£££

 S-a întâmplat în 25 august1900: În această zi, a murit Friedrich Nietzsche, scriitor şi filosof german, cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat. Friedrich Nietzsche, filosof al culturii, filolog, scriitor, una dintre personalităţile influente ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844, la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. 

O parte dintre temele pe care le-a abordat în operele sale şi pentru care a rămas cunoscut în istoria filosofiei sunt nihilismul, imoralismul, voinţa de putere, supraomul. Multe citate din operele sale au devenit comune în posteritate, unele dintre ele fiind chiar clişee în melodii contemporane. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi apoi pe cele de Filologie Clasică, la universităţile din Bonn şi Leipzig, unde l-a avut ca profesor pe Friedrich Wilhelm. În perioada în care a studiat la Leipzig, marcat fiind de lectura lucrării lui Arthur Schopenhauer, „Lumea ca voinţă şi interpretare'', i-a scris surorii sale: „Ce căutăm noi, de fapt? Odihna, fericirea? Nu, nimic altceva decât adevărul, aşa înfricoşător şi rău cum este el''.Ritschl l-a propus pe Nietzsche pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde a ocupat, în 1869, un post de profesor. Din perioada în care a fost profesor, datează prietenia lui Nietzsche cu muzicianul şi compozitorul Richard Wagner, a cărui personalitate a avut o influenţă semnificativă asupra gândirii nietzscheene.

În volumul „Naşterea tragediei" („Die Geburt der Tragödie"), publicat în 1871, Nietzsche a venit cu o nouă interpretare asupra dihotomiei apolinic-dionisiac în arta greacă.În critica clasică nu se recunoşte decât un aspect al artei greceşti, cel care îl simbolizează pe Apollon, şi din care rezultă arta apolinică. Acest tip de artă este caracterizat de moderaţie şi măsură şi are ca obiect contemplarea ce se ridică deasupra unei lumi condamnate la suferinţă. Acestei perspective asupra artei greceşti, Nietzsche îi opune abordarea dionisiacă (simbolizată de Dionysos), în care arta este rezultatul extazului prin care se manifestă voinţa de a trăi şi care permite evadarea din suferinţă. Dualismul apolinic-dionisiac va fi prezent şi în studiul apărut în 1872, „Naşterea tragediei din spiritul muzicii" („Die Geburt der Tragödie"), care s-a bucurat de un real succes în epocă. În perioada 1873-1876, a apărut culegerea de studii şi reflecţii filosofice „Consideraţii inactuale" („Unzeitgemässe Betrachtungen").

Din 1876, starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit treptat, astfel încât, în 1879, s-a retras de la catedră şi s-a dedicat exclusiv scrisului. S-a stabilit în această perioadă, pe rând, în Elveţia, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia şi în sudul Franţei.În 1878 a publicat volumul „Omenesc, prea omenesc" („Menschliches Allzumenschliches"), în 1881 a apărut „Aurora. Gânduri asupra prejudecăţilor morale" („Morgenröte"), iar în 1882, „Ştiinţa voioasă" („Die fröhliche Wissenschaft").În următorii ani, 1885-1888, au apărut câteva dintre cele mai cunoscute opere ale sale: „Aşa grăit-a Zarathustra" („Also sprach Zarathustra" , 1885) , „Dincolo de bine şi de rău" („Jenseits von Gut und Böse" , 1886), „Despre genealogia morale" („Zur Genealogie der Moral" , 1887), „Amurgul idolilor"  („Götzen-Dämmerung", 1888), „Anticristul" („Der Antichrist", 1888), „Ecce Homo", („Iată omul", 1888). 

Tema imoralismului ilustrată de ideea că morala este „o acţiune tiranică, împotriva naturii şi de asemenea împotriva raţiunii" apare în lucrarea „Dincolo de bine şi de rău".Tema supraomului, prefigurată deja de unele opere anterioare se cristalizează în lucrarea „Aşa grăit-a Zarathustra" şi va fi interpretată diferit de critica de specialitate. Astfel, supraomul a fost receptat, fie ca acel tip superior de om, care ar urmă să se elibereze de morala de sclav a creştinismului, dându-şi singur legi, fie ca pe o tipologie care nu urmăreşte decât autodepăşirea de sine, în sensul unei evoluţii individuale pozitive care nu lezează în niciun fel libertatea celuilalt.

Celebrul dicton „Dumnezeu a murit!" a comportat, la rândul său, trei semnificaţii principale. Prima ar fi accepţiunea anticreştină, a morţii Dumnezeului creştinilor, în care fiinţa divină este înlocuită cu supraomul. Cea de-a doua interpretare, a morţii Dumnezeului filosofilor, susţine că moartea lui Dumnezeu ar însemna lipsa de validare a ideii că există valori obiective, universale, care ar trebui acceptate universal. În sfârşit, o a treia interpretare a dictonului este una pur empirică, o constatare: credinţa în Dumnezeu nu mai este luată în serios de contemporanii filosofului. Opera „Anticristul" („Der Antichrist"), publicată în 1888 avea să ilustreze una dinte temele centrale ale operei filosofului: nihilismul. Ateu şi adversar al creştinismului, Nietzsche considera că toate valorile supreme ale existenţei ar fi inventate, inaccesibile omului, care îşi pierd voinţa de putere în timp, şi astfel existenţa devine lipsită de sens. 

Scriitorul admitea că viaţa are, totuşi, un sens, dat de existenţa voinţei de putere, care îi poate determina finalitatea. Conceptul de supraom devine astfel o necesitate în personalitatea umană. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa Carlo Alberto din Torino, asistând la biciuirea şi agonia unui cal în stradă, Nietzsche a avut prima criză de nebunie, în cursul căreia a avut manifestări delirante. Plecând de la această idee, în 2011, s-a realizat un film, „Calul din Torino", în regia lui Bela Tarr şi Agnes Hranitzky. A fost îngrijit până la sfârşitul vieţii de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche.

Postum, a fost publicată una dintre cele mai cunoscute şi controversate opera ale sale, „Voinţa de putere" („Der Wille zur Macht", 1906). Conceptul de voinţă de putere este unul central în opera filosofului şi a generat şi foarte multe controverse în interpretare. Dintr-o anumită perspectivă, voinţa de putere ar fi un principiu de conduită ce are ca unitate de analiză individul, cu drama sa interioară (voinţa de autodepăşire), şi nu grupurile sau statele. Interpretările din secolul XX au considerat însă că unitatea de analiză pentru conceptul de voinţă de putere sunt grupurile sau statele şi au considerat că supraomul, ca om cu voinţă puternică (opus omului slab, credincios din centrul filosofiei creştine), este un om atotputernic fizic şi intelectual.

Aşa se explică cum, în anii 20, voinţa de putere a fost revendicată de ideologiile totalitare şi autoritare din secolul al XX-lea. La acest gen de receptare a contribuit şi sora lui Nietzsche, Elisabeth Forster, nazistă şi admiratoare a lui Hitler, care a modificat unele texte pentru a le utiliza ca argumente în favoarea ideologiei pe care o promova. În 1889, an în care a publicat „Amurgul idolilor", Nietzsche s-a îmbolnăvit psihic. A fost internat în diferite clinici şi, după câteva perioade de revenire, a murit, la 25 august 1900, la Weimar.

Surse:

https://www.iep.utm.edu/nietzsch/

https://www.britannica.com/biography/Friedrich-Nietzsche

https://istoriiregasite.wordpress.com/2016/07/08/viata-lui-friedrich-nietzsche-i-familia/

https://www.timpul.md/articol/nietzsche---un-filosof-rastalmacit-ideologic-37890.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/08/25/documentar-115-ani-de-la-moartea-filosofului-friedrich-nietzsche-07-11-16

http://cogito.ucdc.ro/nr_1/4%20-%20Vasile%20Macoviciuc%20-%20PRESUPOZITII%20EXISTENTIALE%20IN%20FILOSOFIA%20LUI%20NIETZSCHE.pdf

£££

 S-a întâmplat în 25 august1907: În această zi, a murit Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Bogdan Petriceicu Hasdeu (Tadeu Hasdeu, n. 16 februarie 1836 [26 februarie 1838], Cristeşti, Hotin, Republica Moldova - d. Câmpina, judeţul Prahova), scriitor, filolog, lingvist, folclorist, gazetar, filosof, istoric, jurist şi om politic. Fiu al boierului Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Dauksza, familie de învăţaţi; tatăl şi bunicul erau cărturari poligloţi, care au scris despre folclorul şi istoria românilor, ceea ce are o mare influenţă asupra viitorului savant.

Se căsătoreşte în anul 1865 cu o româncă ardeleancă, Iulia Faliciu, care-i dăruieşte peste patru ani un copil, pe Iulia. Copilul s-a dovedit curând a fi un geniu. Ştia să scrie şi să citească de la vârsta de trei ani, la opt ani vorbea deja mai multe limbi: franceza, germana, engleza. La vârsta de unsprezece ani îşi susţine examenele la liceul „Sf. Sava”, iar în 1886, la numai 17 ani, îşi ia bacalaureatul la Sorbona. Nu-şi mai poate continua studiile pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins din viaţă înainte de a împlini 19 ani (1888). Impactul asupra lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost imens, toată perioada ce a urmat acestui trist eveniment a fost influenţată negativ, ducându-l spre un continuu declin ştiinţific, moral, comportamental, psihic.

Face primele clase în Polonia, la Viniţa, Rovo şi Cameniţa, liceul la Chişinău, dreptul la Universitatea din Harkov, Polonia (1852-1856), unde îşi aprofundează cunoştinţele de istorie şi filologie. Cunoaşte mai multe limbi: rusa, poloneza, germana, engleza, franceza. După o scurtă perioadă petrecută în armata rusă, în 1857 dezertează şi trece în Moldova, unde este numit judecător la Cahul (1858); după ce este destituit revine în Iaşi, devenind profesor de istorie, geografie şi statistică la Şcoala Reală, precum şi custodele Bibliotecii Universităţii din Iaşi (1859-1862).

Activitatea sa publicistică, constă în colaborarea cu numeroase publicaţii, multe dintre el constituite şi conduse de către el: „România” (1858-1859), „Foaia de storiă română” (1859), „Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Lumina” (1862-1863), în Iaşi, unde predomină lucrările cu profil istoric şi filologic. La Bucureşti editează revistele satirice: „Aghiuţă” (1863), „Satyrul” (1866), istorico-literare: „Traian” (1869-1870), „Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883), „Revista nouă” (1887), conduce „Foaia societăţii "Românismul"” (1870-1871), „Revista literară şi ştiinţifică” (1876) şi colaborează la „Buciumul”, „Familia”, „Sentinela Română”, „Românul”, „Perseverenţa”, „Ghimpele” ş. a.

Cea mai mare parte a activităţii sale a consacrat-o istoriei şi filologiei. Ca istoric se remarcă, mai ales, prin: Istoria critică a românilor (1873-1875), rămasă însă neterminată, bine primită, mai ales că demontează afirmaţiile contestatarilor autohtoniei românilor la nord de Dunăre, pentru care este premiat. Alte lucrări sunt monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), Arhiva istorică română (1865-1867), în trei tomuri, ce cuprinde documente istorice, filologice şi din literatura naţională şi străină, multe dintre ele inedite. Lucrările filologice mai importante sunt Cuvente den Bătrâni (1878-1881) unde „pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid” (filologul german Schuchard) şi Etymologicum Magnum Romaniae (1886-1898), proiect grandios, nefinalizat însă din cauza morţii sale.

În dramaturgie, operele sale cele mai importante sunt drama Răzvan şi Vidra (pusă în scenă pe 10 februarie 1867 la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi comedia Trei crai de la Răsărit; în literatură se remarcă prin nuvela Duduca Mamuca (1863) asupra căreia va interveni după scandalul generat, schimbându-i conţinutul şi titlul, care devine Micuţa (1863). Director al Arhivelor Statului (1876-1901), publică masiv documente referitoare la istoria naţională. Recunoscându-i meritele, Academia Română îl primeşte în rândurile sale în anul 1877.

În politică a cochetat cu Partidul Naţional Liberal, pe listele cărora a fost ales deputat (1867).Sprijină înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului străin, apoi, pentru o perioadă, este antidinastic, revenind însă, după un timp, la sentimente monarhiste.Prin lucrările sale ştiinţifice, Bogdan Petriceicu Hasdeu creează un stil erudit, enciclopedist şi, mai ales, deschide gustul pentru sinteze culturale, generând o tradiţie în cultura românească, continuata de Nicolae Iorga, George Călinescu, Mircea Eliade. Rămâne deschizător de drumuri în filologie, folcloristică, istorie, aşezând cercetarea acestor domenii într-un cadru care nu se va schimba multa vreme.

Pe când se afla pe patul de moarte, Iulia F. Haşdeu i-a amintit soţului decizia pe care o luaseră împreună: de a dona castelul lor din Câmpina Academiei Române, spre folosul membrilor ei „săraci şi nenorociţi, mai ales cei de peste Carpaţi…În fiecare vară trei membri ai Academiei, fie munteni, fie moldoveni, fie de dincolo, fiecare cu familia sa, cu nevasta şi copilaşii, vor putea locui aicea, fără a plăti chirie, odihnindu-se şi întremându-se”. De asemenea, toată biblioteca lui B. P. Haşdeu va trece în proprietatea Academiei, împreună cu dreptul exclusiv ca aceasta să editeze scrierile lui şi ale fiicei lor, Iulia. Soţia lui Haşdeu moare la 2 iulie 1902, la vârsta de 62 ani, iar soţul său a trecut la cele veşnice la 25 august 1907.

Castelul de la Câmpina a dat naştere, de-a lungul vremii, la nenumărate legende, chiar şi în zilele noastre unele dintre acestea arătând că, în anumite nopţi, Iulia Haşdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său, sau că Iulia ar fi fost văzută de localnici pe terasa castelului cu un buchet de margarete în braţe şi că a doua zi după apariţie, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deşi nu era sezonul acestora.

Surse:

Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

https://radioromaniacultural.ro/portret-bogdan-petriceicu-hasdeu-unul-dintre-cele-mai-uluitoare-genii-pe-care-le-a-zamislit-neamul-romanesc-si-marea-sa-tragedie/

http://www.autorii.com/scriitori/bogdan-petriceicu-hasdeu/index.php

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/24-bogdan-petriceicu-hasdeu-1838-1907

https://ziarullumina.ro/documentar/bogdan-petriceicu-hasdeu-folcloristul-unui-neam-intreg-38953.html

£££

 S-a întâmplat în 25 august1936: La această dată, s-a născut Sebastian Papaiani. Sebastian Papaiani (n. Pitești, România – d. 27 septembrie 2016, București) a fost un mare actor român. El a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960. După absolvire a jucat pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu, oraș unde s-a căsătorit cu actriţa Eugenia Giurgiu Papaiani cu care a avut un fiu.

S-a mutat ulterior la Bucureşti şi a jucat la Teatrul Giuleşti, în spectacole ca Domnişoara Nastasia de Gh. M. Zamfirescu, Astă seară se joacă fără piesă de Luigi Pirandello, Livada cu vişini de Cehov, Să nu-ţi faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu şi-n foarte multe alte roluri, apoi la Teatrul Nottara într-o paletă foartemare de roluri, unde în anul 2010 i s-a dedicat spectacolul Secta Femeilor, adaptare după Aristofan a regizorului Toma Enache, în care interpreta rolul lui Sofocle. Pe marele ecran a debutat în 1961, cu filmul Purgatoriul nr.5 iar în 1963 joacă în comedia regizorului Geo Saizescu Un surâs în plină vară, unde alături de actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. A jucat apoi în peste 50 de producţii cinematografice, a cucerit publicul cu rolul Plutonierului Căpşună din seria de filme BD, a fost Păcală, Comisul Ionuţ Jder, Ieremia în Toate pânzele sus, Gogu a lu’ Pupăză în Nea Marin Miliardar, Caporalul Vasile Dobrită în Am fost şaisprezece etc. A jucat în multe filme pentru televiziune. S-a pensionat în 1990, dar nu a putut rămâne departe de scenă şi film, a revenit mai întâi la Teatrul Mic, apoi la Teatrul Nottara. A fost căsătorit  peste 35 de ani cu Marcela Papaiani.

Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc”, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/sebastian-papaiani-2414/

https://www.europafm.ro/biografie-sebastian-papaiani-si-rolurile-care-l-au-facut-celebru-pacala-si-plutonier-capsuna/

https://www.news.ro/cultura-media/biografie-sebastian-papaiani-va-ramane-in-memoria-cinefililor-cu-rolurile-deja-intrate-in-legenda-pacala-si-plutonier-capsuna-1922400627352016091015488034

https://www.9am.ro/stiri/LifeStar/297515/biografie-sebastian-papaiani-de-la-plutonierul-capsuna-la-pacala.html

£££

 S-a întâmplat în 25 august…

– 1530: S-a născut Ivan al IV-lea (supranumit „cel Groaznic”), mare cneaz al Moscovei şi al întregii Rusii (1533-1547), primul ţar al Rusiei (1547-1584) (m. 1584)

-1609: Astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața dogilor venețieni. În construcția telescopului său, cu care a studiat Luna văzând-o de 30 de ori mai aproape față de privirea cu ochiul liber, Galilei a folosit o serie de lentile, idee  preluată și îmbunătățită de Issac Newton, care a construit primul telescop cu oglindă

– 1744: S-a născut Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german; a creat premisele ideologice ale curentului „Sturm und Drang” (Furtună şi avânt), mişcare care a deschis calea afirmării literaturii clasice în Germania (m. 1803)

– 1819: A murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 1736)

– 1822: A murit Sir Frederick William Herschel, compozitor şi astronom britanic de origine germană, pionier al astrofotometriei; la 13.III.1781 a descoperit planeta Uranus; a descoperit mişcarea sistemului solar faţă de celelalte stele din Calea Lactee (n. 1738)

– 1841: S-a născut medicul elveţian Emil Theodor Kocher; cercetări asupra glandei tiroide; a efectuat prima tiroidectomie (1876), inaugurând astfel chirurgia endocrină; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1909 (m. 1917)

– 1849: S-a născut G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”; de numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (m. 1900)

-1860: S-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris, titularul agenţiei fiind Ioan (Iancu) Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri (25.VIII/6.IX)

- 1862: Unificarea serviciilor sanitare din Moldova şi din Ţara Românească, administrarea lor fiind încredinţată medicului Carol Davila (25.VIII/6.IX)

– 1867: A murit Michael Faraday, fizician şi chimist englez; unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului (n. 1791)

– 1873: S-a născut Lucia Sturdza Bulandra, actriţă, directoare de teatru şi profesoară (m. 1961)

– 1900: S-a născut Sir Hans Adolf Krebs, biochimist englez de origine germană; a descoperit „ciclul K” (ansamblul fenomenelor de oxidare care au loc în metabolismul glucidelor); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1953, împreună cu americanul Fritz Albert Lipmann (m. 1981)

– 1900: A murit Friedrich Nietzsche, scriitor şi filosof german; cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat (n. 1844)

– 1902, 25.VIII/7.IX: S-a născut Camil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (m. 1977)

– 1905: S-a născut Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

– 1907: A murit Bogdan-Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (n. 1838, la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina)

– 1908: A murit fizicianul francez Henri Becquerel; a descoperit fenomenul de radioactivitate la uraniu (1896); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903, împreună cu conaţionalii săi Pierre şi Marie Curie (n. 1852) 

– 1911: S-a născut legendarul general vietnamez Vo Nguyen Giap, liderul militar al celor două războaie din Vietnam din a doua jumătate a secolului trecut, cunoscut ca „Napoleon cel Roşu”, erou al independenţei vietnameze; armatele conduse de el i-au alungat pe francezi din Vietnam şi apoi i-au forţat pe americani să renunţe la eforturile de a nu permite instaurarea unui regim comunist (m. 2013)

– 1917: S-a născut Ion Diaconescu, om politic naţional-ţărănist, luptător anticomunist; prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, a fost deţinut politic între 1947 şi 1964; prim-vicepreşedinte PNŢCD (1990 – 1995), preşedinte PNŢCD şi CDR (1996 – 2000); preşedinte al Camerei Deputaţilor (1996 – 2000) (m. 2011)

– 1918: S-a născut Leonard Bernstein, dirijor şi compozitor american (m. 1990)

– 1923: S-a născut prozatorul Dumitru Manoileanu; numele său a apărut în literatură după ce se făcuse cunoscut pe stadioanele de rugby ca jucător, antrenor sau cronicar sportiv (m. 1992)

- 1929: Pe aeroportul Paris-Orly din capitala franceză, a fost experimentată prima cabină catapultabilă de avion, inventată de românul Anastasie Dragomir, o versiune timpurie a scaunului ejectabil

– 1930: S-a născut actorul britanic de film Sean Connery

-1936: S-a născut regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale; peste o mie de piese de teatru radiofonic, aflate în fonoteca Radioului, poartă semnătura lui (m. 2008)

-1936: S-a născut actorul Sebastian Papaiani (m. 2016)

– 1938: A murit scriitorul rus Alexandr Kuprin (n. 1870)

– 1940: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Mihai Pelin, istoric, prozator şi publicist (m. 2007)

– 1940: S-a născut sportivul chinez Zhuang Zedong, triplu campion mondial la tenis de masă şi reprezentant al „diplomaţiei ping-pong”, care a dus la o apropiere între Beijing şi Washington în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013)

- 1944: Eliberarea Parisului, de către trupele aliate, de sub ocupaţia nazistă

- 1945: S-a născut Ion Petreuş, interpret al cântecului popular maramureşean (m. 2002)

– 1946: A murit Arnold Rosé, violonist austriac originar din România (n. 1863, la Iaşi)

-1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism desfăşurate la Berna, unde Iolanda Balaș a cucerit medalia de argint la săritura în înălţime, cu o săritură de 1,65 m

-1961: A murit chimistul britanic Morris William Travers; în 1898 a descoperit, împreună cu William Ramsay, elementele chimice kripton, xenon şi neon (n. 1872)

– 1975: A murit Romulus Dianu, prozator, publicist şi traducător (a tradus din Feodor Dostoievski, Bertolt Brecht şi Georges Duhamel); a lucrat în diplomaţie, zece ani fiind colaboratorul lui Nicolae Titulescu şi acreditat pe lângă Liga Naţiunilor (n. 1905)

– 1980: A murit filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1895)

– 1984: A murit scriitorul american Truman Capote (pe numele său adevărat Truman Streckfus Persons), unul dintre cei mai importanți ai secolului al XX-lea, autor de romane, nuvele și scenarii (n. 1924)

– 2007: A murit Val Condurache (pseudonimul literar al lui Valeriu-Gheorghe Condurache), critic literar, eseist, teatrolog, poet şi publicist; fost director al Complexului Muzeal „Moldova” din Iaşi (n. 1950)

-2009: A încetat din viaţă senatorul american Edward „Ted" Kennedy, fratele preşedintelui John F. Kennedy (n. 22 februarie 1932)

– 2010: A murit scriitorul Baruţu T. Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi (n. 1925)

– 2012: A murit astronautul american Neil Armstrong, primul pământean care a păşit pe Lună, la 20 iulie 1969 (era comandantul navei „Apollo 11”, lansate spre Lună de la baza Cape Kennedy, la 16.VII.1969); el a fost secondat de colegul său Edwin Aldrin (n. 1930)

– 2016: A murit designerul francez de origine română Sonia Rykiel; supranumită „Regina Tricotajelor” (n. 1930)

£££

 🎬 25 august 1969: S-a născut actorul Ioan Isaiu.

Ioan Isaiu (25 august 1969, Hunedoara - 9 mai 2026) a fost un actor român.

BIOGRAFIE

S-a născut în 1969 la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A jucat la Teatrul Național din Cluj până în 2000.

La începutul anilor 2000 s-a stabilit temporar în Noua Zeelandă și ulterior în Singapore, unde a lucrat în domeniul impresariatului artistic și organizării de evenimente. A organizat concerte pentru Sting, Shakira și Kylie Minogue și a promovat artiști români în Asia. Reîntors în țară, a reluat actoria, devenind cunoscut publicului larg prin rolurile din serialele produse de Acasă TV și Pro TV (Secretul Mariei, Vocea inimii, Îngerașii, Aniela, Iubire și Onoare, Îngeri pierduți, Pariu cu viața) iar din 2017 și-a reluat activitatea artistică în Teatrul din Cluj. A jucat și în filme: Meșterul Manole, Feedback, Rating, Zavera. A murit fulgerător pe platoul de filmare.

FILMOGRAFIE

- Îngeri pierduți (2013) - Alexandru Iordache

- Moștenirea (2010) - Dan Stuttman

- Aniela (2009) - Dumitru "Mitică" Lăptaru

- Îngerașii (2008) - Tudor Apostol

- Secretul Mariei (2005) - Octavian Bărbulescu

România -țara mea de glorii, țara mea de dor

£££

 S-a întâmplat în 22 august1985: În această zi, a murit actorul Octavian Cotescu. Octavian Coteţ, pe numele său real la naştere, a venit pe lume la 14 februarie 1931, la Dorohoi, fiind fiu al maistrului ceferist Ilie Coteț și al Anastasiei Lazăr. Casa părintească se afla pe aceeași stradă cu cea a fraților Rodica și Ștefan Tapalagă, strada Gloriei. Când împlinea trei ani, tatăl se mută cu serviciul şi familia la Iași, unde vor locui în pavilioanele CFR, pe strada Aurora, din Copou. În copilărie îşi petrecea perioade scurte la bunicii dinspre tată, țărani din comuna Miroslava, județul Iași.

Între anii 1938 – 1942, Octavian Cotescu a urmat ciclul primar la şcoala din strada Toma Cosma din Iaşi. În anul 1942, mama se angajează telegrafistă la Gara CFR Iași iar în perioada 1942-1943, a urmat Liceul Național din Iaşi – o perioadă în care a început să joace în piese de teatru, în colectivul de teatru al organizaţiei „Apărarea patriotică” – , apoi a studiat pentru o scurtă perioadă la Liceul Militar din Iași. În anul 1943 părinții săi divorțează, apoi bunicii din Botoșani și cei doi copii pleacă la Timișoara, unde mama sa va lucra ca telegrafistă în Gara Timișoara, iar tatăl său este detașat cu serviciul la Câineni, județul Vâlcea. Octavian va studia apoi la licee din Timișoara și Pitești, iar în 1945, a revenit la Iași unde a reluat cursurile Liceului Național.

În perioada liceului, vacanţele de vară le petrecea cu mama și cu sora sa, Mioara, la Botoșani, la bunicii dinspre mamă, Petru și Maria Lazăr. În toamna anului 1946, a susținut examenul de intrare la Conservatorul de Artă Dramatică ieșean reușind cu rolul Mircea Vadu din „Cumpăna”. A fost repartizat la clasa profesoarei Gina Sandri-Bulandra. În anul 1950, a susținut examenul de diplomă la Institutul de Teatru „Matei Millo” (noul nume al conservatorului ieşean).

După absolvire, a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București (Teatrul Municipal la acea vreme), prima sarcină pe scenă fiindu-i încredințată de Moni Ghelerter, un rol de figurant în „Vad nou” de Lucia Demetrius. A debutat la 12 mai 1951, în „Pădurea” de A.N. Ostrovski, alături de Lucia Sturdza Bulandra, Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Emil Botta și debutanta Ileana Predescu.La Bulandra a fost primit de directoarea Lucia Sturdza Bulandra, care avea să îi descopere uriașul talent, însă regizorul Moni Ghelerter l-a sfătuit să-și schimbe numele în Cotescu, după ce în prealabil doamna Bulandra propusese Coteanu. Sugestia maestrului Moni a fost, se pare, mai convingătoare.

La Bulandra a jucat zeci de personaje, fiind coleg cu actori excepţionali precum Ion Besoiu, Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu sau Irina Petrescu. Cu Lucia Sturdza Bulandra, Octavian Cotescu va juca în spectacole memorabile timp de zece ani, până la moartea acesteia, în septembrie 1961. Printre rolurile interpretate de Octavian Cotescu se află: Bertrand din „Sfânta Ioana”, de George Bernard Shaw, regia Liviu Ciulei – în 1958, Tom în „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, regia Dinu Negreanu – în 1960, Gogu în „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, regia Lucian Pintilie – în 1962, Nae Girimea în „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, regia Lucian Pintilie – în 1966, Iordache în „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric – în 1970, Cațavencu în „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, regia Liviu Ciulei – în 1972. De asemenea, Octavian Cotescu a mai jucat în piesele „Revizorul”, de Nikolai Gogol, regia Lucian Pintilie – în 1972, „Interviu” de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu – în 1976, „Tartuffe” de Moliere, regia Alexandru Tocilescu – în 1982 şi „Cabala bigoților” de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu – în 1982.

De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Teatrul Mic din București și cu teatre din provincie, din Satu Mare sau Oradea. Astfel, în 1965 şi între 1978 și 1980, Octavian Cotescu joacă și la Teatrul Mic, în rolul Harry Berlin din „Amooor” de M. Schisgall, în regia lui Dinu Cernescu, Edek din „Tango” de S. Mrozek, în regia lui Radu Penciulescu, alături de Victor Rebengiuc, Olga Tudorache, George Constantin, Eliza Plopeanu, Vali Cios și Florin Vasiliu, în Unchiul Vanea (1978), de Cehov, în regia lui Laurențiu Azimioară, în „Maestrul și Margareta”, alături de Ștefan Iordache, Dan Manolache și Dan Condurache (1980), o dramatizare după Bulgakov realizată de Cătălina Buzoianu și Mihaela Tonitza Iordache şi în rolul Minetti, eroul lui Thomas Bernhard din piesa cu același nume, în regia Ancăi Ovanez Doroșenco.

L-a întruchipat, în 1984, la Oradea, pe Pronin din „A douăsprezecea cămilă” de Samuil Alioșin, în regia lui Victor Ioan Frunză şi tot acolo a jucat în „În ale vieții valuri” de Tudor Mușatescu, în regia lui Ion Cojar.Octavian Cotescu a jucat în peste 50 de filme, alături de alți mari actori, ca Toma Caragiu sau Dem Rădulescu.

După debutul pe marele ecran, în 1961, în „Portretul unui necunoscut”, au urmat, printre altele, în 1967, rolul din „Diminețile unui băiat cuminte”, regia Andrei Blaier, unde s-a aflat în distribuţie alături de Irina Petrescu, Ştefan Ciubotăraşu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ sau George Constantin, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” – în 1972, a fost perceptorul în „Păcală” – în 1974, „Toamna bobocilor” – în 1975, „Operațiunea Monstrul” – în 1976, „Iarna bobocilor” – în 1977, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” – în 1978, „Eu, tu, și… Ovidiu” – în 1978, „Buletin de București” – în 1983, în rolul simpaticului Costică Popescu, „Sosesc păsările călătoare” – în 1984, „Secretul lui Bachus” – în 1984, „Căsătorie cu repetiție” – în 1985, în rolul aceluiaşi Costică Popescu.Octavian Cotescu a apărut şi în distribuţia a numeroase producţii pentru televiziune, printre acestea aflându-se „Un orfelin iubea o orfelină” – 1976, „De ochii lumii” – 1971, sau serialul „Iubirea e un lucru foarte mare” – 1962.Remarcabil a fost Octavian Cotescu în duet cu actriţa Coca Andronescu, în serialul umoristioc al TVR din anii ’70, „Tanța și Costel”.

A jucat şi în numeroase piese de teatru radiofonic, printre acestea aflându-se „Răposatul” – în anul 1974 – , după piesa omonimă a dramaturgului sârb  Branislav Nuşici, publicată în 1937, în care s-a aflat alături de Toma Caragiu şi Dem Rădulescu, „Comedia banilor” de Marin Držić, regia artistică: Dan Puican, în care a jucat alături de Rodica Tapalagă, Dumitru Furdui, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Horia Căciulescu, Virgil Ogăşanu, Melania Cârje, Victor Ştrengaru, Ovidiu Schumacher, „Harță Răzășul” – în 1977, după comedia-vodevil scrisă de Vasile Alecsandri între anii 1864-1865, în care s-a aflat alături de Dem Rădulescu, şi Vasilica Tastaman, sau „Povestea vorbii” de Anton Pann – în 1974.Fie că se auzeau la radio sau erau imprimate pe discuri de vinil, vorbele marelui actor au încântat amatorii de poveşti şi basme – copii şi nu numai – mulţi dintre noi îşi amintesc astăzi, cu plăcere, de vorba caldă, domoală a povestitorului din „Darul spiriduşilor” de Fraţii Grimm, din „Greuceanu” al lui Petre Ispirescu, din „Harap-Alb” al lui Ion Creangă, din „Motanul încălţat” de Charles Perrault, din „Fetiţa cu chibriturile” a lui Hans Christian Andersen, ori de glasul motanului din „Familia Chiţ-Chiţ” a lui Ion Pas.

Din anul 1966, a fost căsătorit cu actriţa Valeria Seciu, care îi fusese studentă între anii 1960-1964. Rodul iubirii celor doi a fost Alexandru, născut în anul 1968 şi devenit călugăr la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedu, luând numele de Daniil. Între anii 1975 – 1980, Octavian Cotescu a fost deputat în Marea Adunare Națională. Începând cu anul 1960, a fost profesor și, din 1981, rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, printre cei mai buni studenți ai săi aflându-se Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, sau Maria Ploae. În anul 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, iar în anul 1985, a primit premiul ACIN pentru întreaga activitate. Octavian Cotescu a plecat la cele veșnice la doar 54 de ani, la 22 august 1985, la Sinaia, în urma unui atac de cord. În anul 1993, la Editura Meridane, a apărut volumul care îi este dedicat, „Octavian Cotescu”, îngrijit de Ileana Berlogea și Ion Toboșaru.

Numele marelui actor se regăseşte printre cele două sute de nume de mari artişti încrustate pe soclul „Gongului Thaliei”, un binecunoscut simbol al teatrului, amplasat pe Aleea Celebrităţilor, în Piaţa Timpului din centrul Capitalei.

Nicolae Uszkai

£££

 S-a întâmplat în 22 august1972: În această zi, a murit fizicianul Ştefan Procopiu; contribuţii în domeniile electromagneticii şi termodinamicii; a ajuns pe căi proprii la noţiunea de magneton înaintea fizicianului danez Niels Bohr şi independent de acesta (1912); membru titular al Academiei Române din 1955.  Ștefan Procopiu (n. 19 ianuarie 1890, Bârlad – d. Iași) a fost fizician, profesor universitar și inventator român, membru titular (din 1955) al Academiei Române. El a descoperit efectul Procopiu de depolarizare a luminii.

A urmat cursurile școlii primare și ale Liceului „Gh. Roșca Codreanu” (promoția 1908) din Bârlad. Licențiat al secției fizico–chimice a Facultății de Științe din Iași (1912), după care a urmat alte studii universitare la Paris.Asistent universitar la catedra de Aplicațiile electricității la Universitatea din București. Între 1 septembrie 1917 – noiembrie 1919 a funcționat la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. A fost clasificat primul pe țară la examenul de capacitate (1919).

Devine șef de lucrări la catedra universitară sus-amintită (1919). În anul 1919 obține o bursă Adamachi și pleacă la Paris pentru studii de doctorat. Aici frecventează cursurile unor savanți iluștri ai vremii, precum Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton. Îndrumatorul tezei de doctorat este pentru început prof. Gabriel Lippman, iar apoi prof. Aymé Cotton. Ștefan Procopiu descoperă și analizează în laboratorul de fizică al Universitatii Sorbona un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii și coloizi. Această descoperire a fost prezentată în ședința Academiei de Științe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul 1930, de către prof. Boutaric, fenomenul Procopiu. La 5 martie 1924, Procopiu obține titlul de doctor în științe fizice cu lucrarea „Asupra birefringenței electrice și magnetice a suspensiilor“, în fața unei comisii formată din profesorii Aymé Cotton, Charles Fabry și H. Mouton. Teza de doctorat a fost publicată la Editura „Masson“ – Paris și trimisă celor mai renumiți fizicieni ai vremii. Devine doctor în Științe Fizice la Sorbona (5 martie 1924) și până atunci avea publicate 30 de lucrări.

Reia catedra sa din București, iar la 15 ianuarie 1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitate, Căldură și Electricitate a Universității din Iași, la care a predat până la pensionarea sa (1 octombrie 1962). A fost decanul Facultății de Electrotehnică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași de la înființarea ei (decembrie 1937), până la 1 februarie 1941, când trece decan al Facultății de Științe a Universității Iași.

A fost membru al Academiei Române (1955), premiat al Academiei Române (1920); Doctor honoris causa al Politehnicii din Iași (1 februarie 1967), membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizică, membru al multor societăți științifice române și străine. A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936.Pentru activitatea sa a fost distins cu Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Științific și Ordinul Steaua României. Este descoperitor al magnetonului Bohr-Procopiu (1919) (alături de Bohr).

Este descoperitor al „efectului Procopiu”. Dezvoltând studiile asupra efectului Barkhausen (discontinuitatea magnetizației unei substanțe), Ștefan Procopiu experimentează influența unor factori fizici asupra discontinuităților de magnetizare.În 1930, el pune în evidență un efect nou ce are loc în fire din materiale feromagnetice străbătute de curenți alternativi, pe care l-a numit „efect Barkhausen transversal“, și care este cunoscut în prezent sub numele de „efect Procopiu“. Dacă în interiorul unei bobine se află un fir conductor axial supus acțiunii unui câmp magnetic longitudinal, la trecerea curentului alternativ prin acest fir, în bobină nu se induce nici un semnal, deoarece liniile de câmp magnetic produs de curentul prin fir nu intersectează suprafața spirelor bobinei ci sunt circulare, în același plan cu planul spirelor. Dacă firul este din material feromagnetic, se constată că la trecerea prin acesta a unui curent alternativ ce depășește o anumită valoare de prag, apare totuși fenomenul de inducție în bobină. Aceasta dovedește că vectorii magnetizație ai domeniilor magnetice ies din planul perpendicular pe fir. Acest fapt se întâmplă atunci când câmpul magnetic circular la suprafața conductorului depășește câmpul coercitiv caracteristic materialului din care este constituit firul. Pornind de la efectul Procopiu, au fost construite noi tipuri de memorii electronice cu suport din fir feromagnetic, de foarte mare capacitate.

Savantul a încetat din viață în Iași la 22 august 1972, lăsând publicate 177 de lucrări științifice.

Surse:

http://www.mnt-leonida.ro/08GaleriaPersonalitatilor/StefanProcopiu.html

http://www.phys.uaic.ro/index.php/prezentare/personalitati-facultate/stefan-procopiu-1890-1972/

http://www.etti.tuiasi.ro/sibm/old/Technical%20Museum/html/ro/Stefan_Procopiu.htm

https://www.icr.ro/pagini/ianuarie-creativitate-si-inovatie-stefan-procopiu

http://lspvs.ro/public.php?idarticol=9

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2510