$$$

 Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi ajunge la pragul de saturație al tuturor formelor de relații omenești. Se poate întâmpla mâine ori poimâine, peste un an sau peste câțiva ani. O astfel de stare poartă numele de maturitate. Pentru mine – sună prea emfatic. Totul e mai simplu: înțelegi că ceea ce s-a petrecut și tot ceea ce ar putea să se petreacă nu mai poate pătrunde atât de adânc în tine. Nu din pricina unei armuri întărite, ci pentru că în tine s-au adunat atâtea chipuri ale relațiilor, încât celor noi nu li se mai găsește loc. Și atunci treci pe lângă ele, da, plin până la refuz și rănit până în adâncul ființei, dar puternic prin propria bogăție lăuntrică.

Nimic nu te mai poate surprinde, nu ai nevoie de nimic deosebit, ci doar de puținul autentic. Sătul de tot, cauți un singur lucru – liniștea. Ești pregătit să dăruiești iubire, dar în tăcerea atingerilor, acolo unde cuvintele devin prisositoare, iar vocile risipesc voința. Îți dorești prietenie, dar una în care tăcerea este mai grăitoare decât orice cuvânt, iar faptele dovedesc ceea ce cuvintele nu vor putea vreodată să dovedească.

Elçin Safarli, Mi te-au promis