcut un obicei. Prost obicei? Aș fi preferat să ne strecurăm prin labirintul edificiului, adică să drumețim pe culoare, dar nu mai aveam încredere nici în culoare. Culoarele, e drept, n-au urechi dar, în ultimul timp, au prea mulți ochi. Cum treci prin fața unei uși (și ce sunt coridoarele astea dacă nu o ușă număr la număr cu altă ușă?) deci, cum faci un pas, se crapă ușa și, după ușă, pleoapă peste pleoapă, ochi peste ochi. Te fotografiază și trimit clișeul la laborator.”

“Există un feminism al antichității. El nu s-a exercitat la nivelul unei clase ci la nivelul unor personalități artistice de tip Sappho sau al unei categorii feminine de tip hetaire. Există feminismul aristocrat al evului mediu. El a ridicat castelana din punct de vedere spiritual și cultural deasupra soțului și a fratelui ei. Există feminismul Renașterii. El a marcat un moment de scurtă, dar spectaculoasă emancipare intelectuală a femeilor din straturile privilegiate. Există feminismul de tip SF al utopiștilor și feminismul moral și utilitarist al lui John Stuart Mill; există feminismul viitorologic al lui August Bebel și feminismul pragmatic al sufragetelor; există feminismul șovin al M.l.f.-ului și feminismul existențialist al Simonei de Beauvoir.”