$$$

 I-am rugat pe soacră-mea să aibă grijă de nepot cât timp eu și soția mea vom fi plecați în concediu. Răspunsul ei îl voi purta cu mine toată viața.

De obicei, soacrele sunt fie privite cu neîncredere, fie întâmpinate cu o ușoară reținere.

Însă colegul meu a vorbit mereu cu profund respect despre mama soției sale.

L-am întrebat, într-o zi, care este secretul relației armonioase dintre el și soacră, iar el mi-a spus:

„Când m-am căsătorit, recunosc, o priveam cu suspiciune pe viitoarea mea soacră.

Ascultasem prea multe povești și plângeri de la prieteni despre soacre dificile, așa că eram convins că așa stau lucrurile peste tot.

Cu atât mai mult cu cât mama soției mele era, la vremea aceea, singură, și mă așteptam ca, din plictiseală, să se amestece neîncetat în viața noastră de familie.

Dar timpul a trecut, iar ea nu prea își făcea simțită prezența.

Îi dădea, ce-i drept, zilnic telefon fiicei ei – o auzeam deseori cum ciripea la telefon – dar acolo se oprea totul.

Apoi s-a născut copilul și am crezut că, inevitabil, va deveni o prezență constantă în casa noastră, venind cu sfaturi și observații.

Dar și de data asta m-a surprins – ne-a adus un cărucior, un geamantan întreg cu scutece și hăinuțe, și s-a retras, discret.

Ne-a fost de ajutor doar atunci când soția trebuia să meargă la medic sau avea treburi urgente. Nimic mai mult.

Apoi mi-a venit o idee grozavă.

Se apropia vara și i-am propus soției o escapadă la mare.

Copilul să rămână cu mama ei – oricum locuiește singură, ar fi o bucurie pentru ea să petreacă timp cu nepotul. Soția a zâmbit și mi-a zis: ‘Vorbește-i tu.’

M-am dus la soacră-mea, cu o cutie de bomboane în mână.

M-a primit cu un zâmbet cald, a pus ceaiul la fiert și m-a ascultat.

I-am spus că ar fi minunat ca nepotul să petreacă vara cu bunica, iar noi, părinții, să ne încărcăm bateriile la mare.

A ascultat în tăcere, apoi mi-a răspuns:

– Aș putea, desigur, să-l iau la mine pentru vară, nu mi-ar fi greu.

Dar spune-mi, dragul meu ginere, când vei mai avea ocazia să mergi la mare cu fiul tău de trei ani?

Doar anul acesta. Pentru că, la anul, va fi un băiețel de patru ani – puțin diferit.

Și dacă îl lași acum la bunica, pierzi pentru totdeauna o vară prețioasă alături de fiul tău. Chiar vrei să renunți atât de ușor la o asemenea comoară?

Și peste cincisprezece ani, copilul tău, devenit adolescent, poate nici nu va mai vrea să meargă cu tine la mare – va avea prieteni, planuri, alte priorități.

Va crește repede, iar tu nici măcar nu vei avea amintiri – cum l-ai condus, ținându-l de mână, înspre valurile mării, cum i-ai pus pentru prima dată o scoică în palmă sau cum ați construit împreună un castel de nisip.

Aceasta este, mai presus de toate, o oportunitate de neratat.

Iar fiul tău va ști că tu ai fost cel care i-a arătat pentru prima dată marea – nu altcineva.

Nu-l lipsi de acest privilegiu!

– Crede-mă, – a continuat ea, – copiii noștri ne sunt dăruiți pentru o perioadă atât de scurtă. Fiecare clipă petrecută împreună este unică și neprețuită.

Și știi ceva? Atunci am înțeles.

Mi-am amintit cum, în copilărie, eram trimis toată vara la bunici, la țară. Cum tata era mereu prea ocupat, copleșit de muncă. Apoi l-a răpus un infarct, și am realizat că nu am nici măcar o amintire cu el.

Așa că, în vara aceea, am plecat cu toții la mare.

Și în următoarea, la fel.

Iar pe soacră-mea o iubesc și o respect, fiindcă este cu adevărat o femeie înțeleaptă.

Autor necunoscut.