$$$

 

Elisabeta cea puternică!

În fața dumneavoastră se află fotografia unei femei încununată cu premii pentru filantropie și deținătoare a trei statuete Oscar. Una dintre cele mai enigmatice personalități ale tuturor timpurilor, al cărei chip a insuflat curaj milioanelor de oameni să înfrunte greutățile și să continue să trăiască, în pofida tuturor obstacolelor. Elizabeth Taylor – povestea bolii aceleia care a reușit să învingă totul.

Elizabeth Rosemond Taylor s-a născut într-o suburbie a Londrei, în familia unui negustor de artă. Războiul a silit familia să se mute la Los Angeles. Cred că aceasta a fost ideea mamei sale – o actriță modestă, dar cu inima înfiorată la auzul cuvântului „Hollywood”, visând să ajungă acolo, dacă nu ea însăși, măcar fiica sa, plasată pe altarul Fabricii de Visuri. În timp ce tatăl se afunda în băutură, mama o purta pe micuța Liz pe la studiouri. Fetița era de o frumusețe neobișnuită, dar producătorii îi reproșau statura scundă, o acuzau pe mamă că îi aplica machiaj la probe și îi cereau să o spele pe chip. Dar Elizabeth nu avea nevoie de artificii – o rară mutație genetică îi dăruise două rânduri de gene, sprâncene bogate și ochi de o nuanță neasemuită de violet, asemenea pietrei de tanzanit.

Mama era dispusă la orice sacrificiu pentru ca fiica ei să pătrundă în lumea cinematografiei; pentru a-i spori înălțimea, recursese la moda vremii – întinderile dureroase și corsetele speciale. Procedurile chinuitoare au dat rod: fetița a crescut cu opt centimetri, dar oasele fragile și țesuturile delicate au avut de suferit. În timpul filmărilor, Liz a căzut de pe cal și și-a accidentat două vertebre. Astfel a început povestea suferinței ei, întinsă pe durata unei întregi vieți.

Pentru Liz Taylor, existența era o aventură. Îi plăcea să joace, o făcea cu încântare, dar fără zel excesiv. Nu avea formare actoricească, nici măcar studii clasice, însă poseda darul adevărului absolut în fața camerei. Era imposibil de „jucat peste ea”, așa cum nu poți întrece în autenticitate un copil sau un animal. Nu se lăsa împovărată de „sistemul Stanislavski”, învăța replicile în mașină, în drum spre platou, dar odată intrată în cadru juca de la egal la egal cu monștrii sacri ai Vechiului Hollywood. Însuși Montgomery Clift o invidia și o privea cu gelozie. Succesul ei era amețitor – primul Oscar l-a câștigat pentru abia al doilea său film „de adult”. Cariera, la fel ca și viața, o considera mai degrabă o aventură, mai mult sau mai puțin serioasă.

Când i s-a propus să o interpreteze pe Cleopatra în cel mai grandios și costisitor proiect al epocii, a izbucnit în râs și a declarat că va accepta doar pentru un milion de dolari.

Dacă astăzi mi-ar cere un asemenea onorariu Luciano Pavarotti, nu m-aș mira. Dar Liz glumea la începutul anilor ’60 – și astfel a devenit prima actriță din istorie plătită cu un milion pentru un rol.

Regulile jocului s-au înăsprit atunci când acestei femei, încă strălucitoare și cu o talie de viespe, i s-a oferit rolul în filmul Cine se teme de Virginia Woolf?. Fără ezitare, Elizabeth s-a îngrășat cu zece kilograme și le-a îngăduit grimerilor să o îmbătrânească cu un deceniu, transformând-o într-o femeie apăsătoare și insuportabilă. Unde dispăruse, așadar, frumoasa Maggie din Pisica pe acoperișul încins?

Cinematografia i-a adus milioane, dar i-a ruinat sănătatea. Certurile cu producătorii și partenerii de platou le potolea cu medicamente psihotrope, înecate apoi în alcool. Terapia aceasta era o practică răspândită la Hollywood: dimineața – o injecție stimulatoare, seara – o mână de somnifere.

„Studioul mă folosește și apoi mă aruncă!” – mărturisea ea. Și totuși, Liz a trecut și peste asta.

În timpul filmărilor la Uriașul, Taylor a primit o lovitură cumplită – partenerul ei, fermecătorul James Dean, idolul tinerelor de pretutindeni, și-a pierdut viața într-un accident de mașină. Actrița a fost nevoită să se trateze de prăbușirea nervoasă.

Nici mariajul nu era pentru Liz altceva decât o aventură. A pășit spre altar de opt ori și repeta mereu că nu s-a dăruit niciodată fără căsătorie. Spunea adesea că nu și-a propus să adune nici mulți soți, nici multe nestemate, dar așa a rânduit viața.

„Am dormit doar cu soții mei, așa am fost crescută! Și nu am avut niciodată amanți!” – scrie Taylor în celebra sa carte Romanul meu cu bijuteriile. Cum să nu-ți amintești, citind aceste rânduri, de cuvintele enigmatice ale lui Freddie Mercury, care glumea că a avut mai mulți amanți decât Elizabeth Taylor? Dacă e să credem însă propria ei mărturisire, rezultă că Mercury n-ar fi avut niciunul.

În esență, Elizabeth Taylor a trăit doar două iubiri statornice: una pentru nestematele ei, cealaltă pentru medicii care au încercat să-i aline suferințele.

Oricine e pasionat de pietre prețioase îi cunoaște, desigur, celebra colecție. Primele giuvaeruri de valoare au intrat în viața ei după căsătoria cu moștenitorul imperiului Hilton. Următorul soț, Mike Todd – magnat al cinematografiei și bărbat de o frumusețe aparte – o adora pe Liz și, asemenea lui Knurov din piesa lui Ostrovski, era convins de triumviratul „diamant rar – montură nobilă – bijutier desăvârșit”. Tot el i-a dăruit diamantul Krupp și o colecție de tablouri de Picasso. Și nu s-ar fi oprit aici, dacă n-ar fi fost tragedia: un an mai târziu, Todd s-a prăbușit într-un accident aviatic, la bordul avionului particular botezat sugestiv „Lucky Liz”. A urmat, inevitabil, o nouă cădere nervoasă, pe care Taylor a fost nevoită să o înfrunte sub îngrijirea medicilor.

Însă, cum spunea Moise, toate trec – și aceasta va trece. Nu are rost să enumerăm toate mariajurile ei, dar legătura cu Richard Burton a rămas drept un etalon al acelei „fericiri” conjugale pe care nu i-ai dori-o nici celui mai aprig dușman. Pe lângă bijuteriile fabuloase, Richard a inițiat-o și în patima alcoolului. Odată cu diamantul Taj Mahal și perla legendară Peregrina, odinioară purtată de Maria Sângeroasa, pe care Liz a rătăcit-o atât de neglijent încât era cât pe ce să fie înghițită de cățelușul ei, Elizabeth a primit și o dependență cumplită, care a silit-o de nenumărate ori să caute tratament în clinicile închise ale Hollywoodului.

Sănătatea lui Taylor ar putea fi transpusă într-un scenariu de film de groază. Puțini actori au avut un dosar medical atât de voluminos. După accidentarea coloanei vertebrale, durerile insuportabile de spate o obligau adesea să părăsească platoul pe targă. Copiii ei au venit pe lume prin operație cezariană.

Era „maestră” în a atrage pneumonii și bronșite; de două ori i s-a practicat traheotomia pentru a putea respira, iar o dată a fost conectată la aparatul de respirație artificială pentru a-i fi salvată viața. I-au fost extirpate ovarele și o parte din uter din pricina unei tumori, a trecut prin variola adultului. Hedonistă prin fire, nu-și refuza niciodată plăcerea mesei, motiv pentru care s-a luptat permanent cu kilogramele, hipertensiunea și bursita, fiind nevoită să își înlocuiască ambele șolduri cu proteze. Alcoolul îi făcea mersul nesigur, iar căderile se succedau fără oprire: ba își fractura degetele, ba cartilajele costale, ba picioarele ori încheieturile. În total, a ajuns de peste șaizeci de ori pe masa de operație – „eu merg la chirurgie mai des decât mergeți voi cu taxiul”, obișnuia să glumească, păstrând mereu puterea de a râde de sine însăși.

După ce a părăsit lumea cinematografiei, s-a regăsit în slujirea oamenilor. Empatia și compasiunea erau adevăratele ei nevoi. Regreta că, asemenea lui Elton John, nu putea urca pe scenă să ofere concerte, dar se bucura că putea ridica telefonul și aduna fonduri. „Dacă ai privilegii, trebuie să le împarți”, spunea ea, și reușea să strângă milioane pentru lupta împotriva SIDA. Mulți se temeau să se apropie de ea, de frica unei contaminări, pentru că Elizabeth se întâlnea personal cu bolnavii. Dar nu-i păsa – își urma chemarea. A intrat și în lumea afacerilor, lansând parfumuri fastuoase, asemenea ei însăși, și a primit cel de-al treilea Oscar pentru contribuția excepțională adusă artei cinematografice.

În ultimii ani, Taylor abia mai ieșea din casă, deplasându-se într-un scaun cu rotile împodobit cu diamante. Iar cățelușa ei purta un guler de nestemate – așa era Liz: o regină a strălucirii până la capăt.

Când părea că starea sănătății ei nu mai putea coborî mai jos, în 1997 lui Elizabeth Taylor i s-a descoperit o tumoră pe creier. A pornit, din nou, spre sala de operații – și a învins. Fotografia ei cu capul ras a făcut înconjurul lumii. Nu s-a temut să apară fără machiaj, dând curaj celor aflați în lupta cu boala: părul va crește din nou, grimerii își vor face treaba, important este să fii viu și să respiri!

Dar nici acolo nu s-a oprit destinul. În 2002, medicii i-au descoperit cancer de piele. A urmat tratamentul complet – operație și ședințe de chimioterapie. Și a biruit carcinomul!

„Asupra mea se apleacă privirile a mii de oameni care, poate, trec prin aceeași încercare. Și ei, privind la mine, își vor spune: «Dacă ea a putut trece prin asta, atunci și eu voi putea».”

Moartea prietenului său, Michael Jackson, i-a adus un nou cutremur sufletesc și o altă prăbușire nervoasă.

Totuși, viața lui Taylor după cancer a rămas plină: s-a implicat în afaceri, a continuat să sprijine bolnavii de SIDA, să strângă fonduri, să participe la evenimente caritabile. A suferit o nouă intervenție, de această dată pe inimă. Și, de fiecare dată, se ridica din nou, asemenea unei pisici care cade de pe acoperișul încins și totuși își reia mersul pe labe.

Elizabeth Taylor a murit în 2011, din pricina unei hemoragii la o valvă cardiacă, nicidecum de cancer, închizând gura celor care cred că boala aceasta nu poate fi învinsă.

Liz doar obosise. Se apropia de 80 de ani.