$$$

 Ieromonahul Ghelasie Gheorghe de Sfânta Mănăstire Frăsinei (+) 2 iulie 2003

" În primăvara anului 1944, la data de 18 martie, într-un sat din județul Vâlcea, Șerbănești, se năștea Gheorghe Teodor, fiul preotului Gheorghe I. Popescu și al soției acestuia, preoteasa Marcela Popescu. Este botezat în biserica din Serbănești-Pătești, unde tatăl său era preot-paroh. Preotul Gheorghe I. Popescu absolvise, în perioada interbelică, Facultatea de Teologie din București și era un preot vrednic, foarte apreciat. Bunicul său, Iancu, care a luptat în primul război mondial, a fost învățător, străbunicul și stră-străbunicul au fost preoți în același sat Șerbănești −, iar mama sa, Marcela, al cărei frate, Aurel, a fost preot, era fiică a preotului Iosif Bălteanu. Având o astfel de moștenire, cu numeroși slujitori ai altarului în familie, preotul Gheorghe nădăjduia că fiul său, Gheorghe Teodor, va urma tradiția și va îmbrățișa la rândul său slujirea preoțească. În schimb, preoteasa Marcela va accepta greu înclinațiile ascetice ale fiului său, mai cu seamă că acesta era firav cu trupul. Copilul Gheorghe Teodor, viitorul Ieromonah Ghelasie, se lipește de tatăl său, fiind nelipsit de la sfânta biserică. Se spune că, de obicei, stătea în fața ușilor împărătești, unde rămânea neclintit, fiind atent la slujbele pe care le săvârșea acesta. Văzând aplecarea băiatului spre cele bisericești și dorința acestuia de a merge la mănăstiri, tatăl său îi împărtășește din tainele credinței ortodoxe și îi insuflă râvna de a posti și de a se ruga. Urmează școala primară în comuna natală, fiind un copil înzestrat cu o minte ageră. În perioada 1958-1962, urmează cursurile liceului, școala medie (Vasile Roaită) din Râmnicu Vâlcea, dovedindu-se un elev foarte silitor. În perioada liceului se împrietenește cu un bătrân din comună, care se ducea des la Sfânta Mănăstire Frăsinei, pentru a participa la slujbe. Tânărul se va atașa de acesta și-l va urma în fiecare duminică la sfânta mănăstire. Peste ani, în chilia în care Părintele Ghelasie avea să-şi petreacă ultimii ani de viață pământească, cei ce-i călcau pragul puteau vedea pe unul dintre pereții chilioarei lângă poza pustnicului Arsenie și pe aceea a unui bătrânel uscățiv, nimeni altul decât consăteanul Petre, smerita călăuză ce-l adusese pentru prima dată la Frăsinei. Avva Ghelasie avea să-i poarte acestuia o recunoștință care străbătea neîmpuținată deceniile, pentru că străvedea în acel credincios ce se încumetase să-l ia cu sine – într-un parcurs nu cu mijloace de transport, ci pe jos, pas cu pas, pe o distanță nu chiar mică – pe omul lui Dumnezeu care i-a deschis calea spre a-și împlini menirea, nu oriunde, ci în acel loc binecuvântat al Frăsineiului, în care a ajuns mai apoi să-și trăiască plinătatea duhovnicească și de unde și-a împărțit generos roadele. Având gândul de a urma Facultatea de Medicină din Cluj, frecventează între anii 1962 și 1964 cursurile unei școli tehnico-sanitare (specialitatea laborator clinic) din același oraș. După ce susține examenul de absolvire, în sesiunea din iunie 1964, este declarat asistent medical. Datorită mediei bune, primește un post în Cluj-Napoca. Însă, conform propriei mărturii, la rugămintea unei colege, care primise repartiție în Abrud, dar care, căsătorindu-se, dorea să rămână în Cluj-Napoca, îi cedează postul din acest oraș pentru a merge la Abrud, unde este angajat ca asistent medical la Spitalul Unificat din localitate. Locuia pe o vale numită Bâdea, la aproximativ șase sute de metri distanță de spital, la o femeie cu numele Maria, despre care se spune că fusese călugăriță. Primise o cămăruță modestă, dar foarte curată. Avea o candelă aprinsă tot timpul, icoane cu Maica Domnului și cu Domnul Iisus, precum și multe cărți cu rugăciuni. Postea tot timpul și, întrebat fiind odată cum poate s-o facă, spunea că este foarte simplu pentru el. Această femeie credincioasă, la care locuia și care lucra la același spital, văzând râvna tânărului spre cele sfinte și auzind că dorește să se călugărească, îl îndrumă spre Părintele Arsenie Praja, care îi va deveni părinte duhovnicesc. În zilele libere, pleca două-trei zile la Sfânta Mănăstire de la Râmeț, retrăgându-se la pustie alături de Părintele Arsenie. În acea perioadă i-a mărturisit unui apropiat că de mic copil visul său era să ajungă călugăr. Așa, avea să lase medicina și să se facă pustnic sub ascultarea Părintelui Arsenie. Înclinația și preocuparea sa față de medicină vor rămâne, însă, o constantă de-a lungul vieții sale, atât prin faptul că în obștea mănăstirii era „sanitarul” priceput, ce ieșea în întâmpinarea celor în suferință, în mod discret disponibil și atent preocupat de îngrijirea dedicată a acestora, dar și în sensul aprofundării, al lărgirii și al precizării medicinii din perspectiva experienței isihaste, prin care străbate grija „deosebirii duhurilor”. Cuviosul Arsenie era Ieromonah la Sfânta Mănăstire Râmeț. În epocă, aceasta era o mănăstire de călugări, fiind o veche vatră de sihăstrie monahală. Numele Râmeț, etimologic, vine de la cuvântul eremit. Deci, o vatră pustnicească, cum s-ar spune, dar care a avut și viață de obște. În 1940 s-a întors de la Athos un monah care era de loc de acolo, din zonă, Părintele Evloghie Oța. Viețuise ani de zile la Athos și a venit aici cu gândul de a redeschide schitul. A avut câțiva ucenici, și din împrejurimi, chiar din satul Cheia, a venit și Părintele Arsenie Praja. După un timp, s-a retras ca pustnic în Cheile Râmețului și preot duhovnic pentru moții din Munții Apuseni. Era cunoscut și iubit în satele din împrejurimile Râmețului. El îl călugărește pe tânărul Gheorghe, care-i devine ucenic. Avva Arsenie continua vechea tradiție din Munții Apuseni. De la el, Părintele Ghelasie va deprinde tainele misticii iconice. Părintele Ghelasie intră în monahism și este hirotonit la Sfânta Mănăstire Râmeț. Despre intrarea în monahism și hirotonirea sa, avea să scrie: „Monahismul l-am cerut. Diaconia, Preoția, Duhovnicia mi s-au dat din voia Domnului, căci am zis: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, de știi că nu e voia Ta, fă să nu primesc... Dar Domnul a îngăduit și nu a oprit hirotonia mea. Cu mare sinceritate și frângere de inimă m-am rugat: Dacă e după voia Domnului... Atunci, Doamne, cu darul Tău slujesc după voia Ta”. După trei ani de viețuire la pustie sub ascultarea Părintelui Arsenie, a venit Miliția și l-a arestat pe duhovnicul său (sub pretext că este mistic și partizan), iar Părintele Ghelasie a reușit să scape, ascunzându-se în munți. După mai bine de un an de închisoare, în urma torturilor la care a fost supus, Avva Arsenie a fost eliberat bolnav și nu a mai ajuns în pustnicie. S-a retras la Sfânta Mănăstire Crasna din Prahova, unde în 1973, în a doua zi de Paști s-a dus la Domnul. După arestarea Părintelui Arsenie, Părintele Ghelasie pleacă din orașul Abrud, revenind în locurile părintești. Se îndreaptă, mai apoi, spre Sfânta Mănăstire Frăsinei, căci, așa cum spunea: „Chipul Domnului nostru Iisus Hristos strălucea așa de tare în mine, încât niciodată nu s-a șters, chiar dacă am trecut și eu prin păcatele mele, poate șirul de preoți din neam au strâns în mine ceva ce nu putea fi distrus”. Astfel și-a urmat calea mântuirii în această mănăstire, din 1973 până la 2 iulie 2003, ziua mutării sale la Domnul."

(....)                          

( "Viața și Acatistul Preacuviosului Părinte Ghelasie Gheorghe de la Sfanta Mănăstire Frasinei" - Editura Platytera)

https://www.librariaplatytera.ro/Viata-si-Acatistul-Preacuviosului-Parinte-Ghelasie-Gheorghe