$$$

 Pierdut acum mai bine de 400 de ani, trupul lui Mihai Viteazu a fost găsit la o mânăstire de pe malul Oltului

(sursa textului: romanialibera.ro)

Istoria oficială ne spunea că Mihai Viteazu, făuritorul primei Uniri a românilor, a fost decapitat în anul 1601. Apoi capul i-a fost dus la Mânăstirea Dealu de la Târgoviște, iar despre trup se credea că a dispărut.

O întâmplare recentă aduce lumină într-una dintre cele mai mari enigme ale istoriei românilor. Trupul lui Mihai Viteazu, făuritorul primei Uniri - cea din anul 1600, a fost descoperit la Mânăstirea Plăviceni de pe malul Oltului.

Osemintele au fost găsite în anul 2010 de călugării de la Plăviceni, dar a durat ceva timp până ce importanța acestei descoperiri a fost confirmată cu mijloace științifice. Starețul Mânăstirii Plăviceni, părintele Teoctist Moldovanu, a intuit că osemintele îi aparțin marelui voievod, pornind de la câteva date certe: mânăstirea a fost ctitorită de Doamna Stanca – văduva lui Mihai Viteazu, hramul mânăstirii este al Arhanghelului Mihail, iar din scheletul deshumat în anul 2010 lipseau capul și mâinile – ceea ce corespunde mărturiilor istorice privind modul cum a fost ucis și mutilat Mihai Viteazu, în anul 1601.

Numele inițial al mânăstirii a fost Alunișul, pornind de la legenda că Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazu, a ajuns aici și s-a ascuns într-un alun, pentru a nu fi prinsă de turci. Iar biserica Mânăstirii Plăviceni este singura din România care a avut, chiar de la înființare, doar hramul Sfântului Arhanghel Mihail (nu Mihail și Gavril), tocmai pentru a insista asupra personalității lui Mihai Viteazu.

Starețul Teoctist a decis să ceară o expertiză asupra osemintelor găsite la Plăviceni, bazându-se pe material ADN provenit de la mama lui Mihai Viteazu, Teodora Cantacuzino, care este înmormântată la Mânăstirea Cozia.

În final, expertiza medico-legală a confirmat speranțele călugărilor de la Plăviceni. Mânăstirea lor, pierdută într-o pădure de pe malul Oltului, adăpostește osemintele primului domn al celor trei Țări Române.

$$$

 👩🏻CURIOZITĂȚI DE POVESTE…😲

Știați că, floarea-de-colț nu este doar o floare rară, ci un indicator ecologic prețios, care oferă informații despre sănătatea habitatului în care crește??😲

Floarea de colț este una dintre cele mai fascinante și delicate plante din flora României, admirată deopotrivă pentru frumusețea ei aparte și pentru locurile sălbatice în care își face apariția. Denumirea științifică “Leontopodium alpinum” provine din greacă și înseamnă „picior de leu”, datorită formei florii acoperite cu peri fini, asemănători cu o blană pufoasă. În realitate, aspectul său alb-argintiu și catifelat amintește mai degrabă de o bijuterie naturală, născută direct din stânca rece, sub cerul alpin, unde doar vântul și 🦅vulturii sunt stăpâni.

Această floare rară crește exclusiv în zonele 🏔️montane înalte, în general între 1.700 și 2.500 de metri altitudine, unde condițiile sunt dure, solul este sărac, iar temperaturile pot scădea drastic chiar și vara. Floarea-de-colț își face loc printre fisurile calcaroase ale stâncilor abrupte, unde lumina soarelui este directă, dar solul reține puțină apă. Adaptarea sa la acest mediu ostil este uimitoare, perișorii care îi acoperă frunzele și florile nu sunt doar ornamentali, ci au rol de protecție termică, reducând evaporarea și reflectând radiațiile UV puternice de la altitudine.

În cultura populară românească, floarea-de-colț a căpătat o aură mistică. Este văzută drept un simbol al iubirii pure, al dorinței neîntinate și al curajului, mai ales datorită locurilor greu accesibile în care crește. Timp de generații, tinerii 👩‍❤️‍👨îndrăgostiți urcau în munți ca să găsească și să ofere o floare-de-colț ca dovadă a sentimentelor lor sincere. Găsirea acestei flori era percepută ca o dovadă de devotament și forță interioară, un gest cu profunde semnificații morale și afective.

Pe lângă frumusețea sa, floarea-de-colț are o valoare științifică importantă, fiind un relicvar al florei glaciare europene. Ea a supraviețuit din epocile glaciare în regiunile alpine, unde climatul a rămas favorabil supraviețuirii sale. Este o specie emblematică pentru biodiversitatea montană, iar prezența ei indică un ecosistem echilibrat, cu un grad redus de intervenție umană. Astfel, floarea-de-colț nu este doar o floare rară, ci un indicator ecologic prețios, care oferă informații despre sănătatea habitatului în care crește.

Din cauza aspectului său unic și simbolismului asociat, floarea-de-colț a fost intens culeasă de-a lungul timpului, mai ales în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. Cererea mare, combinată cu habitatul său limitat și cu ritmul lent de regenerare, a dus la scăderea alarmantă a populațiilor naturale. Din acest motiv, floarea-de-colț este astăzi protejată prin lege, fiind interzisă culegerea, comercializarea sau deteriorarea habitatelor sale. În România, ea este inclusă în lista speciilor strict protejate, iar multe dintre rezervațiile naturale montane o au ca specie-simbol.

În prezent, floarea-de-colț continuă să fascineze turiștii, botaniștii și iubitorii de natură prin prezența sa tăcută și discretă pe crestele înalte ale 🏔️Carpaților. Nu este ușor de găsit și nici nu se lasă ușor observată, dar tocmai această raritate îi amplifică farmecul. Ea rămâne un simbol al frumuseții sălbatice, al echilibrului fragil dintre om și natură și al valorii pe care o are fiecare formă de viață, oricât de modestă ar părea. Într-o lume tot mai grăbită, floarea-de-colț ne amintește de răbdare, de respect și de bucuria lucrurilor simple, pure și autentice…😊

🤗Text preluat🤗

$$$

 Romanță de toamnă

   Adrian Păunescu 

Când frunzele-n copaci încep să moară,

Se pare că un vânător ciudat

A tras în Cer și l-a iluminat

Cu petice de piei de căprioară.

Rugina crește-n clopote, când bat,

Și-un blând fitil în lumânări de ceară,

Lumina-n râuri a-nceput să moară

Și cârduri pleacă la un alt arat.

De-ai apărea acum, de peste seară,

Mi-ar fi cu neputință să mai știu,

De unde vii, atâta de târziu,

Din moarte sau din muzica ușoară?

Dar uite că borhotul de rachiu

Se strânge în butoaie, de cu vară,

Se face proba pietrelor de moară

Și grâul măcinat e încă viu.

Întoarce-te din moarte, domnișoară,

Cum urcă rumegușul pe burghiu,

Mai vino să numești acest pustiu

Al toamnei început de primăvară.

Dă-i sângelui puterea să tresară,

Așa cum s-a-nvățat de timpuriu,

Ajută-mă să pierd acest pariu

Pe frunze și pe piei de căprioară.

M-am săturat să sufăr și să scriu,

Să văd că suferința mă repară,

Și, totuși, te iubesc ca prima oară,

Și-i toamnă, și-i prăpăd, și e târziu.

18 august 1992

$$$

  

🐝 Cum arată și unde trăiește

 • Albina cu dungi albastre (Amegilla cingulata) se distinge prin dungi albastre opalescente pe abdomen, spre deosebire de clasicele nuanțe de galben și maro ale albinelor obișnuite.

 • Această specie trăiește în zonele tropicale, subtropicale și temperate din Australia, fiind răspândită pe coasta de est și sud, dar apare și în grădinile urbane.

🌸 Comportament și importanță

 • Albina cu dungi albastre este solitară, nu formează colonii mari și nu produce miere, dar are un rol esențial în polenizarea plantelor, folosind o tehnică specială numită „buzz pollination” (polenizare prin vibrație).

 • Această capacitate o face extrem de valoroasă pentru unele culturi agricole și pentru ecosistemele naturale din Australia.

🎨 Diversitatea culorilor la albine

 • Pe lângă această specie, există și alte albine sălbatice din Australia cu nuanțe vii de verde sau chiar roșu, principalul avantaj fiind camuflajul și atragerea polenului.

 • Amegilla cingulata este considerată una dintre cele mai frumoase și uimitoare albine sălbatice datorită culorilor sale neobișnuite și aspectului spectaculos.

$$$

 🌳 Un arbore al longevității

Măslinul este un simbol al vieții de durată, capabil să trăiască peste 1.000 de ani. În condiții favorabile, unele exemplare depășesc chiar și două milenii, continuând să înflorească și să ofere roade. Longevitatea sa i-a făcut pe oameni să-l considere un arbore sacru, venerat în mituri și legende.

🏛️ Rădăcini antice

În Grecia, Italia și Israel există măslini care au fost plantați în Antichitate și încă dau rod astăzi. Acești martori vii ai istoriei au văzut imperii ridicându-se și prăbușindu-se, păstrându-și neclintită prezența. Pentru localnici, ei nu sunt doar copaci, ci adevărate monumente naturale.

🌿 Frunze veșnic verzi

Frunzele de măslin sunt mici, tari și argintii pe partea inferioară, oferind arborelui un aspect strălucitor în bătaia soarelui. Această adaptare îl ajută să reziste secetei și să suporte veri toride. În culturile mediteraneene, ramura de măslin este un simbol universal al păcii și al împăcării.

🫒 Fructe pline de viață

Măslinele nu sunt doar gustoase, ci și pline de nutrienți esențiali. Din ele se obține uleiul de măsline, considerat „aurul lichid” al Mediteranei. Acesta este apreciat atât în gastronomie, cât și în medicina tradițională, datorită proprietăților sale antiinflamatoare și antioxidante.

✝️ Un simbol sacru

De-a lungul istoriei, măslinul a fost asociat cu divinitatea și speranța. În Biblie, ramura de măslin adusă de porumbel după potop semnifică pace și renaștere. În Grecia Antică, coroanele de frunze de măslin erau așezate pe capetele învingătorilor la Jocurile Olimpice.

🌍 Legătura cu oamenii

Mai mult decât un simplu arbore, măslinul a devenit parte din identitatea culturală a Mediteranei. El reunește trecutul, prezentul și viitorul, amintindu-ne că natura poate dăinui mult dincolo de generațiile umane. Acolo unde există un măslin bătrân, există și o poveste care merită spusă.🌿✨

$$$

 OMUL CARE TE IUBEȘTE...

 Omul care te iubește îți demonstrează prin fapte sentimentele pe care le are pentru tine. Pentru el vorbele sunt doar o subliniere a faptelor, un fel de cântec, un soi de mângâiere. Îți spune ”te iubesc” pentru că simte, îți spune ”ești frumoasă” pentru că așa te vede, îți spune ”ești lumea mea” pentru că nu vede lumea fără prezența ta în ea. 

 Omul care te iubește se mândrește cu tine și te poartă la brațul lui ca pe cea mai de preț bijuterie. Vorbește despre tine, îți laudă calitățile, te pune pe primul loc în viața lui și nu ar permite nimănui, niciodată să te atingă nici cu o privire, măcar. 

 Omul care te iubește îți oferă protecție; nu te pune niciodată în situații jenante sau ridicole, nu te umilește, te ferește de minciună, îndoială și nesiguranță. 

 Omul care te iubește nu te chinuie, nu te abandonează, nu uită că exiști, nu te minte și nu poartă măști când e lângă tine. El nu se teme să-ți arate iubirea oriunde, oricum și față de oricine.

 Omul care te iubește îți aduce zâmbetul pe buze, soarele în priviri, strălucire pe chip și ar face orice să știe că ești fericită; iar dacă vreodată te-ar face să plângi, singurele lacrimi ar fi de fericire.

 Omul care te iubește știe că timpul tău e neprețuit și nu te obligă să îl aștepți. 

Pentru omul care te iubește, singura lui lume ești tu! Dacă te are pe tine, are totul! 

                                     * Carmen Tudor Sapnaa *

      Be magic! 💞

$$$

 Decontul final

Adrian Păunescu

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,

Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,

C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,

Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,

Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,

Şi eu încă sunt viu,

Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns

Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,

Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,

Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,

Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,

Fără pic de păcat.

Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tăcând

Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,

Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,

Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii

Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,

Te aştept sus în cer,

Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,

Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,

C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,

Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,

Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,

Să-ţi dau anii-napoi,

Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,

Eu să mor, să fim chit.