vineri, 26 iulie 2024

,,,

 Henry Ford, fondatorul Ford Motor Company, a invitat la cină doi candidați pentru un post în Compania sa. Amândoi erau absolvenți ai aceleiași facultăți, aveau aceeași medie de absolvire, erau amândoi genii in devenire.

După cină, Henry Ford îi spune unuia dintre cei doi: "Felicitări, ai obținut postul!"  Apoi se întoarce către celălalt, spunându-i: "Îmi pare rău, dar nu vom colabora!"  La care acesta din urmă, făcându-și curaj, îl întrebă: "Domnule, dar de ce l-ați ales pe el, și nu pe mine? V-am răspuns la toate întrebările, am fost politicos, și, oricum, nu am discutat nimic despre locul de muncă, ci numai generalități! De ce nu sunt eu acela?”

Marele industriaș îi răspunde: "Ai dreptate, așa este! Tot ce ai spus este adevărat! Însă, am ținut cont de alte criterii! In primul rand, colegul tău a încercat întâi friptura, apoi a folosit sarea! Îmi plac oamenii care încearcă întâi lucrurile, înainte să le schimbe.

Apoi, colegul tău a fost politicos cu personalul care ne servea la masă, in timp ce tu erai politicos numai cu mine, ceilalți din jurul tău nici nu existau, sau îi tratai cu dispreț. Nu pot să am lângă mine un angajat care să nu-i respecte pe ceilalți, succesul afacerii constă în colectiv, nu doar într-o persoană!"

Așadar, să nu ne pripim in a schimba lucrurile înainte să le încercăm, pentru că s-ar putea să ne pară rău mai apoi, și de cele mai multe ori, nu mai putem face nimic!

Iar politețea și bunul simț, nu costă nimic! De ce să nu schimbam lumea din jurul nostru, începând cu noi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...