$$$

 Louis Armstrong este recunoscut ca o figură impunătoare în evoluția jazz-ului şi într-un sens mai larg, ca o figură artistică majoră a secolului al XX-lea. 

A fost unul dintre numeroşii muzicieni de jazz importanți din a doua generație care au ieşit din New Orleans în anii 1920, el a contribuit la introducerea jazz-ului în lume.

 În anii următori, Armstrong a devenit, de asemenea, un erou al muzicii pop şi un artist îndrăgit, mult dincolo de publicul relativ mic al jazz-ului.

Deşi Armstrong a declarat că s-a născut în New Orleans pe 4 iulie 1900, data sa reală de naştere a fost 4 august 1901.

 Fiul lui Willie Armstrong şi al lui Mary Ann „Mayann" Miles din Boutte, în parohia St. Charles, Louisiana şi-a petrecut copilăria timpurie cu bunica sa, Josephine Armstrong. 

Louis Armstrong a crescut pe Jane Alley, într-un cartier dificil din New Orleans, cunoscut sub numele de „back of town", aproape de colțul actual al Tulane Avenue și Broad Street.

 „M-am distrat de minune acolo când eram copil"

...a declarat Armstrong pentru revista Life. 

„Eram săraci şi tot felul de lucruri de genul ăsta, dar muzica era peste tot în jurul tău. Muzica te ținea în mişcare."

Muzica pe care Armstrong a auzit-o în copilărie era în principal o combinaţie de blues, ragtime, muzică de paradă militară şi spirituals. 

În primul deceniu al secolului al XX-lea, această combinație a evoluat în ceea ce avea să fie numit jazz. 

O sursă importantă de muzică timpurie pentru Armstrong a fost un local de cartier cunoscut sub numele de Funky Butt Hall. 

Nu avea voie să intre înăuntru, dar urmărea spectacolele prin găuri în pereţii săi dărăpănați.

 Armstrong a fost, de asemenea, expus jazz-ului timpuriu la parade de rangul doi, procesiuni funerare şi alte adunări comunitare.

La vârsta de unsprezece ani, Armstrong a început să cânte pe străzi cu un grup de prieteni, acompaniindu-i, uneori, cântând la un fluier cu slide. 

Un an mai târziu, a fost arestat pentru că a tras ilegal cu pistolul şi trimis la Colored Waifs Home, o școală de detenţie şi reformare pentru minori. 

Acolo a învăţat să cânte la cornet și să citească partituri datorită profesorului/dirijorului formației Peter Davis. 

Părăsind instituția un an şi jumătate mai târziu, Armstrong a început să cânte noaptea, în timp ce ziua încă făcea muncă manuală. 

Reputația sa s-a răspândit în comunitatea de culoare şi, la vârsta de optsprezece ani, Armstrong a fost angajat de trombonistul Kid Ory pentru a-l înlocui pe renumitul trompetist Joseph „King" Oliver. Oliver, însă, I-a convins curând pe Armstrong să se alăture formației sale pentru un concert pe termen lung în Chicago. 

Această tranziţie a marcat evoluția lui Armstrong ca muzician profesionist cu normă întreagă, cu o reputație înfloritoare. 

Faima sa a fost sporită şi mai mult prin înregistrările cu trupa lui Oliver în 1923. Armstrong a fost, de asemenea, solist principal pe discurile unor diverşi artişti, inclusiv marea cântăreaţă de blues Bessie Smith în 1924 şi Jimmie Rodgers, prima vedetă a muzicii country, în 1930.

Între 1925 şi 1928, Armstrong a realizat înregistrări cu două grupuri ai căror membri se suprapuneau: Hot Fives și Hot Sevens. Aceste înregistrări au ajuns să fie lăudate ca declarații definitive ale jazz-ului clasic din New Orleans, deşi acest termen nu era folosit la acea vreme. 

Printre momentele importante ale acestor sesiuni s-au numărat „Cornet Chop Suey", „Struttin' with Some Barbecue" şi „West End Blues".

 În următoarele două decenii, Armstrong a cântat într-o varietate de contexte, atât ca lider de trupă, cât și ca membru al echipei de acompaniament. 

A lucrat în combo-uri mici, big band-uri şi în orchestra pentru musicalul complet afro-american Hot Chocolates. 

Armstrong a apărut, de asemenea, în filme şi a înregistrat cu artişti mainstream populari precum Bing Crosby.

Pe măsură ce era big band-urilor s-a încheiat după al Doilea Război Mondial, Armstrong a revenit la un format mai mic cu o trupă numită All-Stars.

În schimbările sociale și culturale din America de la mijlocul secolului, stilul de performanță demodat şi sociabil al lui Armstrong a fost considerat demodat - şi chiar ofensator - în unele cercuri. Apariția lui Armstrong in 1949 ca Rege al Zulu, o crewe formată pe atunci exclusiv din persoane de culoare care participau la parada de Mardi Gras, i-a derutat și mai mult pe unii admiratori. 

Unii oameni din comunitatea neagră din New Orleans şi dincolo de aceasta au considerat că tradiția Zulu de a picta fețele membrilor cu blackface era degradantă pentru persoanele de culoare. (Blackface continuă să fie o parte controversată a tradiției Zulu şi astăzi.) 

Neînţelegând complexitățile culturale şi satira implicită a paradei, mulți fani au fost nedumeriți de apariția lui Armstrong în blackface - ținuta tradițională a Krewe-ului Zulu - care era considerată de mulți din afara New Orleans ca fiind ofensatoare. Uneori, criticii - inclusiv muzicieni de jazz modern şi susţinători ai mişcării Black Power din anii 1960 - l-au respins pe Armstrong numindu-l „Unchiul Tom", în ciuda criticilor sale deschise la adresa modului în care preşedintele Eisenhower a gestionat criza desegregării școlare din Little Rock, Arkansas, din 1957. 

(Termenul „Uncle Tom", care este uneori folosit pentru a descrie persoanele de culoare care acţionează într-un mod considerat subordonat persoanelor albe, provine de la personajul principal din romanul, Coliba unchiului Tom" din 1852, scris de Harriet Beecher Stowe.)

Astfel de percepţii despre Armstrong ca fiind demodat au continuat până la moartea sa, în 1971. 

Dar, aproximativ un deceniu mai târziu, Armstrong a fost aclamat de tinere talente precum trompetistul din New Orleans, Wynton Marsalis. 

De atunci, primele aspecte ale repertoriului şi tehnicii lui Armstrong - inclusiv improvizaţia vocală și instrumentală - au devenit din nou foarte populare. 

În secolul XXI, Louis Armstrong este apreciat ca unul dintre cei mai importanți muzicieni ieşiţi din Louisiana....

Autor Ben Sandmel

Foto Muzeul de stat din Louisiana.