joi, 31 iulie 2025

$$$

 La muuulți ani, maestre!

„Nu am cerut ceva anume de la viață. Am trăit pur și simplu. M-am scăldat în limitele unor legi morale pe care le iubesc și le respect. Nu trebuia să cer ceva anume. Trebuia, poate, să dau ceva anume. Sunt un drept credincios, predestinat la a face anumite lucruri și nu altele”, mărturisea actorul care aduce întotdeauna zâmbetul și lacrima pe chipul spectatorilor, amintindu-le că viața este deopotrivă o comedie și o tragedie.


Astăzi este ziua lui Valentin-Horațiu Mălăele născut în 31 iulie 1952 la Târgu Jiu, Gorj. Este actor (de film, radio, televiziune, teatru și voce), regizor, caricaturist, scriitor, și nu în ultimul rând un poet talentat. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu. Distins cu numeroase premii, în prezent este considerat unul dintre cei mai importanți artiști de scenă din țara noastră.

Volume publicate: Horațiu despre Mălăele. Rătăciri, Editura Allfa, 2012. HoARTiu Mălăele, Editura ART, 2018.


Plecați de-aici - Horațiu Mălăele


Plecați de-aici,

ați luat o țară de mai mare dragul,

și i-ați distrus averile și steagul.


Plecați de-aici,

mimați respectul pentru cele sfinte,

dar vindeți și biserici și morminte.


Plecați de-aici,

ați pus nenorocita voastră labă,

pe-această sfântă țară basarabă.


Le știți lui Hitler și lui Stalin taina,

și-mpingeți Bucovina în Ucraina.

Așa cum ceilalți înghiți-i-ar malul,


Ne-au umilit negustorind Ardealul,

s-ajungem colonia de ocară,

care să-și ceară scuze în maghiară.


Plecați de-aici, cu-o grabă funerară,

și nu albanizați această țară,

făcând pe democrații cei puternici,


Cristosul mamii voastre de nemernici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$_

 CRIMINAL ÎN SERIE ÎN ROMA ANTICĂ Otrava era o armă folosită frecvent în intrigile Romei antice, era o modalitate mai discretă și mai difici...