$$$

 În Japonia ai voie să dormi la muncă. 

Practica se numește „inemuri” și simbolizează dedicarea totală față de job. Dacă adormi de epuizare la birou, colegii și șefii înțeleg că muncești din greu – așa că nu te trezește nimeni.

În Japonia, cultura muncii are reguli și semnificații diferite față de multe alte părți ale lumii. Un exemplu surprinzător este faptul că oamenii pot dormi la locul de muncă, fără să fie criticați sau sancționați. Această practică se numește „inemuri”, un cuvânt care înseamnă literalmente „a fi prezent în timp ce dormi”. Cu alte cuvinte, angajatul rămâne fizic prezent la serviciu, chiar dacă, pentru câteva momente, cedează în fața oboselii. Este o manifestare a realității japoneze, unde responsabilitatea față de muncă depășește cu mult granițele unui program obișnuit de 9 la 17.

„Inemuri” nu este o scuză pentru lene, ci un semn discret de implicare profundă. În loc să plece acasă sau să ceară pauze lungi, un angajat japonez rămâne la birou și, atunci când oboseala îl învinge, adoarme pentru scurt timp. Nimeni nu consideră acest gest lipsit de profesionalism. Dimpotrivă, colegii și superiorii văd în el dovada unui efort intens, al unui om care și-a depășit limitele pentru a-și duce la capăt sarcinile. Într-o societate care pune preț pe seriozitate, acest gest este încărcat de respect tăcut și înțelegere reciprocă.

Mulți angajați din Japonia petrec ore suplimentare la birou, de multe ori fără să fie obligați, ci din simțul datoriei față de echipă și companie. În acest context, oboseala cronică a devenit parte din viața profesională. Somnul scurt, luat în timp ce stai la birou sau chiar în timpul unei ședințe, este perceput ca un semn al dăruirii și perseverenței. Este o tăcere care comunică mai mult decât ar face-o orice laudă – un mesaj tăcut că îți pasă, că ești acolo trup și suflet, chiar dacă trupul obosește.

Această abordare este posibilă datorită unui cod social nescris în care aparențele contează, dar nu mai mult decât faptele. Un angajat surprins dormind nu este judecat aspru, atâta timp cât rezultatele muncii sale vorbesc de la sine. Totul ține de echilibru: „inemuri” este acceptat când vine ca urmare a muncii intense, nu ca un obicei superficial. Este nevoie de discernământ, de o înțelegere subtilă a contextului, iar superiorii din companiile japoneze au învățat să citească aceste semnale cu empatie.

Fenomenul este întâlnit nu doar în birouri, ci și în alte locuri publice, cum ar fi trenurile sau sălile de așteptare. Japonezii pot fi văzuți dormind în poziții incomode, cu capul pe masă sau sprijiniți de perete, în haine de lucru, cu laptopul încă deschis. Nimeni nu râde, nimeni nu comentează. Într-o societate în care eficiența este o valoare națională, fiecare pauză de somn este o formă de reîncărcare, o scurtă regenerare care ajută la menținerea ritmului și a performanței.

În final, „inemuri” reflectă o viziune profund umană asupra muncii: nu suntem mașini, iar epuizarea este o realitate care nu trebuie ascunsă. Dormind câteva clipe la birou, angajatul nu se rupe de responsabilități, ci își oferă o scurtă șansă de a continua mai bine. Este un simbol al echilibrului fragil dintre sacrificiu și supraviețuire, între presiune și compasiune. Japonia nu încurajează oboseala ca stil de viață, dar o recunoaște ca parte inevitabilă a muncii dedicate – iar „inemuri” este modul său tăcut și elegant de a o accepta...

Sursa: Anxietate• ...

$$$

 Deși este adesea considerat „descoperitorul Americii”, Cristofor Columb nu a fost primul european care a ajuns pe continentul american.

În realitate, vikingii, sub conducerea lui Leif Erikson, au ajuns pe coastele Americii de Nord cu aproape 500 de ani înaintea lui Columb!

Dar cum a reușit Cristofor Columb să schimbe istoria lumii?

În 1492, Columb căuta o rută mai rapidă spre Asia, crezând că poate ajunge în India navigând spre vest. Călătoria lui a fost finanțată de regii Ferdinand și Isabella ai Spaniei, iar scopul său era să stabilească rute comerciale pentru condimente și alte resurse prețioase.

În loc să ajungă în Asia, Columb a atins Insulele Bahamas, crezând că a găsit un nou teritoriu în Asia. Așa a deschis calea pentru exploratori și coloniști care aveau să schimbe pentru totdeauna fața lumii.

 Columb a fost un om controversat. În timp ce a fost apreciat pentru realizările sale, explorările sale au avut un impact devastator asupra populațiilor indigene din America. Multe dintre practicile sale și ale urmașilor săi au dus la dispariția a milioane de oameni din cauza bolilor, războaielor și muncii forțate.

Deși mulți îl consideră „descoperitorul Americii”, Columb nu a fost nici măcar primul care a realizat că Americile existau. Alte culturi, inclusiv cele ale civilizațiilor precolumbiene, cunoșteau foarte bine aceste teritorii. În plus, descoperirea lui Columb a fost doar începutul unei perioade de colonizare care a schimbat ireversibil istoria umanității.

Cristofor Columb este o figură complexă, ale cărui realizări și fapte au avut un impact profund asupra istoriei, însă și multe controverse. Astăzi, moștenirea sa este revizuită constant pentru a reflecta atât realizările, cât și greșelile sale...

Sursa: Atlasul Lumii ...

$$$

 Nu ai un aparat meteo prin preajmă? Nicio problemă! Natura are propriile sale „dispozitive”, iar unul dintre cele mai delicate e… păpădia!

Știai că păpădia își închide florile înainte de ploaie? Nu e magie, e adaptare pură: petalele se strâng ca să protejeze polenul de umezeală, pentru ca planta să poată continua să se înmulțească. Dar asta nu e tot!

Puful acela fragil, care pare că zboară la cel mai mic adiere de vânt?

Când presiunea atmosferică scade și urmează vânt puternic, păpădia își strânge micile „pene” – ca un soldat care se pregătește de furtună. O strategie genială de supraviețuire!

Și nu e singura:

Lalelele își strâng petalele când plouă.

Gălbenelele reacționează la temperaturi și umiditate.

Margaretele se „închid” pentru a-și păstra energia.

Natura nu doar că supraviețuiește, dar se adaptează cu o inteligență tăcută care ne lasă fără cuvinte.

Așa că data viitoare când vezi o păpădie închisă, poate n-ar fi rău să-ți iei umbrela...

Sursa: Stiai asta? ...

$$$

 Respectă relația de cuplu dintre două persoane, nu căuta să te poziționezi între cei doi oameni...respectă-le spațiul, intimitatea, prezentul cât și viitorul, precum și alegerile pe care le fac. 

Nu căuta să-ți atragi ,,aliați" sau să distrugi ceea ce a fost deja construit. 

Nu invidia atunci când descoperi ceva bun și frumos la celălalt. Caută și află binele și frumosul din tine (dacă există !).

Nu folosiți oamenii drept obiecte în atingerea propriilor scopuri. 

E printre cele mai degradante comportamente ale naturii umane. 

Cultivă delicatețea, bunăvoința față de tine însuți, ca să le poți oferi și celorlalți apoi. 

 Respect oamenii sinceri, care spun adevărul și acționează fără ipocrizie !

Preluat Internet...

$$$

 “CIMITIRELE SUNT PLINE DE OAMENI CARE CREDEAU CĂ SUNT DE NEÎNLOCUIT…🫵🫵🫵

Și totuși, pământul nu s-a oprit. Soarele a răsărit și a doua zi. Cineva le-a ocupat scaunul. Altul le-a șters numele de pe ușă. Poate chiar cu ușurare.

Adevărul crud? Lumea merge înainte. Chiar și fără tine. Chiar și fără mine.

Sistemele, companiile, bisericile, relațiile, toate își găsesc înlocuitori. Șocant de repede.

Ce părea că se prăbușește odată cu plecarea ta... se reconstruiește.

Ce credeai că nu funcționează fără tine... se reorganizează.

Ce ți-a jurat că nu mai iubește pe nimeni... iubește altfel, pe altcineva.

Suntem importanți, dar nu indispensabili.

Și poate că aici e cel mai amar adevăr și, paradoxal, cea mai profundă eliberare.

Pentru că atunci când înțelegi că ești trecător, înveți să nu te mai agăți.

Nici de funcții. Nici de relații. Nici de aplauze. Nici de control.

Înveți să fii prezent, nu să stăpânești.

Să dăruiești, nu să impui.

Să contezi, nu să te crezi centrul universului.

Ne consumăm viețile muncind ca disperații, crezând că fără noi totul se năruie.

Ne pierdem sănătatea dovedind că suntem cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai valoroși.

Și când clachezi... cineva îți spune calm: „Îți luăm un înlocuitor”.

Poate că e momentul să trăiești altfel.

Să fii om, nu legendă. Să iubești, nu să controlezi.

Să trăiești, nu doar să construiești o imagine.

Pentru că într-o zi… nu vei mai fi.

Și nu titlurile tale vor conta. Nici trofeele. Nici sacrificiile.

Ci ce-ai atins în alții, ce-ai lăsat în suflete, nu în dosare.

Restul... va fi uitat.

Așa cum au fost uitați toți ceilalți care au crezut că sunt de neînlocuit. “

Sursa: Razvan Vasile

$$$

 Fefeleaga.

De aici a început totul.Eram în clasa a șasea și făcusem o nefăcută. M-am băgat în "combinațiile" dirigintei mele și nu i-a căzut bine. Am avut alegeri pentru poziția de comandant de detașament (eram pionieri),m-am băgat,am candidat și le-am câștigat. Diriginta avea însă o altă opțiune, era o fată, cea mai bună din clasă la învățătură.

Represaliile nu au întârziat. Diriginta mea era și profesoara mea de limba română. Am rămas corigent în trimestrul întâi, corigent în trimestrul doi și la un pas de a rămâne repetent.

În trimestrul trei, diriginta ne-a dat tema pentru acasă: să scriem o compunere despre cum ne imaginăm noi că va fi viața Fefeleagăi după ce îl vinde pe Bator.

Pentru cei care nu își mai aduc aminte, în nuvela "Fefeleaga" de Ion Agârbiceanu, personajul principal, Fefeleaga, o femeie văduvă, își vinde calul, Bator, pentru a putea plăti înmormântarea ultimului ei copil, Păunița.

Mai detaliat, povestea Fefeleagăi este una de suferință și sacrificiu. Rămasă singură cu cinci copii după moartea soțului, ea muncește neîncetat pentru a-i crește, ajutată de calul ei, Bator. Însă, copiii mor rând pe rând, iar Fefeleaga, deja bătrână și slăbită, este nevoită să vândă calul, singura ei alinare și tovarăș, pentru a putea înmormânta ultimul copil, Păunița. Această despărțire este plină de durere pentru ea, deoarece Bator reprezenta și o amintire a familiei sale.

Am scris compunerea, am scris cum aș fi văzut eu viața Fefeleagăi începând cu a doua zi,după vânzarea calului.Una tristă.Cum ar fi putut fi altfel,pentru o femeie care pierduse tot,dar absolut tot.

În următoarea oră de limba română, cu un ton sobru, metalic, dar și ușor ironic, diriginta m-a întrebat dacă am scris compunerea. Am răspuns cu un "da" abia șoptit. M-a ridicat în picioare și m-a pus să o citesc. Inima îmi bătea în piept ca pistonul unei locomotive cu abur.

Am început să citesc.

"Mai tare!" a tunat diriginta.

Și am citit.Mai tare...

Când am terminat, mi-a fost teamă să ridic ochii din caiet. Se făcuse o liniște nefirească în clasă. Nimeni nu zicea nimic. Mi-am ridicat privirea. Diriginta plângea.

Tu ai scris asta?Glasul îi tremura iar cuvintele ei pluteau în aer oscilând între mirare și emoție.

Da, am îngăimat eu,cu glasul gâtuit.Cuvintele mi-au ieșit greu, ca și cum ar fi trebuit să le scot dintr-un loc ascuns,unde nu aș fi dorit să le vadă nimeni.

Mi-a dat 10.

Apoi, în aceeași zi, m-a dus la Casa Pionierilor și m-a înscris la Cenaclul Flacăra. Erau nume grele acolo: Ioan Evu, Eugen Evu, Dumitru Hurubă, Trupa Canon.Iv Martinovici,Victor Niță și alții

Am trecut clasa, ba mai mult, în anii următori am avut doar 10 la română. Și la liceu a fost la fel (Liceul Pedagogic, prima treaptă). M-a ochit profesoara de română din prima și m-a băgat în cercul literar al liceului.(Liceul avea și revistă proprie,îmi aduc aminte că am publicat și eu în revista aia ).Am continuat să merg și la Cenaclul Flacăra, mă simțeam bine acolo. Cu sprijinul "adulților" de acolo am scos un mic volum de poezii. Se numea Excelsior.

De fapt, era o plachetă scoasă în tiraj mic.(buget mic, tiraj mic) Am pierdut-o, nu am mai găsit-o și regret asta.

În treapta a doua de liceu, am lăsat-o mai moale cu metaforele. Eram la liceul auto, deveniseră prioritare motoarele, raliurile, mașinile și aproape toți băieții ne visam șoferi de TIR.

În ultima clasă de liceu, profesoara de română ne-a cerut să scriem fiecare, dacă dorim, un catren pentru tabloul aniversar de sfârșit de an, drept motto,urmănd ca ea să decidă care va fi ales.Și am scris.

Motto-ul scris de mine suna așa:

Deschideți porțile. Venim.Cu ochii inundați de soare,

Ne întrupăm din raza lui,ca fructul întrupat din floare.

Pășim pe trupul unei veri,spre rodul toamnelor albastre.

Deschideți porțile. Venim.E ziua împlinirii noastre.

Profesoara m-a întrebat dacă sunt ale mele, dacă nu le-am copiat de undeva, și mi-a promis că va verifica "la sânge".

A verificat. N-avea ce găsi. Versurile erau ale mele. Și, într-un final, au ajuns motto pe tabloul aniversar, dar și pe fluturașii de absolvire.

Cam asta a fost mica mea aventură literară, de început. Mi-am mai exersat metaforele în scrisorile și cărțile poștale pe care le trimiteam Romanitei.Da, totul a început cu Fefeleaga.

Aș fi putut avea un alt destin, o altă menire. A fost alegerea mea. Dar, cum spune Edith Piaf: Non, je ne regrette rien.

Dar mai am timp.(Dacă îmi dă Dumnezeu).Mai am timp să scriu.Ce ziceți?

https://www.youtube.com/watch?v=Q3Kvu6Kgp88

$$$

 Se spune că Marilyn Monroe, cu franchețea ei încântătoare, i-a spus odată lui Einstein:

,,Noi doi am putea avea un copil. Ar ieși frumos ca mine și deștept ca tine".

La care, părintele relativității, i-ar fi răspuns: ,,Ba mai repede cred că ar ieși cu frumusețea mea și inteligența ta."

Atunci încă nu se știa (testele s-au făcut mai tarziu), că IQ-ul pe care-l avea Marilyn Monroe era de 165, cinci puncte peste cel al "celui mai mare geniu al tuturor timpurilor".

Marilyn Monroe ( Norma Jeane Baker, 1926-1962) era o mare cititoare. Avea în casă o bibliotecă cu vreo mie de cărți și își petrececea multe ore citind opere literare, poezie, teatru, filosofie. Spiritul ei, pe lângă o mare dorință de a trăi, avea o imensă curiozitate și o nestăpânită foame de cunoaștere.

Acestea sunt unele dintre minunatele citate, ale acestei incredibile femei:

,,Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat e că sunt femeie.

Toate femeile așa ar trebui să simtă."

,,Câinii nu mușcă. Oamenii da."

,,Nu mă simt ca o primăvară. Mă simt ca o toamnă fierbinte de culoare roșie."

,,Râzi când ești trist. Să plângi e prea ușor."

,,Nimeni nu mi-a zis că eram frumoasă când eram copil. Tuturor copiilor ar trebui să li se spună că sunt frumoși, chiar dacă nu sunt."

,,E mai bine să fii singură, decât nefericită cu cineva."

,,Imperfecțiunea e frumusețe și nebunia genialitate. E mai bine să faci pe ridicolul decât să fii plictisitor."

,,Dezamăgirile te fac să-ți deschizi ochii și să-ți închizi inima."

,,Sunt o fată mică într-o lume mare încercând să găsească pe cineva pe care să-l iubească."

,,Nu am părăsit niciodată pe cineva în care am crezut."

,,Niciodată nu am înșelat pe nimeni. Uneori i-am lăsat pe bărbați să se înșele singuri."

,,Dacă aș fi urmat toate regulile, nu aș fi ajuns nicăieri."

,,E mai ușor să iubești un om decât să trăiești cu el."

,,Nu pleca capul, ține fruntea sus și zâmbește, pentru că viața e un lucru frumos și ai multe motive pentru care să zâmbești."

Preluat Internet...