$$$

 Analiza unui Psiholog Cabinet Psihologie Lala Pavel-Radu "Concertul JLo la București – sau când o femeie de 56 de ani dă foc rușinii sociale în care unii încă se complac.

Nu a fost doar muzică.

Nu a fost doar un spectacol.

A fost un manifest în lumină orbitoare împotriva unei mentalități întunecate.

Jennifer Lopez a dansat. A cântat. A sfidat. A învins.

Iar în public... un murmur amar.

Pe rețele... un potop de dispreț mascat în glume slabe:

„Baba”, „s-a dus”, „e penibilă”...

❗Stop. Să punem reflectorul pe adevăr.

Când o femeie de 56 de ani se urcă pe scenă și arată o vitalitate pe care mulți la 30 doar și-o imaginează cu filtre, nu e despre „jenant”.

E despre neputința colectivă de a accepta că feminitatea nu se pensionează.

Nu JLo e problema. Ci faptul că mulți se simt amenințați de o femeie care refuză să moară social după 40. Care nu cere scuze că există. Care nu se rușinează că încă are corp, voce, dans, flacără. 🔥

🔍 Din punct de vedere psihologic, reacțiile acide spun mai multe despre autor decât despre țintă:

• Sunt reflexe ale rușinii internalizate,

• ale unei masculinități fragile care nu suportă femeia autonomă,

• ale unei societăți care pedepsește femeile vizibile, dar premiază bărbații obosiți, cu burți mândre și opinii necerute.

Ce nu înțelege publicul care hulește?

Că JLo nu dansează pentru like-uri.

Ci pentru că are dreptul.

Pentru că a muncit. Pentru că poate. Pentru că vrea. Și mai ales: pentru că nu mai are nevoie de permisiune.

👠 Iar asta doare.

Pentru că dacă femeile ca ea nu mai tac, nu mai pleacă, nu se mai opresc... ce facem cu toate standardele vechi, în care femeia bună era cea „așezată”, „cuminte”, „în banca ei”?

Le aruncăm.

Exact ca hainele vechi de frică pe care le purtam ca să nu deranjăm.

🔥 Jennifer Lopez nu a fost la București ca să placă tuturor. Ci ca să le amintească unora că nu poți opri o revoluție cu remarci misogine.

Și știți ce e cel mai ironic?

Cei care o numesc „bătrână” o fac în timp ce-și pierd suflul urcând scările vieții lor netrăite.

Comentariile lor nu sunt despre JLo.

Sunt strigăte tăcute ale unei generații care și-a pierdut direcția și se sperie de cei care încă aleargă.

💬 Așadar, nu e despre muzică.

E despre frică. Despre trauma colectivă a îmbătrânirii, despre stigmatul vârstei, despre ura față de propria lene proiectată pe energia altuia.

🪞JLo e oglinda.

Unii văd lumină. Alții, riduri.

Dar adevărul e că o femeie vie sperie mai tare decât o idee moartă."