$$$

 Vezi că dacă nu slăbești te las, că eu nu stau cu grase, mi-a spus soțul, dar eu i-am dat o lecție pe care n-o va uita niciodată.

Era o seară de octombrie când Vasile s-a întors de la cârciumă cu gura mare și cu acea aroganță pe care o afișa când credea că mă are la mână. Eu tocmai terminasem de spălat vasele și mă pregăteam să-mi fac ceaiul de seară, când a intrat în bucătărie și mi-a aruncat cuvintele acelea ca pe niște pietre.

"Maria, te uiți în oglindă? Te-ai îngrășat ca o vacă. Dacă nu slăbești până la Crăciun, îți fac bagajele eu."

Am simțit cum sângele mi se oprește în vine. Douăzeci și trei de ani de căsătorie, trei copii crescuți împreună, o gospodărie întreagă clădită cu mâinile mele, și el avea tupeul să mă amenințe pentru că am pus câteva kilograme după menopauză.

În tăcerea care a urmat, am privit în jur la bucătăria noastră - la cuptorul în care am copt mii de pâini pentru familia lui, la masa unde am frământat aluat până mă dureau mâinile, la sobă unde am gătit în fiecare zi timp de peste două decenii. Apoi l-am privit pe el - bărbatul pentru care am renunțat la studii, pentru care am muncit pământul, pentru care am îngrijit părinții lui bătrâni fără să crâcnesc.

"Știi ce, Vasile?" i-am spus cu o voce atât de liniștită încât s-a uitat mirat la mine. "Ai dreptate. Chiar m-am schimbat."

S-a bucurat că am acceptat așa de ușor, neștiind că tocmai îi pregăteam cea mai dură lecție din viața lui.

A doua zi dimineață, când s-a trezit, nu și-a găsit micul dejun pe masă. "Maria, unde-i mâncarea?" a strigat din bucătărie. "Îmi fac singur," i-am răspuns din grădină, unde culegem ultima recoltă de toamne. "De acum înainte, fiecare își face de mâncare pentru el."

Doar cei care au trăit într-o gospodărie tradițională știu cât de mult muncește o femeie la țară - de la cinci dimineața până seara târziu, fără pauze, fără weekend-uri, fără concedii.

Săptămâna următoare a fost revelația lui Vasile. Când și-a dat seama că trebuie să-și spele singur hainele, să-și gătească, să-și facă curat în casă, să-și frământe pâinea, să aibă grijă de animale și să se descurce cu toate treburile pe care eu le făceam automat, fără să le remarce.

"Nu înțeleg de ce e așa greu să fac o mămăligă," se plângea el în a treia zi, privind amestecul ars din oală. "Eu am văzut că tu o faci în zece minute."

"Zece minute pentru că știu să o fac de douăzeci de ani," i-am răspuns, continuându-mi treaba în grădină. "Dar tu ai zis că vrei o nevastă mai slabă. Poate una mai tânără știe mai bine să gătească."

În a cincea zi, când și-a ars cămașa cu fierul de călcat și a realizat că trebuie să și-o coasă singur, a început să înțeleagă. În a zecea zi, când s-a trezit cu casa în dezordine, fără mâncare caldă și cu hainele murdare îngrămădite prin colțuri, a început să se roage.

"Maria, hai să vorbim," mi-a spus într-o seară, când eu citam liniștită în camera de zi. "Am înțeles mesajul."

"Ce mesaj, Vasile? Eu doar îți ofer șansa să găsești pe cineva mai potrivit pentru tine. O femeie slabă, tânără, care să știe să facă tot ce fac eu, dar să arate mai bine."

A râs amar. "Nu există așa ceva, Maria. Am fost prost."

Doar atunci am ridicat ochii de la carte și l-am privit cu atenție. Era bărbatul care mă amenințase cu divorțul pentru câteva kilograme în plus, dar acum părea un copil pierdut în propria lui casă.

"Știi ce am realizat în săptămânile astea, Vasile? Că eu nu sunt grasă - eu sunt puternică. Mâinile astea au muncit pentru familia noastră până s-au umflat. Corpul ăsta a născut copiii tăi și i-a crescut. Spatele ăsta a carat tone de lemne, saci de grâu, găleți cu apă. Nu sunt grasă - sunt marcată de o viață întreagă de muncă pentru tine și pentru copiii noștri."

Am închis cartea și m-am ridicat. "Dar dacă tu vezi doar grăsimea, atunci poate că problema nu e la mine, ci la ochii tăi."

În dimineața următoare, Vasile a venit la mine cu ochii în lacrimi. "Maria, te rog, iartă-mă. Fără tine casa asta nu e casă, eu nu sunt om întreg. Am fost un prost să nu văd câte faci pentru noi."

"Vasile," i-am spus, luându-i mâinile în ale mele, "o căsătorie nu se bazează pe aspect fizic, ci pe respect și pe recunoștința pentru tot ce face celălalt. Dacă tu crezi că meriți o nevastă model, atunci și eu merit un soț care să mă prețuiască pentru tot ce sunt, nu să mă judece pentru cum arăt."

De atunci, relația noastră s-a schimbat complet. Vasile a început să mă ajute la treburile casei, să observe și să aprecieze tot ce fac zilnic. Mi-a spus că nu mai vede kilogramele în plus - vede femeia care i-a fost alături o viață întreagă.

Uneori, lecțiile cele mai dure sunt cele mai necesare. Pentru că respectul nu se cere - se câștigă prin demonstrarea valorii tale. Și cea mai bună modalitate de a-i arăta cuiva cât valorezi este să-l lași să trăiască o zi fără tine