$$$

 INDIRA GANDHI

Indira Gandhi, în întregime Indira Priyadarshini Gandhi, născută Nehru, (n. la 19 noiembrie 1917, Allahabad, India - d. la 31 octombrie 1984, New Delhi), politician indian care a fost prima femeie prim-ministru al Indiei, ocupând trei mandate consecutive (1966–77) și un al patrulea mandat din 1980 până când a fost asasinată în 1984.

Indira Nehru a fost singurul copil al lui Jawaharlal Nehru, care a fost una dintre figurile principale în lupta Indiei pentru a obține independența față de Marea Britanie, a fost un lider de top al puternicului și îndelung dominant Congres Național Indian (Partidul Congresului) și a fost primul prim-ministru (1947–64) al Indiei independente. Bunicul ei Motilal Nehru a fost unul dintre pionierii mișcării de independență și a fost un apropiat al lui Mohandas („Mahatma”) Gandhi. Ea a urmat, timp de un an fiecare, Universitatea Visva-Bharati din Shantiniketan (acum în Bolpur, statul Bengal de Vest) și apoi Universitatea Oxford din Anglia. S-a alăturat Partidului Congresului în 1938.

În 1942 s-a căsătorit cu Feroze Gandhi (d. în 1960), un coleg de partid. Cuplul a avut doi copii, Sanjay și Rajiv. Cu toate acestea, cei doi părinți au fost înstrăinați unul de celălalt pentru o mare parte a căsniciei lor. Mama Indirei murise la mijlocul anilor 1930, iar după aceea a acționat adesea ca gazda tatălui ei pentru evenimente și l-a însoțit în călătoriile sale.

Partidul Congresului a ajuns la putere când tatăl ei a preluat mandatul în 1947, iar Gandhi a devenit membru al comitetului său de lucru în 1955. În 1959, a fost aleasă în postul de președinte onorific al partidului. A fost numită membră a Rajya Sabha (camera superioară a parlamentului indian) în 1964, iar în acel an Lal Bahadur Shastri - care i-a succedat lui Nehru ca prim-ministru - a numit-o ministru al informației și al audiovizualului în guvernul său.

La moartea subită a lui Shastri, în ianuarie 1966, Gandhi a fost numit lider al Partidului Congresului - și astfel a devenit și prim-ministru - într-un compromis între aripile de dreapta și stânga ale partidului. Conducerea ei, însă, a fost în continuă provocare din partea dreaptă a partidului, condusă de fostul ministru al finanțelor Morarji Desai. Ea a câștigat un loc la alegerile din 1967 pentru Lok Sabha (camera inferioară a parlamentului indian), dar Partidul Congresului a reușit să câștige doar o mică majoritate de locuri, iar Gandhi a fost nevoită să-l accepte pe Desai ca viceprim-ministru.

Tensiunile au crescut însă în cadrul partidului, iar în 1969 a fost exclusă din acesta de Desai și alți membri ai vechii gărzi. Neabătută, Gandhi, alături de majoritatea membrilor de partid, a format în jurul ei o nouă facțiune numită „Noul” Partid al Congresului. La alegerile din 1971 pentru Lok Sabha, grupul Noului Congres a câștigat o victorie electorală spectaculoasă asupra unei coaliții de partide conservatoare. Gandhi a susținut puternic Pakistanul de Est (acum Bangladesh) în conflictul său secesionist cu Pakistanul de la sfârșitul anului 1971, iar forțele armate ale Indiei au obținut o victorie rapidă și decisivă asupra Pakistanului, care a dus la crearea Bangladeshului. Ea a devenit primul lider de guvern care a recunoscut noua țară.

În martie 1972, susținută de succesul țării împotriva Pakistanului, Gandhi și-a condus din nou grupul Partidului Noului Congres la victorii zdrobitoare într-un număr mare de alegeri pentru adunările legislative de stat. La scurt timp după aceea, însă, adversarul ei învins al Partidului Socialist de la alegerile naționale din 1971 a acuzat-o că a încălcat legile electorale în cadrul acelei competiții. În iunie 1975, Înalta Curte din Allahabad s-a pronunțat împotriva ei, ceea ce însemna că ea va fi privată de locul ei în parlament și va fi obligată să rămână în afara politicii timp de șase ani. Ea a contestat decizia la Curtea Supremă, dar nu a primit un răspuns satisfăcător. Luând lucrurile în propriile mâini, ea a declarat stare de urgență în toată India, și-a închis adversarii politici și și-a asumat puteri de urgență. Au fost promulgate multe legi noi care au limitat libertățile personale. În acea perioadă, ea a implementat și câteva politici nepopulare, inclusiv sterilizarea pe scară largă ca formă de control al nașterii.

Opoziția publică față de cei doi ani de guvernare de urgență a lui Gandhi a fost vehementă și larg răspândită, iar după ce s-a încheiat la începutul anului 1977, rivalii politici eliberați au fost hotărâți să o înlăture pe ea și pe Noul Congres de la putere. Când alegerile parlamentare naționale, mult amânate, au avut loc mai târziu în 1977, ea și partidul ei au fost înfrânți puternic, după care a părăsit mandatul. Partidul Janata (precursorul Partidului Bharatiya Janata) a preluat frâiele guvernului, cu membrul nou recrutat Desai ca prim-ministru.

La începutul anului 1978, Gandhi și susținătorii ei au finalizat separarea de Partidul Congresului prin formarea Partidului Congresului (I) - „Eul” care înseamnă Indira. A fost închisă pentru scurt timp (octombrie 1977 și decembrie 1978) sub acuzația de corupție oficială. În ciuda acelor eșecuri, ea a câștigat un nou loc în Lok Sabha în noiembrie 1978, iar Partidul ei Congres (I) a început să-și adune putere. Disensiunile din cadrul partidului de guvernământ Janata au dus la căderea guvernului său în august 1979. Când au avut loc noi alegeri pentru Lok Sabha în ianuarie 1980, Gandhi și Congresul (I) au fost aduși înapoi la putere într-o victorie zdrobitoare. Fiul ei Sanjay, care devenise consilierul ei politic principal, a câștigat și el un loc în Lok Sabha. Toate cauzele legale împotriva Indirei, precum și împotriva lui Sanjay, au fost retrase.

Moartea lui Sanjay Gandhi într-un accident de avion în iunie 1980 l-a eliminat pe succesorul ales al Indirei din conducerea politică a Indiei. După moartea lui Sanjay, Indira și-a pregătit celălalt fiu, Rajiv, pentru conducerea partidului ei. Ea a aderat la politicile cvasi-socialiste de dezvoltare industrială care fuseseră începute de tatăl ei. Ea a stabilit relații mai strânse cu Uniunea Sovietică, depinzând de acea țară pentru sprijin în conflictul de lungă durată al Indiei cu Pakistanul.

La începutul anilor 1980, Indira Gandhi s-a confruntat cu amenințări la adresa integrității politice a Indiei. Mai multe state au căutat o măsură mai mare de independență față de guvernul central, iar separatiștii sikh din statul Punjab au folosit violența pentru a-și afirma cererile pentru un stat autonom. În 1982, un număr mare de sikh, conduși de Sant Jarnail Singh Bhindranwale, au ocupat și fortificat complexul Harmandir Sahib (templul de aur) din Amritsar, cel mai sfânt altar al sikhilor. Tensiunile dintre guvern și sikh au escaladat, iar în iunie 1984 Gandhi a ordonat armatei indiene să atace și să-i alunge pe separatiști din complex. Unele clădiri din altar au fost grav avariate în timpul luptei și cel puțin 450 de sikh au fost uciși (estimările sikh ale numărului de morți au fost considerabil mai mari). Cinci luni mai târziu, Gandhi a fost ucisă în grădina ei din New Delhi, de gloanțe trase de doi dintre propriile ei gărzi de corp sikh, ca să se răzbune pentru atacul din Amritsar. Ea a fost succedată ca prim-ministru de fiul ei Rajiv, care a servit până in 1989.