$$$

 Florentina Fantanaru scrie: "Ziua asta începe cu un mesaj uluitor de la Alina Dinulescu, primit la postarea despre Ionela: „Ionela, draga mea, trebuie să înveți să te iubești pe tine. Eu nu am primit mesaj. Am primit un telefon: «Bună ziua, v-am sunat să vă spun că soțul dumneavoastră trăiește cu soția mea». Eram măritată de 16 ani, copilul meu avea 13 ani și jumătate, o familie frumoasă pe care am construit-o pas cu pas. Lumea mea s-a prăbușit. Șoc, groază. Am respirat adânc și am întrebat: «De unde știți că este soțul meu?» – «Haideți, doamnă, am și o filmare (2 minute)». Soțul meu pleca de la ea și l-a filmat soțul ei (ea deja intentase divorț). Eu mi-am sunat soțul să vină acasă să vorbim (octombrie 2019). Am vorbit puțin, nu a recunoscut. Iar eu… ce am făcut oare? Am vorbit cu Dumnezeu până în martie 2020. Urma ca fiica mea să aibă primul examen al vieții: capacitatea. Am discutat cu soțul meu câteva luni, am vorbit cu fostul soț (deja la ei se pronunțase divorțul), am sunat-o pe ea. Mi-a spus că îl iubește, că se iubesc. În mai 2020 mi-am luat hăinuțele și m-am mutat la părinții mei bătrâni și bolnavi. Au urmat ani de chin, de deznădejde, de diagnostice etc. Și acum ce fac? Joi, 31.07 (ziua în care mi s-a scris destinul – coincidență sau nu, pe 31.07.2004 am spus DA), susțin examenul psihologic la Academia de Poliție A.I. Cuza din București (master profesional). Nu am emoții, deși nu am susținut niciodată un astfel de examen (7 ore). Am încredere în Dumnezeu și în mine. 50 de ani împlinesc pe 13 februarie 2026. Așa că, Ionela, draga mea, capul sus și pieptul în față. N-avem decât o viață!"

Sunt femei care, când li se prăbușește cerul, aleg să se roage în loc să se răzbune...

Sunt femei care, în loc să-și scoată ghearele, își șterg lacrimile cu demnitate...

Sunt femei care, după o trădare, nu se prăbușesc- ci încep să urce. Cu pași mici, uneori în genunchi, dar urcă. 

Așa este Alina Dinulescu..

Într-o zi de octombrie, i s-a frânt o viață de familie clădită cu trudă, cu iubire și cu răbdare...printr-un telefon care a sunat ca o ghilotină:

„Soțul dumneavoastră trăiește cu soția mea.”

S-a ridicat. A respirat adânc. Și a întrebat cu o forță sfântă:

„De unde știți că este soțul meu?”

Această întrebare nu a fost o negare. A fost o confirmare a faptului că femeia din ea- chiar și în mijlocul trădării- vrea adevărul, nu sânge...

A urmat rugăciunea, nu scandalul.

Conversația, nu răzbunarea.

Plecarea, nu distrugerea.

A plecat cu tot cu demnitate, cu durere și cu un copil de susținut în prag de examen. A plecat cu sufletul plin de cioburi.Dar… nu a uitat cine e..

A trăit umilința.

A trecut prin diagnostice.

A gustat deznădejdea.

Dar ceva în ea nu a murit: credința că viața nu s-a terminat...

Și iată semnul..În ziua în care cândva jurase credință în fața altarului-31 iulie, ea își susține examenul de viață la Academia de Poliție. .

Dar cea mai mare probă, ea a trecut-o deja: să rămână om.

Să nu devină amară, să nu se piardă în ură, să nu uite că este mama unui copil care o privește ca pe o eroină...

Ce învățăm de la Alina?

Că poți să fii îngenuncheată de viață, dar tot tu alegi dacă rămâi jos sau te ridici..

Că trădarea nu te definește, dar reacția ta în fața ei, da.

Că ești femeie nu doar când iubești, ci mai ales când știi când să pleci..

Că Dumnezeu îți vorbește cel mai clar când nu mai strigi, ci doar taci și asculți..

Că vârsta nu este un obstacol, este un reper.

Iar 50 de ani pot fi, paradoxal, începutul unei vieți autentice..

Maine, 31 iulie, Alina susține un examen la Academia de Poliție.

Nu este doar o probă scrisă. Este un act de curaj, un pas spre o viață nouă, o victorie a sufletului peste suferință...Haideți cu toții să-i urăm Alinei, succes! Povestea ta a luminat orice drum, mergi mai departe!

Să o însoțim în gând și în rugăciune..

Dedic acest text tuturor femeilor care au fost trădate, dar n-au trădat iubirea de sine.

Ridicați fruntea. Din tot ce s-a frânt, se poate naște o aripă..." 🪽🪽🪽