$¢$

 Fata de la Cozia – O eroină uitată a Valahiei

FATA DE LA COZIA

 Dimitrie BOLINTINEANU 

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;  

Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.  

– „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan  

Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!”  

 

Domnul îl sărută și cu bucurie:  

– „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?  

Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;  

Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!”  

 

 – „Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte: N-am venit în lupte să-mi trag așa parte;  

Plângerile țării brațul mi-a-narmat;  

Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.  

Iar de este vorba să-mi dai soțioară,  

Află că eu însumi sunt o fetișoară!”  

  

La aceste vorbe junele frumos  

Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.  

Toată adunarea vede cu răpire  

O fetiță dulce ca o fericire.  

Domnul se răpeste de mândrețea ei.  

– „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?”  

   

– „Doamne, zise fata, vrei să fiu soție  

Unui din ostașii care-mi place mie?  

Toți sunt bravi la luptă, nu mă îndoiesc;  

Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.”  

   

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare  

Și cu o vorbire dulce, rugătoare:  

– „Fii a mea domniță și îți jur pe cer  

Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!”  

   

La aceste vorbe tânăra fecioară  

Rumenind la față ca o rozișoară:  

– „Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,  

Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!”

---

Alexandrina de la Cozia 

O pagină neglijată din epopeea românească

Într-o epocă marcată de lupte pentru supraviețuire, în care imperiile încercau să subjuge națiunile mai mici, poporul român a avut norocul de a fi condus de lideri spirituali și militari remarcabili. Printre aceștia se regăsește și o figură rar evocată: Alexandrina de la Cozia – „Ioana d’Arc a Valahiei”.

Această eroină fascinantă, născută la Jiblea, a reușit să se impună în timpul domniei lui Vlad Țepeș ca unul dintre cei mai buni combatanți ai armatei voievodului. Orfană de la o vârstă fragedă, scapă cu viață în urma devastării Călimăneștiului de către oamenii lui Basarab Laiotă și se refugiază la Mănăstirea Cozia. Acolo ia o decizie radicală: se deghizează în bărbat și se alătură oștirii, în slujba țării.

Remarcându-se prin vitejie și salvându-i viața domnitorului pe câmpul de luptă, Alexandrina ajunge la curtea lui Țepeș, unde își dezvăluie adevărata identitate. Emoția momentului este uriașă, iar răsplata – pe măsură: Vlad o numește căpitan de oști și îi oferă mâna fiului său, recunoscând în ea nu doar un soldat devotat, ci un simbol al demnității și curajului.

Din păcate, gloria ei nu a durat. După căderea lui Țepeș, Alexandrina a fost capturată, supusă umilinței și ucisă în mod barbar, devenind martiră și simbol al sacrificiului suprem pentru neam.

Astăzi, cuvintele lui Dimitrie Bolintineanu ne amintesc de această eroină uitată și ne îndeamnă să îi redăm locul binemeritat în conștiința noastră istorică.