***

 

Balada motanului, de Nichita Stănescu

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi, 

cu gheare şi musteţe lungi, 

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui. 

La ora când târâş-grăpiş

zăpada nopţii se adună

eu, cocoţat pe-acoperiş, 

să urlu a pustiu la lună. 

Şi-atuncea, şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine

şi să mă-njure surd, de Domnul, 

că le-am stricat, urlând, tot somnul. 

De sus, din vârful săptămânii, 

să le rânjesc urlat, scârbos:

iubesc doar locul nu stăpânii, 

precum fac câinii pentr-un os. 

Şi iarăşi şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine, 

iar eu să urlu, urlu-ntruna

atât cât n-o apune luna. 

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi, 

cu gheare şi musteţe lungi

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui. 

Când zorii ziua o deznoadă

să mă tot duc, să mă tot duc

şi tinicheaua prinsă-n coadă

s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc. 

Jegos şi obosit, apoi, 

cu maţele în liturghie, 

să mă adun, să mă-ncovoi

prin albiturile-n frânghie. 

Ca-n faţa unui şobolan

spinarea să mi-o fac colan

să scuip, să scuip şi-n urmă iar

hai-hui să plec pe străzi, hoinar. 

Pisicile de prin vecini

să le gonesc pe la pricini, 

să-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui. 

Iar când o fi uitat să mor

la cârciuma din mahala

sorbită-n calea pumnilor

posircă acră viu să stea. 

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort

hai, pune-mi-te iar pe danţ... 

te uită... zace colo-n şanţ

motanul mort, motanul mort... "

11 august 1955

Nichita Stănescu, zeul mistuit de muze!

Pe data de 13 decembrie 1983, la Spitalul Floreasca, se stingea din viaţă Nichita Stănescu, în urma unei crize hepatice.  Rolul lui Nichita în cultura română a fost recunoscut târziu. În anul 1990 este ales post-mortem membru al Academiei Române dar o vorbă din popor spune că ,,mortul, odată îngropat, nu-l mai poţi aduce înapoi“. Nichita a fost unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a dat limba română, căreia poetul îi pusese eticheta de ,,dumnezeesc de frumoasă“. Nichita Stănescu a fost liderul poeziei moderniste sau neo-moderniste româneşti ai anilor 1960-1970 şi unul dintre cei mai mari scriitori din Istoria Literaturii Române. A fost unul dintre maeştrii inovaţiei lingvistice şi poetice.

     ,,Din fiecare poet important rămân până la urmă în conştiinţa publică o anumită imagine, o tonalitate dominantă şi un stil. Imaginea cadru a lui Nichita Stănescu este a unui liric solar“ a spus scriitorul Daniel Cristea Enache. 

#teprovoclaocarte