$$$

 Mi s-a frânt inima când am văzut cum se uita băiatul la merele mele – ca la niște diamante pe care știe că nu le va atinge niciodată.

Știu exact când vine cu mama lui: în fiecare miercuri, la ora zece fix, când soarele începe să-mi mângâie cu căldura lui taraba cu mere.

De trei luni îi urmăresc ritualul. Mama lui Costin se oprește la taraba mea, cumpără un kilogram de cartofi, poate niște ceapă, dar ochii băiatului de opt ani se îndreaptă invariabil spre coșurile cu mere roșii. Stă acolo, cu mâinile adânc înfipte în buzunarele pantalonilor scurți, și contemplă fructele ca pe niște comori intangibile.

În fiecare miercuri, după ce mama lui achită cartofii, aleg cel mai frumos măr din coș – roșu, lucios, perfect – și i-l întind băiatului. 

„Uite, dragă, mărul ăsta e cam lovit pe o parte, nu-l mai pot vinde. Ia-l tu, să nu se strice." Mint cu naturalețe desăvârșită, pentru că mărul e impecabil, dar văd cum i se aprind ochii și cum îl primește cu reverență, de parcă ar fi din metal prețios.

Mama lui Costin înțelege jocul și zâmbește cu recunoștință tăcută. Nu comentează, doar își lasă mâna protectoare pe umărul băiatului când mușcă din măr. Știe că și ea, în locul meu, ar face la fel pentru un copil străin care tânjește după ceva atât de simplu și totuși atât de inaccesibil.

Piața din satul nostru nu e vastă – câteva tarabe cu legume, una cu brânzeturi, alta cu carne de miel și porc. Eu vând roadele din grădina noastră: mere, pere, prune, castraveți, roșii, tot ce ne dăruiește pământul nostru generos de trei hectare. La cincizeci și cinci de ani, cunosc fiecare client, decodez ce își poate permite fiecare familie, citesc în ochii oamenilor când banii sunt insuficienți și dorințele abundente.

Doar cei care au crescut copii înțeleg că uneori cea mai profundă bucurie o creezi cu cel mai modest gest – un măr oferit la momentul potrivit poate însemna infinit mai mult decât orice jucărie costisitoare.

„De ce nu-mi cumperi și mie un măr?" mă întreabă Maria, fetița de la taraba alăturată, observând scena care se repetă religios în fiecare săptămână.

„Pentru că tu ai mere acasă," îi răspund zâmbind blând. „Costin nu are."

Într-o dimineață de octombrie, băiatul apare singur. E îmbrăcat mai îngrijit decât de obicei, are părul pieptănat cu meticulozitate și ține în mână o hârtie îndoită cu grijă. Se apropie de taraba mea cu pași mici, ezitanți.

„Tanti Maria," spune el, întinzându-mi hârtia cu solemnitate. „Am învățat să scriu. Asta e pentru dumneavoastră."

Desfac biletul cu mâinile tremurânde de emoție. Cu litere mari, copilărești, scrise cu creionul: „Mulțumesc pentru merele bune. Costin". În colțul hârtiei, un desen naiv cu un măr roșu și o inimioară perfect imperfectă.

Simt cum mi se contractă gâtul de emoție. În douăzeci de ani de comerț la piață, am primit nenumărați bani, dar niciodată o plată atât de inestimabilă. Lacrimile îmi vin în ochi și îl strâng la piept pe băiatul care a învățat să scrie ca să-mi mulțumească pentru niște mere pe care i le-am dat de parcă nu ar fi avut nicio valoare.

„Vrei un măr, Costin?" îl întreb, ca în fiecare miercuri.

„Nu, tanti. Azi am bani," spune el cu mândrie vizibilă, scoțând din buzunar un leu într-o bacnonotă

strălucitoare. „Vreau să cumpăr un măr pentru mama. E ziua ei."

Aleg cel mai frumos măr din coș, îl lustruiesc cu șorțul și i-l ofer. „Un leu," anunț.Unele prețuri nu se referă exclusiv la bani – se referă la demnitatea unui copil care dorește să-și achiziționeze singur cadoul pentru mama.

Pe drumul spre casă, îl observ din urmă cum merge cu mărul ținut protector în ambele mâini, ca pe o relicvă prețioasă. Și realizez că în toți anii aceștia, am fost convinsă că îi ofer lui o favoare. În realitate, el mi-a oferit mie cea mai extraordinară favoare – mi-a reamintit că bunătatea se amplifică când o distribuim, că un măr dăruit cu dragoste se metamorfozează în cea mai dulce amintire.

De atunci, în fiecare miercuri, mă trezesc cu un zâmbet gândindu-mă la Costin. Pentru că știu că la ora zece va apărea băiatul care m-a învățat că generozitatea autentică nu constă în valoarea materială a ceea ce oferi, ci în inima cu care o faci.