$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - PAUL CLAUDEL

Scriitorul, dramaturgul, poetul, opera căruia a fost tradusă în peste 44 de limbi ale lumii, Paul Claudel, a fost și diplomat, și academician. Avea abilitatea de a-și scrie opera în țara unde era în misiune diplomatică.

S-a născut Paul Louis Charles Claudel (n. 6 august 1868, Villeneuve-sur-Fère-en-Tardenois, Aisne — d. 23 februarie 1955, Paris), în familia lui Louis Prosper și a Nathaliei Chicaiza Figueroa. 

A mai avut o soră, Camille Claudel, în 1906 s-a căsătorit cu Reine Claudel, în familie au crescut șase copii, iar mariajul soților a durat o jumătate de secol, până la moartea scriitorului.

În 1870 viitorul poet, dramaturg și diplomat se mută împreună cu familia la “Bar-le-Duc, apoi la Rambouillet și la Compiègne”, din 1882 se stabilesc la Paris și Paul este licean la “celebrul liceu Louis-le-Grand”. 

După o ușoară peripeție școlară la absolvirea liceului din 1883, în 1884 era admis student la filosofie, în 1886, la Facultatea de Drept și în 1887, la Școala de științe politice. Concomitent “urmează și cursurile Școlii de Limbi Orientale.

În 1886 studentul Paul Claudet citește câteva cărți de Arthur Rimbaud și acele poeme „”îi vor marca întreaga viață”, dar “poezia și libertatea limbajului nu erau suficiente pentru tratarea disperării în care căzuse”. A fost salvat de religia catolică: la o slujbă de Crăciun, stând în picioare aproape de cor și fiind foarte emoționat “s-a produs evenimentul care domină toată viața mea”, mărturisi Claudel, “Într-o clipă, inima mea fu atinsă și crezui … de atunci, toate cărțile, toate raționamentele, toate întâmplările, dintr-o viață agitată n-au putut să-mi zdruncine credința și nici, la drept vorbind, să mi-o atingă”. Și concluzia biografilor lui Claudel: “De atunci s-a considerat soldat al lui Cristos”.

În anul 1889 debutează cu Cap-de-Aur (Tête d’Or), urmat de Orașul (La Ville), 1890, leagă prietenii literare de preț, cu Marcel Schwob, Jules Renard, Leon Daudet, dar mai ales aparține cercului tinerilor scriitori care gravitează în jurul lui Stéphane Mallarmé.

Anul 1890 este unul de cotitură în destinul său – “e anul în care se hotărăște, în mod simultan, dubla sa carieră: de scriitor și de diplomat”. 

La început activează la Ministerul respectiv, apoi din 1893 “tânărul diplomat pleacă la New York, având funcția de consul supleant”, după care e “gerant al consulatului din Boston”. Tot în această perioadă Paul Claudel are și primele încercări în domeniul dramaturgiei. 

În perioada anilor 1895 – 1909 scriitorul-diplomat se află timp de 14 ani în Extremul Orient – activează în Japonia și China: la Shanghai, Beijing, Tien-Tsin… în acești ani are răgazul să scrie și să scoată cărți, piese de teatru, traduce din Eshil, cunoaște literatura engleză… 

După perioada orientală este la Praga, după care e consul general la Frankfurt pe Main. Războiul I Mondial îl găsește la Hamburg, este expulzat și ajunge în Franța prin Suedia, Norvegia, Anglia…

În 1916 e în Italia, la Roma, la premiera piesei sale “Tatăl umilit” (Le Père humilié). 

Cariera sa diplomatică continuă la Rio de Janeiro, Copenhaga, Tokio, unde s-a interesat intens de arta și de literatura japoneză. 

Între anii 1927 – 1930 Claudel era la Washington unde citea cu mare atenție Biblia. 

Tot în acei ani va lucra la prima interpretare a Apocalipsei. Anul 1930 vine și cu reprezentarea la Berlin a piesei “Cartea lui Cristofor Columb” (Le Livre de Christophe Columb), muzica fiind scrisa de Darius Milhaud, dar și cu refuzul Academiei Franceze de a-l avea ca membru-corespondent. Tot în acea perioadă își părăsea ultima reședință diplomatică, cea de la Bruxelles și se pensiona, stabilindu-și viața la castelul de la Bragues. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al ocupației germane Claudel stă închis în proprietatea sa de la Bragues și primește în vizită doar câțiva prieteni, între care Romain Rolland, laureat al Premiului Nobel, ne amintim, pentru anul 1915. “Epoca de glorie” pentru Paul Claudel începe imediat după terminarea războiului: Academia Franceză într-un mod foarte elegant a procedat la o restitutio în integrum, iar poetul a fost ales, fără să-și fi depus candidatura, în 1946, triumfal, cu 24 de voturi pentru, din 25, la vârsta de 78 de ani.

Opera scriitorului conține circa 30 de titluri de volume de poezie, piese de teatru, eseuri, traduceri, iar sursele electronice evidențiază ca semnificative “Cumpăna amiezii” (Partage de midi), “Pantoful de satin” (Le soulier de satin) și “Istoria lui Tobie și Sara” (L’Histoire de Tobie et de Sara). Franța i-a recunoscut contribuția spirituală, meritele în activitatea diplomatică și literară: printre distincții statale se regăsesc: Legiunea de Onoare în grad de Mare Cruce, titluri de Doctor Honoris Causa a diferitor universități, premiul Narcisse-Michaut, Marea Cruce a Legiunii de Onoare…

Plecarea i-a fost triumfală și ea: “Tocmai avuse loc, la Comédie-Française, consacrarea oficială a poetului-dramaturg, cu gala piesei “Îngerul i-a vestit Mariei” (L’Annonce faite a Marie), în prezența președintelui Republicii Franceze”, iar protagonistul nostru avea o stare precară a sănătății “după o gripă recentă”, când “se mai încăpățâna să stea la masa de lucru din apartamentul său din Paris”. Tabloul clinic mai coincidea și cu o criză cardiacă nocturnă… Funeraliile oficiale au avut loc la Catedrala Notre-Dame, iar înmormântarea – la Bragues.

A trăit 86 de ani activi ca scriitor și dramaturg, a cutreierat lumea în lung și în lat, a lăsat cititorilor și admiratorilor săi o veritabilă lecție de viață și de dragoste de muncă și de Franța iubită a unui om foarte moral, a unui adevărat “soldat al lui Cristos”.

Citate Paul Claudel:

“Doar trandafirul este îndeajuns de fragil pentru a exprima eternitatea!"

“Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată oferi ceva bun aproapelui său.”

“Ce minunat e să fii în viaţă: să trăieşti, să respiri şi să păşeşti cu picioarele pe pământ. Din ce motive i-am invidia pe zei?”

“Nu trebuie să existe resemnare în faţa răului şi nici în faţa minciunii; un singur lucru rămâne de făcut faţă de ceea ce este rău: să-l distrugem.”

“Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui.”