$$$

 Emil Gârleanu, delicatul scriitor stins la doar 36 de ani, pe 2 iulie 1914...

Emil Gârleanu s-a născut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878 la Iași, fiind fiul locotenentui Emanoil Gârleanu, care aparținea unei familii de răzeși din comuna Gârleni, Bacău și al Pulheriei, o tânără de origine greacă. Familia locuia pe Strada Carol, în apropierea Copoului, exact în fața grădinii lui Mihail Sturza, un loc pe care Emil Gârleanu îl va rememora frecvent în scrierile sale. Băiatul a fost caracterizat ca un copil ciudat, extrem de sensibil și melancolic, și își va îngrijora mama prin predispoziția sa la visare.

Părinții s-au separat înainte ca Emil să ajungă la vârsta de școală, iar el a rămas în grija unei mătuși din Iași, care l-a crescut cu mult devotement și i-a cultivat înclinația spre literatură. În perioada 1885-1889 copilul a urmat școala primară din zona Sărărie, și-a petrecut vacanțele în satul bunicii de lângă Târgul Frumos, iar în 1889 a început liceul la Iași, dar s-a retras de la cursuri și s-a înscris la Școala Fiilor de Militari, fiind influențat de profesia tatălui său.

Aici a fost coleg cu Eugeniu Botez, viitorul scriitor Jean Bart. În anul 1896 mama sa, care se recăsătorise cu colonelul Ghirulescu, moare de tuberculoză, iar dispariția ei îl afectează mult pe sensibilul adolescent. În același an se va înscrie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, însă după doar un an și trei luni o abandonează.

Emil Gârleanu a devenit sublocotenent în armata română, dar, după ce și-a început activitatea literară ignorând regulamentele militare, este trimis la Bârlad.

Tânărul debutase în anul 1900 în revista ieșeană „Arhiva”, condusă de A.D. Xenopol, cu schița “Dragul mamei” și cu poezia “Iubitei” sub pseudonimul Emilgar și în același an s-a înscris la Facultatea de Litere, apoi a colaborat la revistele “Evenimentul”, “Sămănătorul”, “Luceafărul”, “Albina” și “Convorbiri literare”.

În 1906 scriitorul și-a dat demisia din armată, a plecat din Bârlad cu logodnica sa, Marilena Voinescu, pe 12 februarie cei doi se căsătoresc și se stabilesc la București, unde se va naște unica lor fiică, Rodica.

Își continuă activitatea literară, devenind unul dintre cei mai inimoși membri ai Societății Scriitorilor, apoi, în 1911, este numit director al Teatrului Național din Craiova, implicându-se trup și suflet în reorganizarea activității instituției. În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, sublocotenentul Gârleanu se oferă voluntar pentru a pleca pe front, dar starea sa de sănătate nu îi permite deplasarea. Scriitorul fusese diagnosticat cu o boală de rinichi, așa că rămâne la București, ocupând totuși o funcție în comandamentul militar, la secția Presă.

În aprilie 1914 Emil Gârleanu a fost operat de congestie sau tuberculoză renală la spitalul Colțea din București de eminentul chirurg urolog Petre Herescu și apoi a plecat împreună cu soția sa la Câmpulung Muscel, pentru a se recupera, dar după numai o lună, pe 2 iulie, moare din cauza unei infecții post-operatorii la doar 36 de ani, fiind transportat la București și înmormântat la Cimitirul Bellu.

Revista Universul literar din 13 iulie 1914 îi face un delicat portret scriitorului: “Din lumea celor care nu cuvântă” este o carte unică în literatura noastră. În aceste bucăți scurte în stil sobru și lapidar adeseori, cu observații drăguțe, pline de poezia dulce a câmpiilor noastre, încărcate cu imagini clare și precise, străbătute cu subtilități de cugetare și cu gingășii de sentimente, se va prelungi departe, va rămâne termen îndelungat încrustată în aceste pietre de preț, icoana și memoria aceluia care a fost Emil Gârleanu”.