$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️😢

     ULTIMELE ORE DIN VIAȚA ANNEI PAVLOVA....

      E noapte, străzile sunt pustii şi la HAGA sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început şi oamenii îşi fac planuri. În hotelul Des Indes din oraşul olandez însă, o fiinţă extraordinară îşi face ieşirea din scenă....

    Pe 23 ianuarie 1931, înconjurată de soțul ei, VICTOR DANDRÉ, de camerista personală, MARGUERITE LÉTIENNE, și de doctorul ZALEVSKY, venit de la PARIS special pentru ea, balerina ANNA PAVLOVA agonizează.... Are o pneumonie severă, despre care a aflat cu puțin timp în urmă, dar nu a fost de acord cu operația, în ciuda insistențelor celor apropiați, printre care medicul curant amintit, venit urgent din FRANȚA. Acesta i-a spus că intervenția o va salva, dar că nu va mai putea dansa. „Dacă nu mai pot să dansez, mai bine mor”, ar fi răspuns ea simplu.

     -Ultimele zile și le petrece în patul din camera de hotel, evoluția bolii fiind de neoprit. Pe 23 ianuarie 1931, pleacă spre lumea cealaltă, la o jumătate de oră după miezul nopții....😢 Ultimele cuvinte pe care le rostește sunt: „Să-mi pregătiți costumul de lebădă. Și să cântați ușor ultima măsură”.

      -Artista pornește în „marea trecere” înainte să împlinească cincizeci de ani, pe care i-ar fi sărbătorit pe 12 februarie. Pleacă înveșmântată în ținuta preferată, o rochie bej, din dantelă, așa cum hotărăsc cei care au fost cu ea până în ultima clipă. Și are la căpătâi un buchet de liliac, lângă care vor ajunge flori cu nemiluita de la admiratori. La șapte dimineața, un preot ortodox îi citește rugăciuni în camera de hotel, înainte ca sicriul să ajungă la capela spitalului catolic din HAGA.

     -Balerina ANNA PAVLOVA își încheie abrupt cariera. Odată cu moartea, cum rar se întâmplă în balet. Spectacolul în care trebuia să danseze are loc fără ea, la HAGA, cum era programat: acolo unde ar fi trebuit să fie ea, doar un loc gol pe scenă, luminat de un reflector. Biserica Ortodoxă Rusă din LONDRA, unde artista își avea reședința, ține mai multe slujbe în amintirea ei. După incinerare, urna cu cenușa ei ajunge într-un columbar de la Crematoriul Golden Green din LONDRA, alături de care se așază o pereche de poante care i-au aparținut balerinei.

      -Implacabilă, viața merge mai departe și legenda la fel. Cu fiecare an ce trece, numele ei se înalță din ce în ce mai sus, în zona intangibilă a unicatelor. Nu doar un capitol esențial din istoria dansului, nu doar o figură de prim-plan pentru arta secolului XX, creatoarea rusă își consolidează, în posteritate, statutul de superlativ absolut. În liniștea eternității, anii trec imperturbabil, întrerupți de câte o întâmplare, un moment, un eveniment. Peste treisprezece ani, în 1944, urnei cu cenușa ei i se alătură o urnă pe care scrie, la fel de simplu: „VICTOR DANDRÉ ”. Nu înainte ca acesta să fi scris și publicat o carte despre mult iubita ANNA, pe care și-o dorise și ea însăși. În afară de înregistrearea video de două minute, de câteva fotografii, rămân amintirile celorlați, volumele despre ea și poveștile, mai ales ele. Despre ANNA PAVLOVA povestesc clipe de viață, în jurnalele și memoriile lor, spirite importante ale vremii, printre care SARAH BERNHARDT, CHARLIE CHAPLIN sau VASLAV NIJINSKI. Iar legenda merge mai departe și, ca orice legendă, încurajează și frivolități, în cazul ei, celebra prăjitură PAVLOVA.

      -Călătorii și bucurii nesfârșit îi aduseseră artistei ultimii ani. Datorită ei, baletul ajunsese și în locuri neverosimile pentru această artă, în sălițe obscure, precum și în palate regale, în fața unui număr copleșitor de spectatori. „Să-ți urmezi, fără oprire, țelul: acesta este secretul succesului”, spunea artista. Asemenea actriței SARAH BERNHARDT, stinsă din viață în 1923, după ce făcuse turnee internaționale de răsunet, rusoaica ANNA PAVLOVA, stabilită în capitala MARII BRITANII, fermecase lumea în „GISELLE ”, „FRUMOASA DIN PĂDURE ADORMITĂ ”, „DON QUIJOTE ” și, în primul rând, „MOARTEA LEBEDEI ”, inovând pe baza unei tehnici desăvârșite. Istoria consemnează că ANNA PAVLOVA a fost prima balerină din lume care, împreună cu trupa ei, a cucerit lumea, susținând spectacole până și AMERICA de SUD și în INDIA.

       -Cu ani în urmă, în plină Belle Epoque, coregraful MIHAIL FOKIN concepuse pentru balerina din SANKT PETERSBUG pe nume ANNA PAVLOVA o coregrafie specială, pornind de la fragmentul „LEBĂDA ” din „CARNAVELUL ANIMALELOR ” de CAMILLE SAINT-SAËNS. Iar ea, care dansase prima oară pe scenă la nici zece ani, fără ca profesorii să-i poată anticipa destinul, făcuse celebru acel moment și momentul o făcuse celebră pe ea. „MOARTEA LEBEDEI ” nu doar a emoționat, ci în primul rând a uimit, a lăsat fără glas spectatorii de pe toate continentele, datorită balerinei care a dansat-o de mii de ori. S-a situat, prin stranietatea ei, prin subtilitatea cu care a dominat tehnica, prin grația cu care a exprimat sfârșitul, dar mai ales a desenat din mișcări frumusețea vieții, dincolo de ce pot cuvintele pentru a explica o astfel de creație.

„Dumnezeu dă talent. Munca transformă talentul în geniu”

     -Dincolo de cuvinte, arta dansului i-a arătat căi de expresie nebănuite. Dincolo de forme fixe, de care ANNA PAVLOVA nu se temea, baletul i-a deschis porți nebănuite. Iar formele fixele, pentru ea, nu au fost precum un corset prea strâns. La un moment dat, balerina plecată din RUSIA cu câțiva ani înainte de Revoluția din Octombrie și stabilită în Occident a refuzat să danseze „PASĂREA DE FOC ” a lui IGOR STRAVINSKI, deși coregrafia era creată, special pentru ea, de același MIHAIL FOKIN, căruia îi datora ceva din celebritatea ei. Nu rezona, a spus-o franc, cu compoziția lui STRAVINSKI, atât de în vogă. Și, la vremea când mișcările de avangardă pledau pentru asimilarea tehnicii în discursul artistic, ANNA PAVLOVA a văzut în tehnică și un pericol.

     -Ea, care credea că „Dumnezeu dă talent. Munca transformă talentul în geniu”. Ea, artista care, în PARISUL anilor nebuni, strălucea până târziu în noapte la evenimente mondene, dar în dimineața următoare, la opt și jumătate, deja lucra în sala de repetiție, povestesc martorii din epocă. „Aspirația” a fost cuvântul esențial în drumul ei, inseparabil de cunoscuta simbolistică a lebedei. Asociată cu frumusețea și grația încă din Antichitate, pasărea imaculată ale cărei forme ilustrează în chip unic armonia, însoțită de ideile cărora le-a dat naștere în arta lumii, ANNA PAVLOVA, prima ballerina la Teatrul MARIINSKY din SANKT PETERSBURG și în Baletele Ruse ale lui SERGHEI DIAGHILEV, din care însă a plecat repede ca să-și întemeieze propria trupă, rămâne în istorie drept cea mai bună balerină din toate timpurile. Iar urna cu cenușa ei, după ce urma să fie repatriată la MOSCOVA, în 2001, rămâne în continuare la LONDRA, acolo unde artista a locuit aproape douăzeci de ani, într-o casă în apropierea căreia se afla un lac cu lebede.

   Sursa Ioan Gherghina